„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)
duminică, 18 mai 2025
luni, 28 aprilie 2025
vineri, 25 aprilie 2025
Minunile Maicii Domnului la izvoare româneşti
Sinaxarul sărbătorii Izvorul Tămăduirii vorbeşte de minunile făcute de Maica Domnului la izvorul din apropierea Constantinopolului şi despre bisericile construite ca mulţumire aici de împăraţii Leon cel Mare (457-474) şi Justinian (527-565). Dar şi pe întinsul ţării noastre Maica Domnului a făcut minuni la diferite izvoare. În jurul lor s-au ridicat biserici şi mănăstiri care au ca hram "Izvorul Tămăduirii".
Izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Ghighiu, judeţul Prahova, a fost descoperit în jurul anului 1817 de un călugăr pe nume Agapie, care a venit de la Mănăstirea Cernica pentru a căuta un loc unde să ridice o mănăstire. "Aici exista o livadă cu meri, în care călugărul s-a odihnit. Aţipind, a fost trezit de susurul apei care a izvorât atunci. Această minune l-a făcut să înţeleagă că acesta era locul pe care el îl căuta, loc binecuvântat de Dumnezeu", spune maica stareţă Eupraxia Neacşu. Biserica mănăstirii a primit hramul "Izvorul Tămăduirii". "De atunci curge încontinuu şi nu are nici pompă care să scoată apa. Multă lume s-a tămăduit la apa aceasta. În ziua hramului, după ce stau la Sfânta Liturghie, oamenii merg la izvor şi iau apă. Credincioşii au mare evlavie la acest izvor, stau la coadă chiar şi câteva ore. Multe minuni se fac la acest izvor cu cei care vin cu evlavie şi credinţă", mai spune maica stareţă.
joi, 24 aprilie 2025
Sfantul Iosif Marturisitorul, episcopul Maramuresului
In stravechiul pamant romanesc al Maramuresului, a existat o viata si organizare bisericeasca ortodoxa, care poate fi urmarita inca din primele veacuri crestine. Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fratii cneji Drag si Dragos (primul "descalecator" in Tara Moldovei), au ctitorit o manastire, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, in satul Peri (azi in Ucraina subcarpatica). In 1391, la rugamintea urmasilor acestor ctitori, manastirea a fost declarata "stavropighie" a Patriarhiei, cu alte cuvinte ii era subordonata direct. In aceasta manastire si-au stabilit resedinta unii episcopi ortodocsi, care indrumau viata duhovniceasca a credinciosilor din Maramures. Dar in satele din nordul acestui pamant romanesc s-au asezat treptat si unii credinciosi ruteni, care-si aveau propriul lor episcop, cu sediul la Muncaci (azi Mukacevo, in Ucraina).
Episcopii romani din Maramures s-au straduit sa mentina credinta ortodoxa si constiinta nationala in sufletul pastoritilor lor de aici. Acesti episcopi, ca si calugarii din schiturile si manastirile maramuresene, au pastrat stranse legaturi cu fratii lor de-o limba, de un neam si de o credinta din Moldova invecinata.
duminică, 20 aprilie 2025
Tounom, mucenicul Sfintei Lumini
Sfantul Tounom, cunoscand cu ochii sai minunea Luminii Sfinte a Invierii, s-a lepadat de inselarea islamica si a imbratisat dreapta credinta ortodoxa. Pentru aceasta, el L-a slavit pe Dumnezeu cu o moarte muceniceasca, fiind ars de viu de catre turci, in ziua de 18 aprilie 1579.
Sfantul Tounom Emirul, mucenicul Sfintei Lumini
Sfanta Lumina se pogoara in chip minunat in fiecare an, in noaptea de Inviere, in Biserica Sfantului Mormant, din Ierusalim. Cea mai veche descriere in detaliu a acestei minuni provine din anul 1106, ea fiind asezata sub semnatura calugarului rus Daniil.
In anul 1846, calugarul Partenie a asternut in scris o marturie despre minunea savarsita in noaptea de Inviere a anului 1579, precum si despre convertirea si mucenicia emirului musulman Tounom.
In anul 1579, crestinii armeni au platit multi bani turcilor, care pazeau Sfantul Mormant, pentru a nu mai da voie crestinilor ortodocsi sa intre in Biserica, in noaptea de Inviere. Armenii i-au incredintat pe turci ca nu numai la ortodocsi vine Sfanta Lumina, ci la toti crestinii, indiferent de confesiunea lor.
Învierea Domnului cu părintele Gheorghe Calciu - Închisoarea Aiud, anul 1980
...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară. In noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând.
Vuietul lor pătrundea foarte… spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, cipătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului.
Şi am cântat „Hristos a înviat!“. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară, pe culoar şi, sigur, gardianul m-a auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se întâmpla în copilăria mea… Cele mai dragi amintiri in perioada aceasta de izolare au fost relatia mea cu elevii de la Seminarul Teologic si amintirile copilariei. Era vorba de inocenta – inocenta copilariei si inocenta acelor tineri care ma sustinusera in timpul predicilor mele.
sâmbătă, 19 aprilie 2025
luni, 14 aprilie 2025
Sãptãmâna Patimilor - Semnificatia fiecarei zile
Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viaþa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocãintã, dar si de nãdejde. Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc. Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paºtelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.
Lunea cea mare
“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului. De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã. Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic. “Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)
duminică, 13 aprilie 2025
Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim
vineri, 11 aprilie 2025
Viaţa Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în Bucureşti, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din sfântul botez a primit numele de Constantin.
Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrând în viaţa monahală, s-a călugărit sub numele de Acachie. De asemenea şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia.
Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit din pruncie o educaţie religioasă aleasă, învăţând carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau pe acea vreme pe lângă biserici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)