Trimis la temniţă grea pentru convingerile sale legionare, doctorul Dumitru Uţă este considerat a fi un „sfânt al închisorilor“.
Pentru convingerile sale legionare, medicul Dumitru Uţă, năsust în anul 1916, a fost condamnat la ani grei de închisoare, trecând pe rând prin temniţele comuniste din Poarta Albă, Gherla şi Aiud.
După ce l-a vindecat de tifos pe un director al închisorii din Aiud, a devenit un om foarte respectat şi avea voie să iasă din închisoare ori de câte ori dorea pentru a aduce medicamente. Ba, mai mult, cei din conducere îl chemau acasă pentru a-i trata pe cei apropiaţi atunci când aceştia erau bolnavi.
Părintele Nicolae Grebenea, a cărui mărturisire o regăsim în www.crestinortodox.ro, spune despre mediul Uţă: „Inimosul doctor Dumitru Uţă primi permisiunea să meargă la Cluj, după leacuri. El reuşi să aducă două geamantane de medicamente, dar admirabilul doctor Uta nu se mulţumea cu atât.
El căuta să nu le lipsească hrana sufletească nu doar dezertorilor, ci tuturor deţinuţilor: cartea. El căuta să ducă tuturor o carte, două, după nevoile lui. Cerea de la alţii, împrumuta, ducea înapoi, alerga mereu, dar ducea tuturor ceva. Şi nimeni nu era uitat. Foarte credincios, el căuta mai ales cartea religioasă sau cu subiecte religioase, cea care era cerută mai mult acum. Cerea celor de acasă să aducă astfel de cărţi“.
A refuzat să iasă din închisoare
La rândul său, părintele Atanasie Ştefănescu spune despre medicul Uţă că, la un moment dat, s-a pus problema să fie eliberat pentru bună purtare, însă el a răspuns: „Unde pot fi eu mai mult de folos: aici sau afară?“ şi aşa a rămas în închisoare.
„A fost unul dintre sfinţii temniţelor românesti, un adevărat doctor fără de arginţi. Era un om cu o profundă credinţă în Dumnezeu şi o mare dăruire faţă de semeni. Ţinea cu evlavie post şi dădea celorlalţi bucăţica de carne, care se întâmpla să vină mai totdeauna miercurea şi vinerea. Fusese lăsat de Dumnezeu şi cu un bun chip: înalt, cu ochii albaştri, cu o mică chelie şi mustaţă tunsă scurt." Aşa îl caracteriza părintele Anatasie Ştefănescu.
Plătit cu fructe
În timp ce se afla în închisoare a cunoscut-o pe Veronica, femeia care avea să-i devină soţie. Era nepoata contabilului închisorii Aiud, a cărei copii fuseseră îngrijiţi de medicul arestat. Veronica avea 17 ani şi era în vacanţă atunci când l-a văzut pentru prima dată.
După 20 de ani, când el s-a eliberat, cei doi s-au căsătorit, iar medicul a primit un post de medic într-un cătun. La scurt timp a devenit foarte îndrăgit de oameni. Pentru că nu primea niciodată nimic de la oamenii pe care îi trata, sătenii au găsit totuşi o cale de a-i mulţumi şi îi puneau în grădină câte o traistă plină cu fructe.
După eliberare, lui Dumitru Uţă nu i s-a dat voie să susţină ultimele examene pentru a-şi lua diploma de medic, cererile fiind respinse de Ministerul Învăţământului, dar nici să urmeze cursurile Institutului Teologic din Bucureşti. În cele din urmă a reuşit să se angajeze la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, secţia Neurologie II, pe postul de asistent medical, neacceptându-se avansarea lui.
Mircea, copilul medicului Uţă, a împlinit visul pe care l-a avut tatăl său: acela de a deveni preot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu