Se afișează postările cu eticheta tanarul bogat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tanarul bogat. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Parintele Arsenie Boca despre tanarul bogat

Bogatul auzise că este viaţă veşnică. El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic. Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia?

Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care ? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele !" Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte ?" Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie !"

La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu. Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-aproapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat".