luni, 30 noiembrie 2015
Ursul... postitor
Pleacă ursul la pădure
Să culeagă fragi și mure,
Dar nu ia la întâmplare
Orice mură-i iese-n cale,
Ci le-alege mai zemoase,
Fragede, mari și frumoase,
Dulci la gust și aromate,
Proaspete și parfumate.
Apoi scoate tacticios
Un butoi de miere gros
Și-nghite pe săturate
Mure-n miere înmuiate.
Ar mai tot mânca, ”plăpândul”,
Dar i-a cam pierit avântul,
Fiindcă burta-i ursulească
Gata stă ca să plesnească
Șade ursul sub umbrar,
Mormăind sub cerul clar:
-Doamne, tare-s mulțumit
Că și astăzi am postit!
(Din volumul “Poezii cu iz de filocalii”, editie ingrijita de Manastirea Diaconesti, Editura “Bonifaciu”, Bacău 2011)
Efectele benefice ale postului, demonstrate si din punct de vedere stiintific
Organismul are mult mai multe resurse să gestioneze lipsa de alimente, decât să prelucreze excesul de hrană, iar studiile arată că în primele 24 de ore de post se consumă glucide, apoi timp de până la două-trei săptămâni, rezervele de lipide, a declarat profesorul dr. Dafin Mureşanu.
"Postul nu este periculos, mii de studii dovedesc acest lucru. Vreau să vă dau argumente ştiinţifice. Regimul hipocaloric este într-adevăr o resursă terapeutică foarte bine studiată - şi postul nu este înfometare, pentru că postul generează satisfacţia pe care o obţii din a te abţine de la alimentaţie -, fiindcă organismul are mult mai multe resurse de a gestiona problema aportului redus de calorii şi nutrienţi decât excesul.
Bolile ni se trag de la excesul de alimentaţie. Avem dovezi foarte clare şi studii ştiinţifice în acest sens", a spus profesor dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), la conferinţa prilejuită de a X-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie, care are loc în perioada 5-9 iulie, la Eforie Nord.
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
Parintele Arsenie Boca despre durerile oamenilor
"Cine are minte să ia aminte!" (Arsenie Boca)
I. Beteşugurile trupului.
Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:
1. De otrăvuri din lipsa postului.
Carnea este o otravă, şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fiara.
2. Din naştere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiţi de bărbaţi ca de foc, când sunt ameţiţi de băutură.
3. Din desfrânare, pentru că întrec măsura cuvenită şi încep să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţi şi nerăbdători. Toate acestea pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.
Labels:
arsenie boca,
copiii nascuti in lanturi,
familia,
Ortodoxe,
tinerii
joi, 26 noiembrie 2015
Sfantul Nil despre vremurile din urma: Înfăţişarea oamenilor se va schimba şi nu vei fi în stare să deosebeşti o femeie de un bărbat
O profeţie recunoscută ca fiind a Sfântului Nil, un ascet din Muntele Athos, care a trăit cu 600 de ani în urmă, ne povesteşte despre venirea lui Antihrist şi despre oamenii care vor trăi în ultimele zile:
În jurul anului 1900 lumea va începe să fie de nerecunoscut. Când se va apropia venirea lui Antihrist, mintea omului va fi în întuneric, din cauza patimilor trupeşti, şi atât necuviinţa, cât şi nelegiuirea vor creşte. Atunci nu vom mai recunoaşte lumea. Înfăţişarea oamenilor se va schimba şi nu vei fi în stare să deosebeşti o femeie de un bărbat, din cauza modului ruşinos de a se îmbrăca şi din cauza părului. Oamenii vor fi înşelaţi de Antihrist şi ei vor fi mai răi decât animalele sălbatice. Părinţii şi bătrânii nu vor mai fi respectaţi, iar dragostea va dispare. Conducătorii creştinilor, arhiereii şi preoţii, vor fi oameni încrezuţi (numai cu câteva excepţii), cu totul necunoscători a ceea ce este bine şi ce este rău, şi astfel toată Tradiţia Bisericii şi a creştinilor se va schimba.
luni, 23 noiembrie 2015
A apărut Revista ATITUDINI Nr. 41 dedicată Bădiei Nicolae Purcărea
Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici sau la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com
Comenzi se pot face aici sau la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com
vineri, 20 noiembrie 2015
marți, 17 noiembrie 2015
luni, 16 noiembrie 2015
Sfantul Paisie de la Neamt: Înfrânarea limbii este semnul omului înțelept
Cine îşi reţine şi îşi înfrânează limba, acela îşi înfrânează şi trupul. Cine îşi stăpâneşte limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat. Mulţi au căzut de ascuţişul săbiei, dar mai mulţi din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăişuri, care pe nesimţite înjunghie trupul şi sufletul vorbăreţilor în deşert din adunările deşarte.
O, limbă, duşmanul evlaviei mele. O, limbă, pierzătorul meu şi duh satanic. Cu mare greutate făureşte omul lăcaşul duhovnicesc (mântuirea) iar tu, limbă, cu un singur cuvânt într-un ceas îl dărâmi şi-l nimiceşti. Omul înţelept urmează tăcerea.
duminică, 15 noiembrie 2015
Parintele Arsenie Boca – Invatatura despre post
Cand protivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica – cea mai usoara – ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa sa se dea batut, ci le starneste a doua piedica prin viciile trupului, sau o iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata.
Labels:
Ortodoxe
Parintele Arsenie Boca - Despre lupta postului cu relele
Despre cauzele necazurilor care vin asupra noastra Despre lupta postului cu relele - Cuvant tinut in Sfanta Biserica in ziua de 22.02.1942
Dintre toti cei care au avut de la Dumnezeu o slujba catre oameni chematorii la pocainta au fost cei mai curajosi caci toti au acoperit chemarea cu viata recunoscandu-se intre pacatosi cei dintai si daca a fost nevoie i-au chemat la pocainta cu pretul vietii lor. Caci cuvantul lor a fost deschis, curat de la Dumnezeu si ucigas de rele. Toti au vorbit tare si rascolitor de viata, de suflet. V-am spus acestea ca sa va deprindeti cu chemarea la pocainta si cu felul ei de a fi, ca sa razbata si-n urechile surzilor.
Din cuvantul trecut va aduc aminte ca sa afle toti ca nu vor fi spovediti si impartasiti la manastire decat cei ce de aici inainte vor tine posturile asa cum sunt randuite de Biserica. Parintii ne-au nascut din trup iar Biserica din apa si din Duh; si mai mare este nasterea duhovniceasca a Bisericii decat nasterea trupeasca a parintilor. De la nasterea duhovniceasca - Botezul - am primit pe ingerul pazitor tot in Biserica - de aceea se boteaza copii mici, orice ar zice altii - care sa ne apere de toata primejdiavazuta si nevazuta.
Labels:
Ortodoxe
sâmbătă, 14 noiembrie 2015
Parintele Gheorghe Calciu: "Într-o lume de negaţie, Biserica lui Hristos nu poate decât să fie detestată"
Astăzi lupta împotriva Bisericii ortodoxe este mai puternică şi devine mult mai generală cuprinzând toate aspectele sociale. Cum putem noi care încă nu avem rugăciunea care ne-aţi descris-o să ajutăm pe cei din jurul nostru care sunt compleşiţi de acest curent anti-ortodox?
Răspuns: [..] Într-o lume de negaţie, Biserica lui Hristos nu poate decât să fie detestată. Lotul nostru al creştinilor este suferinţa. Să nu fugim de ea !
Însă în această luptă trebuie să afirmăm adevărul credinţei, dacă nu-l afirmăm, suntem oameni care nu iubim cu adevărat Biserica noastră; să nu ne temem de atacurile vrăjmaşului au fost altele mai grozave… nu a fost atac mai dur sau mai criminal decât atacul comunist. Rugăciunea este suficientă, postul, mărturisirea păcatelor şi iarăşi rugăciunea.
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa ( în cadrul unei conferinţe cu tinerii )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

