Deşi televiziunea poate modela comportamentele şi mentalităţile, nu se poate spune că ea favorizează învăţarea. Iată care sunt rezultatele la care ajung soţii Emery, cercetători în neuropsihologie la Universitatea de Stat din Canberra: “În timp ce televiziunea pare să aibă capacitatea de a furniza o informaţie utilă privitorilor _ şi este ridicată în slăvi pentru funcţia sa educaţională – tehnologia televiziunii şi natura experienţei vizionării inhibă, de fapt, învăţarea, aşa cum este ea concepută de regulă. În timp ce ne uităm la televizor, învăţarea care are loc este foarte puţin cognitivă, greu de reprodus, foarte puţin analizabilă, puţin bazată pe gândire”. (Mander, 1978)
Dr. Erik Peper, cercetător în domeniul testării electro encefalografice, profesor la Universitatea de Stat din San Francisco, subliniază şi el acest fapt: “Pentru a învăţa cu adevărat ceva, trebuie să interacţionezi cu sursa datelor. În cazul televiziunii, nu gândeşti cu adevărat. Ştiu că, în cazul meu, pot să învăţ ceva doar dacă sunt angajat, ca în metoda socratică de predare. Cea mai bună metodă de predare este cea interactivă. De exemplu, unii învaţă cel mai bine atunci când iau notiţe, fiindcă notiţele reprezintă un sistem cu feedback. (...)
Vizionarea TV presupune numai să primeşti – continuă el – fără să reacţionezi. Nu face decât să îţi capteze atenţia, iar tu primeşti, nu priveşti.
