În societatea modernă, însă, toate valorile mai sus enumerate îşi pierd sensul, prin apariţia şi promovarea contracepţiei şi a planificării familiale. Alternativa contracepţiei pune într-o lumină nouă relaţiile interumane: oamenii devin unii pentru ceilalţi simpli „furnizori” ai plăcerii, iar promiscuitatea şi vagabondajul sexual iau locul fidelităţii şi respectului reciproc. Treptat, pierderea responsabilităţii actului sexual a dus la goana după plăcere, dar şi la ignorarea consecinţelor directe ale relaţiilor intime. În acest context, e de la sine înţeles că apariţia unei sarcini reprezintă un „accident”, o „problemă” care trebuie urgent rezolvată şi pentru care aceeaşi societate modernă găseşte imediat soluţia: avortul. Şi, pentru că această formă de prostituţie mascată are nevoie de un suport moral, pe care Biserica nu îl poate asigura, nu lipsesc acuzaţiile de anacronism sau de lipsă de înţelegere a preoţilor faţă de problemele familiei contemporane. Iar pledoaria îndreptată împotriva celor care susţin că sensul căsătoriei se regăseşte în naşterea de prunci are drept principal argument greutăţile financiare. Vremurile sunt grele – se spune – cine mai poate face azi câte 5 - 6 copii, cum se făceau odinioară? De-abia ne descurcăm noi, de pe o zi pe alta! În plus, e dreptul nostru de a hotărî în privinţa numărului de copii pe care decidem să-i aducem pe lume şi a momentului oportun! Ce se întâmplă, însă, atunci când apare o „sarcină nedorită” (aşa cum denumim adesea pruncul din pântece, identificându-l mai degrabă cu o plagă, cu o boală de care trebuie să ne „vindecăm” cât mai repede…)?
