luni, 6 ianuarie 2020

Manastirea Paltin Petru Voda, comunicat dupa incendiu

Este posibil ca imaginea să conţină: noapte, cer şi în aer liber

Mănăstirea noastră a trecut prin clipe dramatice în urma incendiului din noaptea de 4 spre 5 ianuarie, care a afectat aproape în întregime clădirea stăreției. Mulțumim tuturor celor ce au fost alături de noi în aceste momente de încercare, în primul rând echipei de pompieri care au intervenit în mod exemplar în stingerea incendiului violent, stopând astfel riscul extinderii focului la celelalte clădiri din apropiere. 

De asemenea mulțumim localnicilor și turiștilor din zonă care în chip jertfelnic au participat alături de noi, la recuperarea mai multor bunuri, dintre care mai multe icoane de valoare și sfinte moaște, ce spre bucuria noastră, au rămas intacte și neatinse de flăcările mistuitoare.
Mulțumim mai ales Domnului pentru această încercare și nădăjduim să putem transforma tot răul în mai bine. În toate aceste momente de îndurerare, Domnul ne-a bucurat cu harul Său, arătându-ne printr-o minune preaslăvită că Harul lui Dumnezeu nu poate fi biruit de niciun foc potrivnic, iar cei ce ne punem nădejdea în Domnul vom trece prin foc nearși. 

Micul altar din paraclisul aflat în interiorul stăreției a rămas în chip minunat neatins de flăcări, păstrând intacte sfânta masă, sf. Evanghelie, Sf. Cruce și toate vesmintele ce impodobeau altarul Domnului. Atașăm spre mărturie câteva imagini.

Amintim binefăcătorilor care doresc să contribuie la refacerea clădirii, datele de contact prin care pot ajuta: https://www.paltin-petruvoda.ro/manastirea/donatii/


Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu