luni, 25 martie 2024

Buna Vestire, cea mai importanta veste din istorie

Sarbatoarea Buna Vestire este praznuita pe 25 martie. Buna Vestire inseamna veste buna, anume instiintarea Maicii Domnului de catre Arhanghelul Gavriil, ca Dumnezeu a ales-o ca Fiul Sau sa se intrupeze din ea pentru mantuirea neamului omenesc. Este cea mai importanta veste din istorie, pentru ca vesteste ca umanitatea nu este pentru moarte.

Cuvantul ingerului nu este vestirea unui fapt implinit, el doar a instiintat-o pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei. Maica Domnului ramane uimita in fata cuvintelor rostite de inger, pentru ca ceea ce urma sa se petreaca cu ea, era mai presus de legea firii. Din acest motiv intreaba: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?". Insa, dupa ce ingerul ii comunica modul zamislirii minunate - "Duhul Sfant se va cobori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri", Fecioara a grait: "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1:38). In acel moment a avut loc zamislirea directa a lui Hristos prin puterea si lucrarea Preasfantului Duh. Asadar, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc numai dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare.

miercuri, 24 ianuarie 2024

Sfântul Ilie Lăcătușu se arată unui preot: „Tu n-ai nevoie de telefonul meu, pentru că noi avem legătură directă”

Desigur că cele mai impresionante moaște dintre Sfinții Români din Închisori le are părintele Ilie Lăcătușu – care le are întregi, complet nestricate și bine mirositoare. Desigur, însă, că cea mai impresionantă proprietate a moaștelor este faptul că închid și deschid ochii. Și nu numai atât, fraților, ci își întoarce ușor ochii spre cel care dorește, după cum mi-au mărturisit mulți oameni. Pe net puteți să căutați mărturiile părinților Ioan de la Rarău și a părintelui Calistrat Chifan care vorbesc despre fenomenul acesta. Îți dai seama să vezi tu niște moaște care se uită acolo unde doresc. 

Sfinții români din închisori - Părintele Teologos


luni, 8 ianuarie 2024

Părintele Justin se arată în vis unei femei, spunându-i să meargă la biserică

 O MINUNE RECENTĂ CU PĂRINTELE JUSTIN. „CERT ESTE CĂ PĂRINTELE A DEVENIT OCROTITORUL EI”

Aflați o mărturie despre o minune recentă a Părintelui Justin, relatată în ultimul Număr al Revistei Atitudini, Nr. 83:

NEGRIJA DE DUMNEZEU

Vreau să vă mărturisesc o întâmplare legată de Părintele Justin (anul 2023).

Eu lucrez în domeniul tehnologiei, suntem destul de apropiaţi de biserică sufleteşte, dar nu e nici pe departe locul pe care-l frecventam des sau care ne consumă timp notabil în viaţa de zi cu zi (aceasta o zic cu oarecare durere).

Menţionez că ocazional, mai frecventam mănăstiri de prin ţară în scopul de a ne reculege, iar Petru-Vodă este una dintre locaţiile preferate, deşi e la 4-5h de condus faţă de localitatea noastră.

Fiind conştient de relaţia deficitară vizavi de Biserică și Hristos, încercăm duminica să mai mergem la slujbe, dar nu e un obicei şi o facem cu mare greutate de fiecare dată.

Într-o sâmbătă, am decis hotărât să-mi anunţ soţia că trebuie să mergem, pentru că nu se mai poate să stăm în aşa nepăsare, mereu.

Venind ziua de duminică, ca de obicei nu ne puteam trezi, iar eu am zis: „Hai să mergem la biserică!”, iar soţia, care nu e o persoană matinală, nu mi-a dat prea mare importanţă. Eu am aţipit apoi circa 15-30 minute şi m-am trezit că soţia s-a ridicat brusc din pat şi a început să se îmbrace.