joi, 29 mai 2014

“Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19:40)

Dacă în Biserica Ierusalimului nimeni nu a strigat că Biserica este una, singură şi apostolească, prin care mărturisim un singur Botez prin care ni se iartă păcatele – iar această Biserică nu poate fi decât cea Ortodoxă, predată nouă de Sfinţii Părinţi prin luminarea Duhului Sfânt, prin care Duh Sfânt s-au dat anatemei ereziile papistaşe, catolice împreună cu promotorii lor; dacă păstorii ortodocşi au îmbraţişat erezia catolică, îmbrăţisând şi sărutând ca pe un oaspete de onoare pe cel ce este capul acestei erezii – Papa – iată că cineva a strigat. Nu omul, ci piatra, după cum a profeţit Mântuitorul, piatra Peşterii din Betleem unde Hristos  S-a născut ca să lumineze pe cei dintru întunericul necunostintei.
La câteva ore după ce Papa s-a închinat în Peştera Naşterii de la Betleem, a izbucnit un incendiu, din cauze necunoscute, în urma căruia au ars acoperămintele de pe Sfânta Masă a altarului care se află în Peşteră, chiar pe locul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. O parte din icoane şi pereţii peşterii au fost de asemenea avariaţi, după cum precizează saitul  romfea.gr.
De asemenea mai puteţi citi ştirea aici.

Să ne amintim ce zice Părintele Justin despre catolicism şi ecumenism:
Eu aş crede în botezul catolicilor dacă ar renunţa la primatul papal şi la infailibilitate, dar atâta vreme cât la ei papa este Hristos, deci nu mai este Sfântă Treime, ce valoare mai are botezul lor? Numai la noi e Botez în numele Sfintei Treimi, la ei e botez în numele Papei, chiar dacă ei invocă în mod formal pe Sfânta Treime. Şi astfel creştinismul nostru a operat atât de frumos, dar asta numai prin sacrificiile şi jertfele mamelor.
Iată cum este văzut Hristos în concepţia papală, de altfel de aici au apărut şi dogmele lor eretice despre infailibilitatea papală, Filioque şi alte inovaţii de ale lor, pentru a crea un sistem autonom şi dictatorial în biserică, până într-acolo încât Îl scoate pe Dumnezeu din lume. Nu mai există Dumnezeu, ci omul, iar omul superior este, bineînţeles, Papa. Nu vedeţi şi dumneavoastră asemănarea izbitoare între doctrina umanistă, nihilistă, papală şi comunistă?
Mântuitorul spune limpede: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:5)”. Eu nu pot să mă fac judecător în locul lui Dumnezeu, nu e în competenţa mea să spun cine se mântuieşte sau nu, avem însă o rânduială stabilită de Sf. Părinţi şi nişte sfinte canoane. Nu putem să spunem noi altfel decât sfintele canoane. Pentru că aşa se face sminteală. Cădem sub anatema Bisericii dacă îndrăznim din voia noastră să adăugăm la cele stabilite prin sinoadele Bisericii o iotă, sau să scoatem ceva. Eu am spus-o şi o repet: Trebuie să mărturisim Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, ca să ne putem mântuim în aceste vremuri, când ecumenismul vrea să distrugă Singurul Adevăr Ortodox. Sfântul Iustin spunea: „Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei apusene. … Fără să ţinem seama de calea Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, fără a urma Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi după Acela care este singurul şi adevăratul Dumnezeu în toate lumile, şi fără de închinarea înaintea singurului, şi adevăratului, şi veşnic viului Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului şi Mântuitorului Hristos, este neîndoielnic că omul se va afunda în marea moartă a civilizatelor închinări europene la idoli, şi, în locul viului şi adevăratului Dumnezeu, se va închina idolilor mincinoşi ai veacului acestuia, întru care nu este mântuire, nici înviere, nici în-dumnezeire pentru fiinţa cea nenorocită care se cheamă om”
În Apus, creştinismul s-a laicizat foarte mult. Papa a transformat religia în cultură, dar nici măcar o cultură bună. Apusul s-a aliniat la toată ştiinţa satanică. Şi cultura are rostul şi importanţa ei, dacă este sub protecţia religiei, dar dacă este sub stăpânirea ştiinţei, atunci nu mai e bună la nimic.
Papismul va pica, dar Ortodoxia va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Cerul şi pământul vor trece, dar Ortodoxia va rămâne, căci este adevărul cuvântului lui Hristos.

Sursa: ATITUDINI 

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu