Se afișează postările cu eticheta petre tutea interviu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta petre tutea interviu. Afișați toate postările

luni, 22 octombrie 2012

Petre Ţuţea: „Geniul e mai apropiat de cer, dar nu atât cât e sfântul”


Fiu de preot şi reprezentant strălucit a generaţiei de intelectuali a anilor '30, Petre Ţuţea promitea să fie unul dintre marile personalităţi politice ale României. Invazia comunistă a curmat, însă, toate speranţele generaţiei sale, unii murind în închisori (Mircea Vulcănescu), alţii strălucind, dar în străinătate (Mircea Eliade). Petre Ţuţea, arestat imediat după instalarea regimului comunist, a executat 12 ani de închisoare, după care a fost urmărit în permanenţă de Securitate. Drama lui Petre Ţuţea, totuşi, nu este aceea că a suferit în comunism, ci că a suferit sub un sistem ale cărui idei le simpatizase în tinereţe, înainte de a deveni o realitate în România. Dar suferinţele îndurate l-au dus pe Petre Ţuţea la o concluzie fundamentală: „Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Marele gânditor creştin s-a născut în ziua de 6 octombrie 1902 şi a trecut la Domnul în ziua 3 decembrie 1991. În cele ce urmează vă prezentăm câteva fragmente sub formă de interviu din „Jurnalul cu Petre Ţuţea”, jurnal ţinut de Radu Preda în perioada 6 octombrie 1990 – 6 octombrie 1991 şi publicat în 1992 la Editura Humanitas. (N.P.)
 Rezumând, viaţa v‑a fost împărţită în două perioade distincte: una de stânga, când scriaţi articole înduioşătoare şi descriaţi soarta celor sărmani şi «proşti», şi una de dreapta, a năzuinţelor naţionale, când v‑aţi apropiat şi de credinţă.
Uite, cu proştii m‑am lămurit. Eram odată cu Iancovescu, actorul. Vorbeam despre proşti. Proştii, zic, reprezintă ideea de repetiţie goală: o iau totdeauna de la început. Sunt invariabili ca orice lucru neînzestrat, nu au culoare. Dar Iancovescu îmi spune: «Proştii sunt foarte variabili. Eu am un prieten— şi de câte ori îl întâlnesc e mult mai prost decât îl ştiam.»
„Am un mare regret: acela de a nu fi fost teolog”