duminică, 30 noiembrie 2025

Sfantul Andrei, Apostolul romanilor

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume - Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

joi, 20 noiembrie 2025

Viaţa Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Preluare dupa doxologia.ro

Acesta s-a născut într-una din cetăţile Decapoliei, care se numeşte Irinopolis. Tatăl lui se numea Serghie şi era robit de patimile trupului, încât pentru mântuirea lui nicidecum nu purta de grijă. Pe maică să o chema Maria şi era binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii, care, fiind rădăcină bună şi frumoasă stâlpare, a odrăslit pe acest mare Grigorie.

Ajungând la vârsta de opt ani, Grigorie a fost dat la carte. După ce s-a nevoit vreme destulă şi a învăţat toate câte i s-au părut că-i sunt de trebuinţă, alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie şi toate cuvintele folositoare şi mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea şi cu fapta, ca un cunoscător şi înţelept. Apoi, înălţându-şi mintea la cele cereşti, a urât cu totul cele pământeşti, iar de trup nici o grijă nu purta. Şi nu mânca nicidecum bucate bune şi scumpe, ci simple şi puţine, cât să împlinească nevoia trupului, deşi îl sileau părinţii să mănânce şi să se veselească împreună cu dânşii. Dar fericitul nicidecum nu voia, ci mai mult se îndeletnicea cu cititul dumnezeieştilor Scripturi, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, de unde totdeauna adăpându-se, şi-a dat rodul la vremea sa, după cum se va arăta mai departe.

duminică, 16 noiembrie 2025

ÎPS Neofit de Morfu - Pentru ce s-a osândit un preot în iad


Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2025: O pregătire de sfințire pentru trup și suflet

 Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Păstrând neîntreruptă rânduiala așezată în anul 2008 privind anii omagiali și comemorativi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

De-a lungul celor 100 de ani de activitate şi organizare insti­tuțională, Patriarhia Română a propovăduit Evanghelia și a condus credincioșii, prin lucrarea Duhului Sfânt, către Hristos, Mirele Bisericii, fiind în același timp și un factor de unitate națională, stabilitate socială și înflorire culturală, iar duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea au fost trăitori și apărători ai cre­dinței ortodoxe în timpurile ostile ale regimului comunist ateu.


marți, 11 noiembrie 2025

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina

Sfantul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
    Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.

duminică, 9 noiembrie 2025

Sfantul Ierarh Nectarie: În afara Bisericii, această Arcă a lui Noe, nu există mântuire

În calitate de așezământ dumnezeiesc, Biserica este călăuzită de Sfântul Duh. El rămâne în ea și o face să nu greșească în ceea ce privește dogmele, “stâlp și temelie a Adevărului.” Biserica este cea care păstrează neschimbată învățătura apostolească. Doar ea ne poate conduce către Adevăr și numai ea poate fi judecătorul infailibil în măsură să se pronunțe asupra adevărurilor mântuitoare ale învățăturii relevante. 

Biserica cea Una Sfântă Sobornicească și Apostolească, reprezentată de toți slujitorii săi la Sinoadele Ecumenice, este singurul Judecător adevărat, unicul păzitor natural rânduit păstrării învățăturii relevante.

Doar Biserica hotărăște asupra autenticității și autorității Sfintelor Scripturi. Ea garantează și conține cu strictețe în sânul sau curate și neschimbate Tradiția și învățătura apostolică. Doar ea poate să întărească, să tâlcuiască și să formuleze adevărurile, acoperită de Duhul Sfânt. Numai ea își păstrează copii pe calea mântuirii, pe care îi îndrumă cu siguranță la mântuire. 

Doar în Biserică credincioșii dețin asigurarea fermă a adevărurilor în care cred și mântuirea sufletului. În afara Bisericii, această Arcă a lui Noe, nu există mântuire.

Sfantul Ierarh Nectarie  

preluare dupa ortodoxiatinerilor.ro

Viata Sfantului Nectarie de la Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfintilor Parinti. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

  La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfant, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.

sâmbătă, 25 octombrie 2025

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

luni, 20 octombrie 2025

Sfântul Gherasim din Kefalonia

 


Viața Sfântului Gherasim din Kefalonia


Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Chefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturității s-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte.

Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez, ale cărui sfinte moaște sunt în Chefalonia, în pace s-a săvârșit.

Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Chefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturității s-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte.

Primind binecuvântare de la părinți, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt Dătător de Viață al Mântuitorului. După ce a vizitat multe din locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria și Egipt, el s-a întors la Ierusalim, devenind îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.

marți, 14 octombrie 2025

Cum au fost descoperite moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă”.

Din viata si minunile Sfintei Parascheva de la Iasi

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.