miercuri, 30 ianuarie 2019
luni, 28 ianuarie 2019
Minunea cu fotografia Părintelui Proclu
De pe pagina Părintele Proclu - Chipul Blândeții lui Dumnezeu aflăm că o fotografie cu Părintele Proclu Nicău aflată pe mormântul acestuia a rămas intactă după ce a luat foc de la câteva lumânări.
"Această fotografie a fost pe mormântul Părintelui si a luat foc de la câteva lumânări. A ars toată rama, dar chipul Părintelui a rămas asa cum se vede!", se arata intr-o postare.
duminică, 27 ianuarie 2019
"Pentru deţinuţii politici din Aiud, anul 1950 a însemnat poate cea mai grea perioadă de-a lungul existenţei acestei temniţe"
Pentru deţinuţii politici din Aiud, anul 1950 a însemnat poate cea mai grea perioadă de-a lungul existenţei acestei temniţe. Exceptând camerele mari, cele 312 celule erau populate până la refuz de către cei peste 2400 deţinuţi, câte 8 în fiecare celulă, întinşi direct pe duşumea, aşa fel să nu mai rămână nici o palmă de loc neocupată.
Din când în când, politicii din două-trei celule erau scoşi la plimbare în curte, păstrând o anumită distanţă între ei pentru a nu lua legătura unii cu alţii. De o parte şi de alta a intrării în Celular, erau două table asemănătoare celor de la şcoală, unde se scria zilnic efectivul de pe etaje. Când gardienii au observat că noi urmăream totalul, tablele au dispărut.
miercuri, 23 ianuarie 2019
Parintele Justin Parvu: "Tineretul din 1920, 1930, ’40 a avut o luptă puternică, direct cu diavolul"
Tineretul din 1920, 1930, ’40 a avut o luptă puternică, direct cu diavolul. Tineretul nostru și-a luat, în sfârșit, viața în piept și a atacat inamicul direct. Și a umplut pușcăriile din România. De aici au ieșit un Valeriu Gafencu, un Radu Gyr, Nichifor Crainic și alții. Oameni bărbați care au fost damnați și au trecut prin zarcă. Și într-adevăr așa spuneau ei că Aiudul este „Siberia românilor”, iar despre Canal ziceau că „aici este mormântul burgheziei românești”.
Și e păcat înaintea lui Dumnezeu că nu ne-am folosit de miile de morți și de toată suferința care a fost în aceste locuri. Prin Delta Dunării, unde s-au făcut niște diguri enorme, să nu vadă rușii la noi și nici noi la dânșii, lucrai la o pantă cu roaba, cădeai de pe puntea aceea când ți se rupea scândura și acolo rămâneai. Veneau alții și caraliii strigau: „Banditule, acoperă hoitul acela!”.
luni, 14 ianuarie 2019
Se implinesc 10 ani de la apelul Parintelui Justin Parvu impotriva actelor cu cip
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apoc. 13:16-17).
duminică, 6 ianuarie 2019
Sfanta Treime S-a aratat la Botezul Domnului
La Botezul lui Hristos S-a aratat Sfanta Treime. De altfel, unul dintre scopurile intruparii si ale Botezului lui Hristos a fost descoperirea Dumnezeului Treimic, adica a faptului ca Dumnezeu, chiar daca are o singura fiinta si o singura fire, este in trei ipostasuri: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Astfel, se aude vocea Tatalui, Care marturiseste si intareste faptul ca Cel aflat in Iordan este Fiul Sau, iar in acelasi timp, Duhul Sfant Se arata “in chip de porumbel“.
Aratarea Dumnezeului Treimic si confirmarea Tatalui au avut loc si cu putin timp inainte de Patimile lui Hristos, o data cu Schimbarea la Fata, a Mantuitorului pe muntele Tabor. Asupra faptelor legate de acest eveniment ne vom opri atunci cand vom analiza Schimbarea la Fata a Domnului.
Sfantul Grigorie Palama face o analiza teologica minunata a motivului pentru care Dumnezeul Treimic a aparut in acea clipa. El spune ca Sfanta Treime Se arata in momentul zidirii si al rezidirii. Omul a fost facut prin harul comun al Dumnezeului Treimic, pentru ca “Tatal zideste totul prin Fiul si in Duhul Sfant“. De altfel, in Sfanta Scriptura se spune ca Dumnezeul Treimic a fost Cel care a hotarat crearea omului: sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra (Facerea 1, 26). Tatal l-a zidit pe om dupa chipul Cuvantului si i-a dat viata in Duhul Sfant. Pentru ca harul Dumnezeului Treimic este comun, intreaga Sfanta Treime a participat la crearea fiintei omenesti. Trebuia asadar ca Dumnezeul Treimic sa Se arate si in momentul replamadirii si rezidirii omului. De altfel, dupa Botezul Sau, Hristos Si-a inceput lucrarea publica pentru mantuirea neamului omenesc.
marți, 1 ianuarie 2019
Statistici: Blogul vladherman@blogspot.ro in 2018
Conform Google Analytics:
Utilizatori: 70.452
Utilizatori noi: 69.282
Sesiuni: 93.448
Numărul de sesiuni pe utilizator: 1,33
Afișări de pagină: 120.603
Pagini/Sesiune: 1,29
Utilizatori: 70.452
Utilizatori noi: 69.282
Sesiuni: 93.448
Numărul de sesiuni pe utilizator: 1,33
Afișări de pagină: 120.603
Pagini/Sesiune: 1,29
luni, 31 decembrie 2018
Viata Sfantului Amfilohie de la Poceaev
Sfantul Amfilohie s-a nascut pe 27 noiembrie 1897, in satul Ilovita Mica din regiunea Sumscina, in familia lui Varnava Golovatiuc. La botez a primit numele Iacov, in cinstea mucenicului Iacov Persul. In acest sat si-a petrecut Iacov copilaria, primind, impreuna de cei noua frati a sai, o educatie crestina.
Tatal sau practica mai multe meserii dar era cunoscut mai ales pentru tratarea luxatiilor. Micutul Iacov obisnuia sa-si ajute tatal in cazurile in care era nevoie de indreptarea oaselor. Ravna pentru rugaciune si biserica a mostenit-o Iacov, de la mama sa, care era o femeie smerita, cu frica de Dumnezeu.

In anul 1912, la varsta de 15 ani, Iacov Golovatiuc, a fost inrolat in armata Tarului. Lupta in Primul Razboi Mondial fiind trimis apoi ca infirmier intr-o unitate sanitara din Siberia. In anul 1919 se intoarce in satul natal unde va ajuta pe cei bolnavi care-i cereau ajutorul. Chiar daca Iacov a avut posibilitatea sa se casatoreasca, si-a ascultat glasul inimii, si in 1925 a ales calea mantuirii prin monahism. Va merge la Lavra Poceaev unde, ca frate, isi va indeplini cu bucurie toate asculatarile. La 8 iulie 1932, cu binecuvatarea episcopului sau, fratele Iacov este tuns in monahism cu numele Iosif. Dupa un an va fi hirotonit ierodiacon, iar in anul 1936 a fost hirotonit ieromonah. Parintele Iosif a absolvit, intre timp, cursul complet al Scoolii Teologice din Lavra Poceaev. Mai tarziu, dupa primirea Schimei Mari, noul sau nume a fost Amfilohie.
miercuri, 26 decembrie 2018
Viaţa Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.
Cateva cuvinte
Indraznesc sa spun ca in cei 100 de ani de la Marea Unire, Sfintii din inchisorile comuniste, alaturi de ceilalti Sfinti cunoscuti si necunoscuti din aceasta perioada, reprezinta cea mai mare realizare a neamului romanesc din ultimul secol. O comoara nestricacioasa care va dainui in veci
Vlad Herman
Icoana Maicii Domnului „Betleemita”

Un odor de mare preţ al Bisericii Naşterii Domnului din Betleem este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Betleemita”, aşezată într-un frumos proschinitar, în dreapta scării ce duce în Peştera Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Icoana este unică în lume atât pentru că Maica Domnului este reprezentată zâmbind, cât şi pentru faptul că Pruncul său binecuvântează cu mâna credincioşii. Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în această icoană debordează de afecţiune şi linişte, iar zâmbetul de pe faţa ei veseleşte sufletele pelerinilor.
Nu există date precise despre originea icoanei. După tradiţie, icoana a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.
marți, 25 decembrie 2018
Darurile Magilor
Cei trei magi veniţi să se închine Împăratului Hristos născut în peştera din Betleem au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Cinstitele Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel.
Sursa: doxologia.ro
Evanghelia zilei
Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Însă regele Irod, auzind, s-a tulburat, şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi, adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei unde era să Se nască Hristos.
Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeei, că aşa este scris de prorocul: «Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel». Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă Închin Lui.
Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi, văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, Mama Sa, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; apoi, deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar, luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





