Parintele Gheorghe Calciu si urmarea lui Hristos

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului ( XX – red.) erau doua curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forta, iar Gheorghiu-Dej prin munca. Temnitele, lagarele si "reeducarea" anilor ’50 sunt expresia politicii de ura si crima a Anei Pauker. Când ea a ordonat "reeducarea" marxist-leninista a detinutilor politici din penitenciarul Pitesti, nu a crezut în formularea ei ideala, ci crud si sec a dorit exterminarea prin forta a "dusmanilor de clasa".

"Reeducarea" însemna terorizarea detinutilor, prin ei însisi, pâna la "socul revolutionar", prin care se trecea la "constiinta comunista". Tortura era necontenita, oribila, iresponsabila si fara iesire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viata monstruoasa.

Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut caderea lui în asa-zisele "ture ale reeducarii". Acolo au fost batjocorite credinta, idealul, natiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul si, în ultima instanta, omenia. Toti au fost cobai. Unii au cedat usor, altii dupa incredibile chinuri.

Acolo a fost chinuit si studentul Gheorghe Calciu.

Tweet

Parintele Eftimie Mitra: “Scrisoarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu are valoare testamentara”

In scrisoarea catre parintele Iustin Parvu, parintele Gheorghe Calciu, nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva, mentioneaza ca: “daca din diferite ratiuni voi fi dezgropat”…

Scrisoarea e un act de smerenie profunda in duhul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

   Afland de vestea neputrezirii trupului parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa nu putem spune decat ca ne-am bucurat. Martirul anticomunist a fost placut lui Dumnezeu pentru viata sa exemplara, cu caderile si urcusurile momentelor prin care a trecut. Indiferent daca, sfintele sale moaste, s-ar fi dezgropat sau nu, cei care i-au cunoscut viata stiau ca e un placut al lui Dumnezeu. Parintele Eftimie Mitra de la schitul “Sfintii Români”, cu radacini in manastirea Petru Voda, unde l-a si cunoscut pe preotul marturisitor, spune ca scrisoarea trimisa parintelui Justin Parvu e un act de smerenie fiind interpretata de mass-media in mod fortat ca fiind un act oficial testamentar.

-L-ati cunoscut pe părintele Gheorghe Calciu?

-Cu mila lui Dumnezeu l-am întâlnit de câteva ori la manastirea Petru Voda. Eram rasofor și am purtat câteva discuții cu sfintia sa. I-am luat si patru interviuri pe care le-am publicat in revista “Puncte Cardinale” si alte cateva publicatii. Nu as putea spune ca l-am cunoscut atat de aproape, dar a fost suficient cat sa imi dau seama ca nu era un om ca noi ceilalti. Avea un duh de pace care se simtea in preajma sa. In acelasi timp se vedea la sfintia sa si o fermitate pornita dintr-o convingere interioara.

-In ce consta aceasta fermitate?

-In primul rand in crezul sau si in dragostea de neam. Vorbea clar si fara ezitari despre erezia ecumenista, despre cipurile biometrice, despre neam si tot ceea ce este romanesc. Cand am fost prima data la manastire, ca pelerin, am primit de la parintele Iosif Pasca un manunchi de foi xeroxate care cuprindea cele sapte cuvinte ale parintelui Calciu. In acele cuvinte se vedea taria de caracter si puterea cuvantului parintelui Calciu. Asa am inceput sa prind drag de sfintia sa. As recomanda oricui sa le citeasca, chiar daca sunt din perioada comunista, ele sunt valabile si azi, cu atat mai mult cu cat ce se intampla atunci se repeta azi, dar sub alta forma.

Tweet

Parintele Gheorghe Calciu: "Biserica este ezitantă, s-a obişnuit cu o anumită o­be­di­enţă faţă de stăpânire în timpul comunismului şi nu iese din aceasta"

Sunt oameni a căror simplă prezenţă îţi provoacă în su­flet o bucurie imensă, pentru că sălăşluind Hristos în interiorul lor emană o dragoste puternică, necondiţionată. Părintele Gheorghe Calciu a fost o astfel de persoană, pli­nă de virtuţi, dar mai înainte de toate plin de dragoste faţă de orice făptură a lui Dumnezeu. Chiar şi pe patul spita­lu­lui, în ciuda suferinţelor cumplite, găsea resurse pentru a zâm­bi şi a te întâmpina cu bucurie, aşa cum Sfântul Se­ra­fim de Sarov îi întâmpina pe credincioşi. Şi această dra­gos­te şi-a dorit-o şi pentru enoriaşii săi, cărora le‑a lăsat prin testament acest cuvânt: „Iubiţi-vă unii pe alţii cum şi Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă din aceasta că suntem fii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Trebuie să-I mul­ţu­mim lui Dumnezeu că ne-a trimis un astfel de păs­tor, iar pe părintele Gheorghe să-l rugăm ca, de acolo de sus, de lân­gă sfinţii pe care i-a îndrăgit toată viaţa, să se roage pen­tru întreg neamul românesc pentru care a su­fe­rit atât de mult. În anul 2005, în luna septembrie, am stat mai mult de vorbă cu părintele şi mi-a împărtăşit câteva din mo­mentele pe care le-a trăit în temniţele comuniste.

(Raluca Tănăseanu)

***

- Părinţii care au suferit în închisori şi pe care po­po­rul îi consideră sfinţi ar trebui canonizaţi?

- Incontestabil! Numai că Biserica se teme, atunci când e vorba de cei din închisori; au rămas cu aceeaşi idee că sunt duşmanii poporului, ceva în genul ăsta, sau, ori­cum, Biserica nu are curaj să ia atitudine, aşa cum nu a lu­at o atitudine corectă, sau conform canoanelor, nici faţă de părintele Daniel Corogeanu.

- Aţi cunoscut sfinţi în închisori?

Tweet