Se afișează postările cu eticheta sfantul efrem sirul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sfantul efrem sirul. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Sf. Efrem Sirul despre cum se cuvine creștinilor a viețui

Priviţi, fraţii mei iubiţi, cum se întoarce omul la cele lepădate şi cugetă iarăşi şi face lucrurile păgânilor. Tot cela ce cugetă cele trupeşti şi risipeşte ca şi când nu ar aştepta să dea seama lui Dumnezeu în ziua judecăţii, oare nu s-a dezbrăcat el de Hristos? Că zice Domnul, cu dumnezeiască Sa gura, că şi pentru un cuvânt deşert vor să dea seama oamenii în ziua judecăţii, apoi faptele oare în ce fel vor fi judecate?
O, ce drac rău. O, urătorul de bine şi urătorul de oameni duh necurat. Cum împiedică şi cum ademeneşte el pe fiecare. Stăpânul strigă prin Prooroci şi prin Apostoli şi prin sfintele Evanghelii din mulţime, puţini iau aminte. Diavolul cheamă prin alăute şi prin hore şi prin cântecele drăceşti şi mulţimea se adună. Iubitorul de oameni, Dumnezeu cheamă pe toţi şi zice: "Veniţi la mine toţi!" Şi nu este nimeni să-L asculte, nici să se sârguiască. Hulitorul de oameni, diavolul, pe mulţi îndeamnă şi aceştia la el aleargă.