Nu vreau ca neamul acesta, care are o aşa de mare chemare la Dumnezeu, să se corcească
- Să-i iubim pe toţi oamenii, dar nimic din cele omeneşti.
- Asceza (înfrânările de orice fel), fără iubire, e departe de Dumnezeu.
- Ştii că Mântuitorul şi Împărăţia lui Dumnezeu locuiesc şi înăuntrul nostru. De aceea, nu ne mântuim noi, ci El ne mântuieşte. Dar, pentru neputinţele firii noastre, slăbite de păcat, nu trebuie să ne întristăm, că şi Dumnezeu se întristează cu noi. Dumnezeu iubeşte o pocăinţă senină; aş zice zice că pocăinţa cea mai plăcută lui Dumnezeu a fost a femeii ce a greşit mult, dar în loc de orice altă pocăinţă, L-a iubit cu atât mai mult pe Iisus. Vreau să zic, dacă nu v-aţi tot măcina mintea cu păcatele - ajunge cât le pomeniţi în spovedanie -, dacă nu v-aţi otrăvi gândul cu ele, aţi lăsa toate înapoi şi v-aţi însenina faţa şi inima de dragul lui Dumnezeu, care poate El ceea ce la oameni este cu neputinţă... Seninătatea, asta care nu scade, asta aş vrea să o prindeţi de la mine.