marți, 30 septembrie 2014

Marturia unui evreu in temnita de la Targu Ocna (1951): "Adevăratul Dumnezeu este Hristos"

"Aici e o lume cum n-am bănuit că ar fi cu putinţă, în tot cazul, o lume total opusă aceleia din care vin eu.

E cutremurător pentru mine să mă regăsesc sufleteşte în atmosfera creştină pe care am respins-o cu îndârjire toată viaţa, o dată prin materialism şi a doua oară prin sionism. Noaptea de Crăciun, care a iscat totdeauna înverşunare în sufletul meu, azi mă copleşeşte prin realitatea ei dumnezeiască. Fiindcă cele ce se petrec aici nu sunt lucrări umane şi naturale, ci dumnezeieşti. O spune un materialist, un ateu şi un evreu!... Şi nu e o farsă mărturisirea mea. În faţa morţii, omul devine sincer şi are putinţa să vadă adevărul... Te surprinde poate mărturisirea aceasta, dar ea s-a zămislit în mine încetişor, peste voia mea, ca o recunoaştere necesară a realităţii.

Adevăratul Dumnezeu este Hristos!" - Iacov.

"Spunând aceste cuvinte, a lăcrimat. Era profund mişcat. Încercam să-l înţeleg, să particip la momentul dramatic pe care-l trăia. A tăcut o vreme. M-am aşezat lângă el pe pat, ţinându-i mâna în mâinile mele. Mă rugam în inimă... ce aş fi putut să fac mai mult?!

Ştiam bine că eu nu pot pricepe frământarea lui sufletească, căci eu m-am născut creştin şi am trăit creştineşte, pe când el era mozaic, devenise comunist, iar acum sionist. Un astfel de suflet trece prin traume cumplite ori de câte ori face o nouă descoperire în cele spirituale; iar mărturia lui creştină de acum era o răsturnare categorică şi ireversibilă a întregului său trecut" - Ioan Ianolide.

Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, pag. 284

Ioan Ianolide despre infranare

Tot ce facem trece prin conştiinţă, deci ne face responsabili. Dacă simţurile sunt lăsate la întâmplare ajung la exces, dacă li se adaugă fantezia devin patimă, iar patima degradează şi distruge însăşi viaţa.

Concepţia materialistă, care pune la baza ei nesaţiul după plăceri, nu numai că nu oferă saţiul senzorial, dar în final îi dis­truge şi spiritual pe oameni, până când aceştia, epuizaţi în cele materiale, obosiţi în plăceri nestăpânite, nemulţumiţi, goi şi de­căzuţi ajung a fi mai răi decât animalele, dezlănţuindu-se în dezmăţ şi denaturări ori în ură, mişelie şi bestialitate[1].

Nimic nu trebuie făcut în exces. De pildă, nu avem dreptul să mâncăm decât atât cât e bine să mâncăm, nici mai mult, nici mai puţin, răul fiind şi-n ispitele de-a dreapta, şi-n cele de-a stânga. Dar simţurile nu au limită, ci limita trebuie să o pună conştiinţa. Conştiinţa intră în aparent conflict cu simţurile când le înfrâ­nează spre norma firească, dar şi simţurile intră în conflict cu conştiinţa când îndeamnă la exces.

duminică, 28 septembrie 2014

Părintele Arsenie Boca - mângâietorul flămânzilor din temniță

Cam după o oră, era spre seară, am fost dus pe un culoar, chiar în centura din interiorul Vilei Popovici.1 (...) Am fost dat în primire unui gardian îmbrăcat tot în vechea uniformă a vechilor polițiști. (...)

-Vezi că ți se va aduce ceva de mâncare, vine călugărul Arsenie Boca, cel de la Sâmbăta, e și el aici, are voie să stea pe terasă, dar aici nu mai face minuni!

Nu știu ce interpretare să dau vorbelor spuse de gardian. Într-adevăr nu peste mult timp, apare părintele Arsenie îmbrăcat în ținuta de călugăr și îmi așează pe suportul ferestrei un castron emailat luat dintr-un sufertaș în care îmi pune dintr-un vas mai mare câteva linguri de ciorbă de fasole verde. Îmi lasă și câteva bucăți mici de mămăligă și o lingură de lemn.

104 ani de la nasterea Parintelui Arsenie Boca

Luni, 29 septembrie, se împlinesc 104 ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca, o zi uriaşă pentru neamul românesc, dacă luăm în considerare ce a însemnat/înseamnă şi făcut/face Sfântul de la Prislop pentru români.

Despre viaţa, sfaturile şi minunile Părintelui puteţi citi aici. Mai jos, câteva fotografii 

Vlad Herman







La Școala Brancovenească, Mitropolitul Serafim de Pireu demască homeopatia ca fiind demonică!


Spuraciunea ecumenista a pus labele si pe Manastirea Putna: "mic dejun cu rugaciune"

Mai ramanea ca Sfantul Stefan cel Mare sa se fi ridicat din mormant si sa-i alunge pe toti acesti farisei, care numai  lui Dumnezeu nu s-au rugat.
 

miercuri, 24 septembrie 2014

Pe 24 septembrie 1815, UN COPIL DE 14 ANI, PRIMUL MUCENIC AMERICAN, A FOST TĂIAT BUCĂŢI DE UN IEZUIT CATOLIC

24 SEPTEMBRIE: POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC PETRU ALEUTUL

La începutul anilor 1800, pe când Alaska era încă tărâm rusesc, în insula Kodiak trăia un tânăr aleut pe nume Cungagnaq. Când fu botezat de către misionarii ieromonahi ortodocşi ruşi, el primi numele creştin de P e t r u.
În 1815, P e t r u care acum avea paisprezece ani, îi însoţea pe treisprezece negustori de blănuri care au fost trimişi într-o expediţie de către o companie ruso – americană. Dar pe când se apropiau de California, corabia lor fu jefuită de către marinarii spanioli şi toţi cei paisprezece care se aflau la bord au fost luaţi prizonieri la San Francisco. În temniţă, P e t r u se afla închis împreună cu un om pe nume Kychaly. Despărţiţi de ceilalţi, aceştia doi avură de îndurat chinuri şi mai mari.
A doua zi, un preot romano – catolic intră în celula lor, însoţit de câţiva indieni.
- Am venit la tine, începu preotul, pentru că sunt un om milostiv şi vreau să vă ajut să vedeţi eresurile în care vă aflaţi. Aţi fost luaţi prizonieri pentru că aţi îndrăznit să intraţi în apele noastre teritoriale. Dar îmi fac griji pentru voi din pricina credinţelor voastre greşite. Vreţi să primiţi credinţa B isericii Romano – Catolice? îi întrebă pe neocolite.

marți, 23 septembrie 2014

Sinoadele Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale și minunile care s-au întâmplat


Stâlpii și fortificațiile ortodoxiei

Calendar 2014, Uniunea Ortodoxă Panelenă și Orthódoxos Týpos 4 aprilie 2014 nr. 2017, p.5
Cele 9 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale 

și minunile care s-au întâmplat


Cele șapte harisme ale Duhului Sfânt

Prolog

Am ales ca temă a calendarului pe 2014 Sinoadele Ecumenice ale Bisericii noastre, pentru că, ne spune Sfântul Nectarie al Pentapolei, cele șapte Sinoade sunt stâlpii de neclintit ai Bisericii pe care, ca pe niște piedestale și temelii sigure, se sprijină întregul edificiu al creștinismului. Cele șapte turnuri prea înalte ale adevărului care au fost înălțate pentru paza dumnezeieștii dogme, care ni s-a revelat din Cer. Cele șapte fortificații ale Ortodoxiei, care au păzit sfintele tradiții de sofismele ereticilor. Cele șapte harisme ale Duhului Sfânt, care stabilesc și luminează pe cei ce stau întru întuneric și în umbră și îi sfințesc pe credincioși. Cele șapte flaute ale teologiei care au biruit trâmbițele ritorilor și sofiștilor.

Sfântul nou-mucenic Ahmed – musulman devenit mărturisitor al lui Hristos

Ofiţerul turc

Adevărul este că toţi sfinţii mor cu privirea aţintită la Înviere şi credinţa neclintită în Iisus Hristos Cel înviat, Care stă de-a dreapta Tatălui Ceresc. Prin această credinţă în puterea Învierii, toţi sfinţii trec în viaţa lor prin orice rea-pătimire, chiar şi prin moarte. Această credinţă de nezdruncinat a avut-o şi un musulman, Ahmed, care dă mărturie despre Înviere şi ne încredinţează de prezenţa Sfântului Duh în Biserica creştinilor.

Sfântul Ahmed era turc de neam, cu credinţa musulman şi a trăit spre sfârşitul veacului al XVII-lea în Constantinopol; nu era o persoană oarecare. Era ofiţer la Înalta Poartă, om ce trăia în palatele Sultanului şi secretar al Curţii. Dregătoria lui era mare şi presupunea cunoştinţe şi calităţi mari.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Convorbiri duhovnicesti cu parintele Paisie Olaru

Convorbiri duhovnicesti cu parintele Paisie Olaru

Parintele Ioanichie Balan: - Prea Cuvioase Parinte Paisie, in numele ucenicilor Sfintiei Voastre va cerem cateva cuvinte de folos spre mantuirea noastra, va rugam sa nu ne lasati fara de raspuns.
Parintele Paisie Olaru: - In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Parinte Ioanichie, imi cereti lucruri mari, ce depind de ajutorul lui Dumnezeu Care a zis ca "fara de Mine nu puteti face nimic". Am gustat oleaca din primul razboi mondial si aceasta era parola noastra: " Baieti, ochiul la inamic, urechea la comanda si cu Dumnezeu inainte !". Asa trebuie sa ne purtam si in razboiul cel duhovnicesc. Asadar, cu ajutorul lui Dumnezeu si dupa priceperea mea voi raspunde la cele ce urmeaza.
- Ce bucurii duhovnicesti va aduc ucenicii Sfintiei Voastre, calugari si mireni, pe care i-ati crescut si i-ati unit cu Hristos timp de peste 40 de ani?
- De unii m-am bucurat ca au facut roade bune, dar de altii m-am scarbit ca n-au rodit. Eu la toti am dat acelasi sfat, aceeasi samanta am semanat, dar ce pot sa zic! ? Poate pamantul inimii lor nu a fost pregatit sau a fost pietros ! Poate si noi i-am smintit ...
- Sunteti multumit acum la capat de drum de fiii duhovnicesti ai Sfintiei Voastre? Sau va pare rau ca nu ati facut mai mult pentru ei, pentru Biserica?

Parintele Justin Parvu: "Pe noi ne caracterizeaza acum frica si ateismul"

Interviu cu Părintele Justin, realizat de monahia Fotini, 17 februarie 2011

Părinte, asistăm la o pasivitate generală şi la o paralizie a voinţei poporului român, încât aproape nu mai este nicio reacţie, nici atitudine faţă de toate aceste bombardamente anticreştine. Cum se explică acest fapt?

Asta şi pentru că sărmanul popor nu mai ştie ce să creadă, nu mai are încredere în niciun lider politic, în niciun formator de opinie, nici în Presă sau televiziune. De aceea este aşa de rece şi indiferent la tot ce apare. Această stare de lucru este de altfel şi indusă, programare la care s-a lucrat cu multă sârguinţă, astfel încât să desfiinţeze modelele şi elitele unui popor şi să strice reperele oamenilor. Acum are mai multă credibilitate în faţa omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ. Se mai trezeşte câte unul din somnolenţa asta şi, supărat, caută să facă o mică revoluţie. Dar revoluţia asta ţine numai până la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni şi de acolo se împrăştie, nu mai rămâne nimic din revolta lui; rămâne el singur revoluţionar. Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.