“Libertate, Egalitate, Fraternitate!” a fluturat Revoluţia Franceză. Unii încă se declară împotriva acestui trilob. Alţii încă sunt pentru. Si unii, şi alţii greşesc.Greşesc pentru că iau în discuţie un aspect complet lipsit de relevanţă al Revoluţiei, şi anume, proclamaţiile ei. Se uită la vorbele, nu la faptele care au definit acel sfârşit de veac în Paris.
“Să faci ce zice popa, nu ce face popa” e un proverb mult mai puţin anticlerical decât se crede. Nu îl incriminează pe popă, care, dacă nu se poate întotdeauna ridica la înălţimea a ceea ce predică, e din cauză că predică sfinţenia. Adică transfigurarea persoanei în lumina Adevărului revelat. Dacă sacerdotul nu se poate ridica întotdeauna până la trăirea celor de Sus, minima sa datorie e să propovăduiască în continuare ceea ce lui însuşi nu i s’a dat să facă. Să meţină direcţia privirii ridicată la Cer. Uneori, el nu poate să salte, că e îngreuiat de păcatele pe care i le deşertăm în ureche la spovedanie, de cârtelile preotesei celei cu mulţi copii, de vastitatea pântecului rotunjit cu merindea praznicelor. El nu poate, săracu’, da’ alţii pot. Si, propovăduind Revelaţia, el îi ajută să poată.
