Am ajuns la Mărcuş, în eparhia Harghitei şi Covasnei, într-un miez de toamnă transilvană. Codrii ruginiseră, afară aerul era înmiresmat de parfumul ultimelor flori, iar drumul spre mănăstire părea ireal. Neted ca-n palmă dar abrupt – aveam să aflu că a fost tăiat în coasta Mărcuşului cu proorocia părintelui Arsenie Boca şi cu lacrimile maicii stareţe Serafima. Auziţi-i povestea!
Părintele Arsenie şi buldozerul lor...
Maică stareţă, de ce este pusă poza părintelui Arsenie Boca aici, pe perete?
Fiindcă asta e mănăstirea părintelui Arsenie! Părintele Arsenie, în ’49-’50, a început-o, cu bunica. Dar s-o iau cu începutul. Ceea ce spun eu zic că nu sunt lucruri mari. Le-am aflat şi eu de la alţii şi s-au transmis aşa, ca atare. Bunica mea a visat-o pe Maica Domnului – bunica mea fiind din Mărcuş, chiar de aici, din sat. Şi în vis i-a spus să ridice mănăstire pe un loc vechi; şi i-a indicat locul.
Unde probabil mai fusese o mănăstire, sau o vatră de rugăciune...
A fost o mănăstire, cam pe la 1700. Oamenii ştiau de locul mănăstirii dintotdeauna. S-a transmis din generaţie în generaţie. Visând-o bunica pe Maica Domnului, aceasta i-a spus: „Te vei duce şi acolo vei ridica mănăstire, dar o vei face de maici, de călugăriţe.”
Când se întâmplau aceastea?
Prin ’49-’50.
