Părintele Ioan vine dintr-o altă lume. O lume rânduită, care avea şi cer şi pământ şi datini străvechi şi credinţă nesmintită. Astăzi e greu să mai înţelegi viaţa duhovnicească pentru că societatea s-a lepădat de cultura bisericii, înlocuind-o cu una care se axează exclusiv pe drepturile şi nevoile imediate ale omului. Părintele Ioan e aşezat în răspăr cu această epocă pentru că îşi bazează învăţătura pe cruce şi smerenie. Două principii fără de care creştinismul nu ar mai fi decât o altă religie.
Părinte Ioan, este smerenia din primele veacuri desuetă? Avem nevoie de-o altă atitudine în zilele noastre?
Smerit este cel ce ascultă pe Dumnezeu şi nu de el însuşi. Smerenia nu se schimbă în esenţa ei. Tot ce a lăsat Dumnezeu în lume pentru mântuirea noastră este valabil peste veacuri. Noi, ortodocşii, nu suntem schimbători de credinţă. Suntem statornici pururea. Lăsăm în voia Lui Dumnezeu toate şi ne rugăm. Nu suntem vrednici de mai bine şi dăm mulţumire pentru toate, fără să cârtim. Trebuie să răbdăm până la capăt. Zice Domnul: „Prin răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre” şi „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.
O problemă mult discutată este dacă păgânii se vor mântui. Ştim că primul suflet care a intrat in Rai a fost tâlharul de pe cruce. Sfântul Siluan Athonitul spune: „Dacă ai vedea pe cel de lângă tine în fundul iadului, n-ai avea milă să-l scoţi? Să plângi pentru el?”. Sfântul Paisie cel Mare se ruga pentru un rătăcit şi Dumnezeu i-a zis: „Nu te mai ruga!”, dar el a continuat, iar Dumnezeu i-a spus: „Te asemeni Mie în dragostea ta!”.
