Manastirea Diaconesti - Crucea, Tricolorul si Arhanghelii ceresti

Tweet

Manastirea Diaconesti - Stefane Sfinte

Tweet

Goliciunea generaţiei tinere, o întoarcere la primitiv

"Generaţia tânără este orientată în întregime către o întoarcere la primitiv, lucru care se reflectă în costumaţia, muzica, părul lung şi comportamentul ei socio-sexual. Adolescentul nostru devine deja parte a unui clan din junglă. Pe măsură ce tinerii pătrund în această lume de clan, toate simţurile lor fiind extinse electric, asistăm şi la o amplificare similară a sensibilităţii lor sexuale.

Goliciunea şi sexualitatea neîngrădite se întind rapid în era electrică (a comunicării pe calea undelor electro-magnetice), deoarece televizorul, care îşi tatuează mesajul direct pe pielea noastră, face din haine un lucru învechit, o barieră şi este normal ca noua importanţă a simţului tactil să-i determine pe tineri să se atingă mereu între ei - după cum sugerează şi textul de pe insigna vândută în magazinele de obiecte psihedelice.

Tweet

Minuni ale Parintelui Justin Parvu - Călătorie minunată

"Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot”!

Într-o noapte a lunii ianuarie anul 2002, cu autoturismul meu Dacia 1300, am ajuns, cu greu, la Mănăstirea Petru Vodă. Veneam de la Bicaz şi, la un moment dat, în serpentine, s-a ars puntea redresoare a alternatorului (întrucât, având căldura pornită, am deschis faza lungă, şi aşa am rămas şi fără căldură, şi fără lumini). Am parcat în curtea mănăstirii şi, lăsând motorul pornit, am intrat în Sfânta Biserică să mă închin. La ieşirea din biserică însă, am constatat că uitasem să scot bucata de carton din faţa radiatorului, motiv pentru care motorul s-a supraîncălzit, şi garnitura de chiulasă a cedat. Sub capotă, lichidul antigel (atât cât mai rămăsese) bolborosea în vasul de expansiune…

Ce sa fac ? Colegul meu, Dadi, (un rocker rebel şi nonconformist prin definiţie, care, la insistenţele mele, mă urmase până aici ) îmi zise: „Cornele, acum să te văd”!  Ce să vadă, că nu aveam decât o soluţie: Părintele Justin!

L-am luat pe Dadi şi am trecut prin mulţimea de credincioşi ce aşteptau liniştiţi în faţa uşii Părintelui Justin, (holul din faţa chiliei era arhiplin, iar afară erau încă pe atâţia credincioşi). Cu scuze şi clasica formulă: ,,Doar pentru o binecuvântare de călătorie!’’, dar şi cu insistenţe deranjante din partea noastră, am ajuns în faţa uşii.

Mi s-a părut că a trecut o veşnicie până când creştinii care erau la Părintele au ieşit liniştiţi, luminoşi, fericiţi. Am intrat precipitaţi şi ne-am aşezat în genunchi la picioarele Părintelui care, pe scaunul său, ca un voievod din vremuri îndepărtate, parcă ne aştepta.

Tweet

Gheorghe Calciu: "Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos"

Astăzi ne-am obişnuit cu toate ereziile. Aşa ne-am obişnuit cu ele, încât nu se mai tulbură nimeni de nici o erezie nouă care apare. Nu se mai tulbură nici de homosexuali, nu se mai tulbură nici de „Codul lui da Vinci”. Ne-am obişnuit cu răul.Aceasta este partea cea mai grea pentru societatea noastră. Ne-am obişnuit cu răul în aşa măsură, încât nu-l mai sesizăm.

 Aceasta a ajuns situaţia noastră morală, în momentul de faţă, în lume. Orice erezie care apare, în primul rând îşi câştigă prezenţa în cetate prin legea murdară a societăţii. Toate societăţile contemporane au legi murdare. Toate sunt antihristice, toate sunt pentru distrugerea morală, pentru izolarea individului, pentru dezbinarea lui, pentru a face din el un sclav, o rotiţă a Guvernului. Indiferent unde este, în cea mai mare democraţie!

Toate acestea, încet-încet ne-au obişnuit cu răul. Astăzi nimeni nu mai strigă că se întâmplă aşa sau că se întâmplă aşa, sau că Iisus este batjocorit, sau că toată credinţa noastră este transformată într-un fel de joc murdar. Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos. Nu avem altă credinţă, spun cei de azi, decât credinţa care este palpabilă: avem dreptul la bucuria vieţii acesteia, fără frâu!

Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu

Tweet

Omagiu adus de presa ortodoxă rusă Părintelui Justin Pârvu

La 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu, stareţ al Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, unde mormântul sau a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi, presa ortodoxă de limbă rusă îi aduce un frumos omagiu, publicând ample materiale cu interviuri şi date biografice ale celui considerat unul din cei mai mari duhovnici români, 'un patriarh al monahismului jertfelnic românesc', care şi-a închinat întreaga viaţa neamului, ţării şi Ortodoxiei româneşti.

Sub titlul 'Dragostea toate le rabdă', publicaţia online pravoslavie.ru scrie că Părintele Justin Pârvu a fost foarte iubit şi venerat nu numai în toată România, ci şi dincolo de graniţele ei. Trecut prin încercări grele, el a rămas întotdeauna statornic în credinţă, pe care a aparat-o în toate vremurile - şi în timpul perioadei comuniste, dar şi în zilele noastre, când răul are efecte chiar mai devastatoare asupra minţii şi sufletului oamenilor, notează sursa citată. 

Tweet

Fotografia Sfântului Justin Pârvu a izvorât mir exact la 40 de zile de la trecerea sa la Domnul

După atâtea rugăciuni făcute de fiii si fiicele sale duhovniceşti, dar mai ales datorită dragostei ce ne-o poartă, Sfântul Justin Pârvu a ţinut să ne transmita încă un semn că viaţa de apoi nu e doar o poveste şi, aşa cum spuneam după trecerea sa la Domnul, s-a întâlnit cu ceilalţi sfinţi ai neamului românesc şi cu unicul Dumnezeu - Hristos.

Aşa se face că, sâmbătă, la 40 de zile de la trecerea sa la Domnul, una dintre fotografiile aşezate în chilia sa de la Mănăstirea Paltin, a izvorât mir. Mai jos, mărturia integrala a maicilor de la Paltin.

Vlad HERMAN

Părintele Justin ne încredinţează de sfinţenia şi ocrotirea sa cerească

Ieri seară, în jurul orelor 23, aproape de ora la care Părintele a trecut la Domnul, chiar la împlinirea a 40 de zile de la adormirea sa, Părintele Justin ne-a mângâiat cu o minune, în chilia sfinţiei sale din mănăstirea de maici, unde a petrecut ultimii 3 ani din viaţă şi unde şi-a dat obştescul sfârşit. Chilia memorială a Părintelui a fost deschisă spre vizitare începând cu ziua de ieri, 25 iulie. Pe fotoliul Părintelui de unde obişnuia să miruiască pelerinii în ultimii ani de viaţă, este aşezat un tablou cu imaginea Părintelui Justin, în mărime naturală, binecuvântând credincioşii. Aseară, în timp ce un ieromonah şi câţiva credincioşi mireni se rugau în chilia părintelui, tabloul părintelui a izvorât mir din mâna cu care binecuvânta credincioşii.

Minunea s-a repetat şi a doua, zi, dimineaţa, în timp ce pelerinii vizitau chilia şi muzeul memorial închinat Părintelui Justin Pârvu. Aceştia nu doar că vizitau, ci zăboveau câteva minute rugându-se în genunchi în fața fotoliului unde părintele obişnuia să petreacă cea mai mare parte din zi, ascultând necazurile şi durerile oamenilor. Iar Părintele, parcă să ne încredinţeze că şi acum ne ascultă şi ne poate ajuta, ne-a trimis acest semn minunat spre credinţă şi mângâiere.

Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii!

Sursa: Mănăstirea Paltin

Tweet

O intamplare din temnita cu Parintele Arsenie Boca

Cativa ani mai tarziu, regimul cel nou l-a incoltit! Chiar daca el n-a facut nici un fel de politica. Spunea ca face politica Bibliei si a lui Dumnezeu. Dar ajuta pe toata lumea, cu atat mai mult pe oamenii napastuiti. Si cand a fost intrebat in ancheta daca i-a ajutat pe partizanii din Fagaras, el nu a spus nici da nici ba. Ca nu voia sa minta. Asa ca l-au aruncat in inchisoare.

Ce i s-a intamplat acolo mi-a povestit cu gura lui chiar Parintele Arsenie. Au trimis un ofiter si doi soldati ca sa-l dezbrace de sutana, dupa ce l-au arestat.

Tweet

Părintele Arsenie Boca şi Evanghelia din Galaţi

În biserica Parohiei Făgăraş-Galaţi poate fi văzută şi sărutată o Sfântă Evanghelie a cărei ferecătură este lucrată de mâinile Părintelui Arsenie Boca. Pentru a afla povestea ei şi a unor vremuri crunte, de neînchipuit pentru cei care nu le-au trăit, părintele paroh Cornel Ursu ne-a oferit lucrarea doamnei Elena Manta, din care am extras un episod relatat de părintele Ioan Comşa, paroh între anii 1936-1978. Considerat de către Securitate ostil noului regim comunist, părintele Comşa era pus sub urmărire şi a fost ridicat de câteva ori. Una dintre arestări a avut loc în 1948. În relatarea ei apare întâlnirea cu Părintele Arsenie, pe care îl cunoştea din facultate, şi povestea Evangheliei.

„Dimineaţa am fost legaţi cu cătuşe şi sârmă ghimpată şi am fost duşi la Braşov, la Securitate, în vila „Popovici” şi ne-au băgat într-o cameră unde era o forfotă înspăimântătoare. Acolo era un dulap şi un oarecare a deschis uşa şi m-a băgat în acest dulap şi am simţit că mă sufoc. M-au scos afară înjurându-mă şi lovindu-mă. M-au băgat într-o celulă mică, încât nu puteai să stai decât în picioare, unde era un bec electric de mare voltaj care te orbea, umezeală, murdărie şi miros de urină. Acolo am fost ţinut, cred, patru zile, cu o bucată de pâine.

Tweet

Parintele Justin Parvu despre erezia ecumenismului: "Biserica Ortodoxa si Romano-Catolica nu sunt surori"

Tweet

Parintele Arsenie Papacioc despre copii

De se sufera copii, parinte? De ce se imbolnavesc copiii mici, de ce copii de 3-4 ani sunt bolnavi de cancer?

Va intreb si eu: De ce?".

Nu stiti raspunsul...

Stie Dumnezeu de ce, ca sunt cu rost mare. Faptele parintilor, neastamparul lor, se rasfrang asupra copiilor. Parintii care au facut impreunari nepermise, au facut o serie intreaga de lucruri de paganism, pentru ca nu se casatoresc pentru scopuri inalte, ci pentru placeri. Dar placerile nu sunt scopuri, sunt conventionalitati. Scopul este stimularea continua reciproca pentru mantuirea sufletelor. Pentru ca, uite, se casatoresc sau, mai bine zis, se impreuna, si raman insarcinate, si zamislesc copii in posturi, in astea, toate sunt niste randuieli care nu trebuie incalcate. Rabda Dumnezeu, se mai poate face si exista ingaduinta, ca cei mai multi copii sunt sanatosi, dar se nasc si malformati. Pentru pacatele parintilor.

Tweet

Starețul Efrem Vatopedinul - Sfaturi pentru soţi

Arhimandritul Efrem, stareţul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, Athos 

ARHIM. EFREM: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu – fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngăduitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.

Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia anii” ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor, însă epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

Tweet

Teofil Părăian: "Rugăciunea minții curățește gândul"

Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune, şi de aceea părinţii cei duhovniceşti au rânduit o rugăciune scurtă care se repetă mereu în minte, este vorba de rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, rugăciune care nu are un regim anume, ci se poate face oriunde şi oricând, în orice ar ii cineva, chiar şi culcat în pat şi mai ales noaptea, când te trezeşti din somn, poţi să-ţi alegi poziţia cea mai comodă şi să zici cuvântul gândit „Doamne, lisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul“.

Când se realizează rugăciunea aceasta în înţelesul că se îndeseşte rugăciunea, se înmulţeşte rugăciunea, atunci ai totdeauna un gând paravan, de care se lovesc şi prin care se risipesc gândurile cele rele.

Tweet

Obscenitatea ca o stare normală

Într-o societate bolnavă care promovează anormalul ca normal, imaginea care se cere, indirect, de către "publicul" însetat după plăcerile trupeşti şi lumeşti, este tocmai goliciunea. O vedem promovată în toată mass-media şi spaţiul public, într-un bombardament continuu fără de care o parte din "civilizaţii" veacului nu s-ar putea îmbuiba la fel, pe seama "prostimii".

NEsimţirea şi lipsa bunului simţ se propagă cu o putere năucitoare în special în rândul tineretului lipsit de o minimă educaţie, mai ales duhovnicească (căci, în fond, educaţia nu înseamnă numai note de 9 şi 10 la şcoală), tineret care preferă să-şi irosească vlaga şi nopţile prin discotecile cele "dătătoare" de mareee "rang social", iar nu două ore la întâlnirea cu Dumnezeu şi ale Sale daruri de la Sfânta Liturghie, că ăsta e doar un obicei deja "medieval" (aşa cum le-au spus "învăţaţii" şi pseudo modele veacului).

Aşa se face că această categorie a ajuns să se dezbrace pe Internet (despre limbaj ce să mai zici?!), şi mă refer aici la cei care îşi expun trupurile pe Facebook, (că doar sânii şi muşchii fac legea) ca să poată urca şi mai mult pe "scara socială" imaginară creată din fantasmele şi alienarea provocată de anormalul ca o stare normală. În toată această stare NEsimţită, inocenţa, corectitudinea, îmbrăcămintea NEsumară, înfrânarea, seriozitatea, neacceptarea tuturor "bunătăţilor" lumeşti, bunul simţ şi altele, sunt considerate a fi nişte principii învechite sau, cel mult, un mod de viaţă al "pocăiţilor" (ca şi cum pocăinţa se poate face doar prin "transferul" la vreo sectă).

În final, redau câteva cuvinte extraordinare şi elocvente ale Fericitului Filothei Zervakos, sfântul ucenic al Sf. Nectarie de Eghina, despre boala de care am vorbit mai sus, fără însă a-i exclude pe bărbaţi de la toate aceste devieri "feminine" ce urmează a fi prezentate, bărbaţii fiind, de altfel, principalii vinovaţi.

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul.

Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii.

Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“.

Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. (din “Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, Ed. Cartea Ortodoxa-Egumenita, 2007)

Vlad HERMAN

Tweet

Sântul Ilie și soldatul ce înjura de cele sfinte

Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit de minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit să păzească cazarma. I-am spus că nu am auzit-o și i-am cerut să mi-o spună, ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.

Un soldat era staționat să păzească o baracă și la miezul nopții a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. Soldatul a strigat: „Stai!” dar din nou, a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară a strigat: „Stai! Cine-i acolo?” Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi, forțat să spună: „Stai sau trag!”

Tweet

"Hai noroc!" - O salutare idolatră

În anul 1996 într-o tabără studenţească (A.S.C.O.R) a venit, la un moment dat, cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi o demonizată. În grupul de studenţi în care se afla şi ea, a strănutat cineva. Un coleg i-a urat Noroc. Şi atunci demonul din cea care era demonizată cu o voce grohăită a spus: “Aşa ne salutăm noi diavolii în iad: Hai noroc!”.

Bun şi frumos lucru, şi multă bucurie este în sufletele noastre când doi credincioşi ortodocşi se întâlnesc şi se salută creştineşte cu formula: ”Doamne ajută!”. Şi mult ne va ajuta Dumnezeu dacă zicem aşa pentru că două nume sunt legate de persoană: Doamne şi diavolul. Fiindcă: “Dumnezeu este duh”(Ioan 4:24), fiind infinit (deci pretutindeni) , aşa, când spunem Doamne a şi venit şi ne va ajuta în toată ziua şi în tot lucrul, când drăcuim îl invocăm pe satana care vine şi el la fel de repede , însă acesta ne va da necazuri şi supărări.

În primele veacuri creştinii se salutau zicând: primul “SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL”(vezi Psalmul 69) iar celălalt răspundea cu “ÎN VECI. AMIN!”. Vai cât de frumos! Căci, în adevăr lui Dumnezeu I se cuvine să fie slăvit în veci. Amin!

Sursa: Ascor Brasov

Tweet