Se afișează postările cu eticheta biserica ortodoxa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica ortodoxa. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 octombrie 2021

ÎPS Justinian Chira: "Maica cea adevărată a poporului român este Biserica Ortodoxă"


Toată lumea ştie sau trebuie să ştie mai bine că maica cea adevărată a poporului român este Biserica Ortodoxă. În această Biserică ne-am născut. Ea ne-a crescut. Ea ne-a luminat şi ne-a ajutat ca să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi Voia Lui. Biserica Ortodoxă ne-a călăuzit paşii, de două mii de ani aproape, pe drumul cel mai bun spre mântuire. De aceea fiecare român este dator acum să cunoască temeinic istoria Bisericii şi frumuseţea învăţăturii ei duhovniceşti.

Mulţi, din neştiinţă sau din rea-credinţă, încearcă să falsifice istoria Bisericii noastre, după cum unii încearcă să falsifice şi istoria patriei noastre. Biserica Ortodoxă nu forţează niciodată textele Sfintei Scripturi, nici nu falsifică istoria, ci cu sfinţenie şi cu respect apără şi ne învaţă numai adevărul.

Cuvânt rostit în faţa clerului şi a poporului în ziua de 11 noiembrie 1990 la inaugurarea reînfinţării Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi a instalării în scaunul de episcop al PS Justinian Chira.

Justinian Chira, Trei Ierarhi, Baia Mare, 2011, editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, pp. 126-127.

sâmbătă, 20 august 2016

Care este adevărata Biserică a lui Iisus Hristos?

Uneori, apar unele discuţii, chiar între prieteni apropiaţi, despre diferenţele dintre ortodocşi şi catolici, despre respectarea sau nerespectarea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a unora sau a altora… Dorind să împace, într-un fel, ambele Biserici ca fiind valide, unii se întreabă de ce ortodocşii cred că numai Biserica Ortodoxă este Biserica Lui Hristos, lezând, intr-un fel (ortodocşii), acelaşi drept al Bisericii Catolice? Aceia văd în asta o răutate, o mândrie prea mare a ortodocşilor, o invidie a ortodocşilor pe catolici şi vin în sprijinul Bis. Catolice exact cu textul de la Matei, capitolul 16 (vezi mai jos), cel în care Hristos îi spune Lui Petru: “Si Eu îti zic tie, cã tu esti Petru si pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”. Din afirmatia aceasta a Lui Hristos, mulţi sunt tentaţi să creadă chiar că de fapt, Biserica Catolică e mai presus de Cea Ortodoxă! Pentru a putea explica aceste diferenţe mai pe scurt (în afară de celelalte “diferenţe”: filioque, purgatoriul, azimile, imaculata conceptie etc.), este nevoie de o anumită pregătire, situaţia aceasta fiind un fel de provocare teologicã, fiindcã se pune o întrebare fundamentalã: unde este adevãrul? (comentariu de theologiepatristica)
Un răspuns îl primim în articolul “Care este adevãrata Bisericã a lui Iisus Hristos?” scris de Igumen André Wade, în traducerea Pr. Iulian Nistea. 
de Igumen André Wade:


Crestinii sunt de acord că însăsi creatia este o ratiune suficientă pentru a crede că Dumnezeu existăacest adevăr este confirmat prin învierea lui Hristos, care este deopotrivă si dovada divinitătii Fiului lui Dumnezeu. Apostolii, care au fost martorii oculari ai învierii, au fost atât de convinsi de realitatea acestui eveniment si de semnificatia sa revolutionară pentru om, încât si-au închinat cu bucurie toată viata vestirii lui. În diferite timpuri si locuri ei au preferat să-si dea mai degrabă viata ca martiri decât să renege acest adevăr – si aceasta în niste circumstante care fac imposibil de crezut teoriile isteriei colective sau a unui eveniment mitic si doar simbolic.
Dificultatea apare atunci când ne întrebăm: “Care este adevărata învătătură crestină? Există o Biserică care să fie adevărată – si care e aceasta -, sau nu este nici una?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, eu propun să utilizăm metodele si argumentele folosite de catolici si de protestanti, analizându-le rationamentele în fata adevărului istoric. Vom vedea la ce concluzii ne va conduce aceasta.
Protestantii vor întotdeauna să citeze Biblia. O vom cita. Catolicii se sprijină întotdeauna pe al 16-lea capitol de la Matei. Să luăm acest text (Mt, 16; 15-19):
15. Si le-a zis Iisus: Dar voi cine ziceti că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu.
17. Iar Iisus, răspunzându-i, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Ionà, că nu trup si sânge ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Si Eu îti zic tie, că tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.
19. Si îti voi da cheile împărătiei cerurilor si orice vei lega pe pământ va fi legat si în ceruri, si orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat si în ceruri.
Versetul 18 zice clar că Hristos a întemeiat o Biserică ce va rămâne în veac. Urmează că bisericile protestante nu pot fi această Biserică, fiindcă ea e una, în vreme ce ele sunt o multime, si nici nu au fost întemeiate de Hristos, ci de oameni, la mai bine de paisprezece secole după El.
Care sunt caracteristicile acestei Biserici? Sfântul Pavel ne-o spune în Efeseni 4, 4-6:
4. Este un trup si un Duh, precum si chemati ati fost la o singură nădejde a chemării voastre;
5. Este un Domn, o credintă, un botez,
6. Un Dumnezeu si Tatăl tuturor.
El spune de asemenea (I Cor. 12, 12):
12. Căci precum trupul unul este, si are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos.
Putem conchide că această Biserică este una, că durează până astăzi si că are o unitate de credintă.

duminică, 31 martie 2013

Parintele Rafail Noica: "Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om"

Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului. Şi a luat în istorie nume de dreaptă slăvire, nume foarte frumos şi foarte sugestiv, adică nume care trădează, dacă vreţi, ceea ce au căutat Părinţii cei adevăraţi, care n-au căutat nici slavă lumească, nici filosofie mai adevărată, ci au căutat un singur lucru: să rămînă în dreapta slăvire, descoperită de Însuşi Dumnezeu; au încercat să păstreze nestricată viziunea acestei firi omeneşti.
Hristos noul AdamPentru vindecarea acestei firi, care s-a smintit prin păcat, a fost nevoie ca Dumnezeu Însuşi să Se întrupeze şi să devină om adevărat, adică nu numai în sensul de om în carne şi oase, ci fără păcat, om fără sminteală, Adam cel nou. Acest Adam a fost în stare, fie şi prin moarte şi prin iad să completeze călătoria pe care Adam cel dintîi n-a completat-o şi, înviind ”a treia zi, după Scripturi” şi la 40 de zile înălţîndu-Se la ceruri ca om, a aşezat de-a dreapta Tatălui firea omenească.Şi acum, pentru prima dată în Creaţie, omul a devenit om complet. Aceasta este viziunea pe care au primit-o Sfinţii Apostoli şi pe care au păstrat-o Părinţii noştri, rămînînd în istorie cu numele de dreptslăvitori [ortodocsi, n.n]. Alţii au vrut să fie universali [catolici, n.n.], alţii au protestat, fiecare cu filosofia şi gîndurile lor.
Mai multe pe Razboi intru Cuvant