Arhimandritul Athanasie Mytilineos, noul Hrisostom, aşa cum i se zice în cercurile duhovniceşti ale Elladei, s-a născut în 1927 lângă Athena. A fost hirotonit de tânăr şi a propovăduit neîncetat prin satele din Mitropolia Larisei. Învăţând şi luminând mare număr de suflete, din dumnezeiasca pronie a restaurat şi însufleţit Mănăstirea părăsită din Komnineiou a Sfântului Ioan Botezătorul, aşezată în munţii Stomiului, ce străjuieşte măreaţa Mare Egee. Pe 23 Martie 2006, Stareţul Athanasie a trecut la Domnul, după o boală îndelungată. Ne-a lăsat peste 8.000 de omilii înregistrate, pătrunse de mireasma predaniei dreptslăvitoare a Părinţilor. Să avem parte de binecuvântarea sa!
Cuvântul ce urmează reprezintă un material sensibil, dar foarte important pentru creştinii de astăzi, când tema relaţiilor conjugale este arareori pusă în lumina Sfinţilor Părinţi, existând o confuzie ce poate dăuna duhovniciei cuplurilor ortodoxe. Aceste întrebări privitoare la căsnicie i-au fost puse stareţului în faţa câtorva sute de oameni, cu câţiva ani în urmă.
Despre intimitatea vieţii de familie. Cui aparţine decizia naşterii de prunci