Se miră lumea că nu plouă. Sau, când plouă, că plouă prea mult...
Da... şi de asta ne bate Dumnezeu. Eu, bineînţeles, sunt aici, dar acolo, în ţară, ne bate Dumnezeu.
Unii spun că viaţa de familie este o viaţă lipsită de trăire duhovnicească. Adică, având familie, griji, copii, soţie, nu poţi să înaintezi duhovniceşte, te risipeşti. Iar cei care vor să-I slujească lui Dumnezeu, trebuie să se călugărească. Sunteţi de acord cu această idee?
Nu sunt de acord! Păi cum? Un creştin bun poate să-şi ţină familia. Începutul unui creştin bun este: când se duce la preot să se spovedească, se spovedeşte, în cele patru posturi de peste an să se împărtăşească. Măcar în cele patru posturi să se împărtăşească cu Sfintele Taine… Miercuri şi vineri să ţină post – afară de bolnavi, cei bolnavi greu, care au un regim – dar cei sănătoşi trebuie să ţină post, să se ducă la preot, şi atunci este un creştin bun. Asta una. Al doilea: rugându-se, îi ajută Dumnezeu. Îi ajută Dumnezeu să se descurce, chiar şi în familie. Că dacă n-ar fi ajutorul lui Dumnezeu, n-am face nimic, cum a spus Mântuitorul: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Aşa şi aici: trebuie să se roage, că mila lui Dumnezeu... Şi tocmai, m-am gândit că nu vrea Dumnezeu să aibă prea mult, că atunci nu se mai gândesc la Dumnezeu.
