Sfintii inchisorilor: Gheorghe Jimboiu - Un inger in trup

Viata lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine placuta lui Dumnezeu.

El trebuie sa intre, alaturi de Valeriu Gafencu si alti tineri romani morti in inchisoare, in galeria sfintilor romani, care au trait o tinerete sfanta, incununata cu jertfa suprema pentru invierea neamului romanesc, constituind inaltatoare pilda pentru generatiile viitoare. Pr Liviu Branzas, Raza din catacomba

Gheorghe este singurul copil al familiei Jimboiu, romani din Oltenia; s-a nascut in localitatea Vela din zona de campie a judetului Dolj. De copil a fost deosebit, cu o structura sufleteasca superioara, calitati cu care avea sa-si impresioneze peste ani camarazii de suferinta.

Cum tatal avea sa plece la Dumnezeu inca in adolescenta sa, Gheorghe Jimboiu ramane singur sprijin al tinerei vaduve care, ca mama iubitoare, s-a ingrijit cum a putut mai bine de educatia fiului ei.

Desi sufletul sau dovedea inclinatii mai degraba spirituale sau artistice - „Avea cele mai deosebite maini pe care le-am vazut la un om: nefiresc de subtiri, cu degete foarte lungi, maini facute anume pentru rugaciune sau pentru un mare pianist” (Fericiti cei ce plang, Aristide Lefa) - se inscrie la Academia Comerciala din Brasov pentru a-si putea ajuta mama.

In aceasta perioada se apropie de Miscarea Legionara si intra in Fratiile de Cruce pentru „desavarsirea morala si spirituala”.

Tweet

Ioan Ianolide despre Gheorghe Jimboiu, rugătorul inimii

Cea mai frumoasă figură de la Târgu-Ocna, după Valeriu, a fost Gheorghe [Jimboiu]. Simt că nu am date suficiente pentru a contura acest portret. Venea din Oltenia. Fiu al unei văduve cu mici posibilităţi materiale dar mare la suflet, care s-a chinuit toată viaţa ca să-şi ţină unicul copil în şcoli. Prima oară Gheorghe a intrat în puşcărie în 1941, apoi s-a eliberat şi a revenit în 1949.

La început s-a distins atât prin ţinuta lui demnă, cât şi prin strădaniile sale sufleteşti. Se ruga mult, cerceta cărţile sfinte şi adâncea problematica creştină. Deşi modest, personalitatea lui se impunea de la sine. Era tăcut dar punctul lui de vedere avea mare greutate. Părea un mistic prin excelenţă dar se dovedise deopotrivă dinamic şi bun organizator. Spiritul său de sacrificiu nu avea margini. Ştia să fie prieten şi deschidea uşor inimile oamenilor. Mulţi căutau să şi-l apropie.

După ce s-a eliberat a intrat la facultate şi s-a impus cu autoritate atât printre colegi cât şi printre profesori. Când lua cuvântul la seminarii era ascultat cu luare-aminte. Profesorul Victor Jinga şi-l făcuse amic. Era apropiatul şi altor profesori. Unul dintre ei studiase francmasoneria şi l-a introdus în tainele ei. Marxismul îl descifrase singur, mai bine şi mai cutezător decât profesorii care tindeau în perioada aceea spre compromisuri de conştiinţă.

Tweet