„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)
sâmbătă, 8 decembrie 2012
vineri, 7 decembrie 2012
A aparut nr. 47 al revistei Familia Ortodoxa
Din paginile revistei:
Din nou copii
Din ce în ce mai mult, copilăria trece neobservată lumii în care trăim. Într-adevăr, mulţi copii sunt idolatrizaţi de proprii părinţi, care-i înconjoară cu tot felul de jocuri şi mijloace electronice de divertisment, dar aceasta nu înseamnă că le este preţuită copilăria. Dimpotrivă, ca niciodată altcândva în istorie, vedem părinţi care dispreţuiesc darurile firii copilăreşti şi-şi vor copilul cât mai repede maturizat. Îl iau martor la certurile lor, îl lasă să se uite la filme pentru oameni mari, îl învaţă să înjure, să-i judece pe ceilalţi, îl îndeamnă „să nu se lase mai prejos” ş.a.m.d. Ei zic că-l pregătesc pentru viaţă – de parcă l-ar pregăti pentru vânătoarea în junglă. Şi sunt atât de convinşi că procedează corect, încât nu-şi văd greşeala nici măcar atunci când se plâng că nu se mai înţeleg cu copiii, că nu mai ştiu ce să facă cu ei. Oare nu este aceasta chiar plata faptului că le-au răpit copilăria?
Înainte nu era aşa. Copiii erau cu ale lor, iar părinţii le îndrăgeau şi le protejau felul lor de a fi, copilăresc. Ba, mai mult, în diferite provincii ale ţării noastre, copiilor li se spunea „coconi”. În unele sate din Maramureş şi Ardeal, chiar şi astăzi li se spune la fel. Adică erau priviţi ca şi cum ar fi nişte boieraşi, odrasle aristocrate de viţă împărătească. Dar asta nu însemna că nu „şi-o luau” dacă făceau prostii. Cineva străin de cugetarea românului creştin ar putea să psihanalizeze răutăcios: Vezi, îşi proiectau aspiraţiile sociale în propriul copil, pe care şi-l voiau boier! Dar nu-i deloc aşa.
joi, 6 decembrie 2012
Bartolomeu Anania: "Nu avem certitudinea că cei de alte confesiuni se mântuiesc. Dar noi o avem pe a noastră şi ne este de ajuns"
Nu, dragii mei! Noi, ortodocşii, fără să îi dispreţuim şi cu atât mai puţin să îi persecutăm pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg! Ne mântuim în Adevărul Iisus Hristos, pentru o raţiune foarte simplă. Aţi rostit şi astăzi Crezul în Biserică. Reţineti vă rog: Crezul pe care l-aţi rostit voi la această biserică împreună cu noi este cel pe care Sfinţii Parinţi ai Bisericii l-au formulat în primele două Sinoade Ecumenice. Fără nici un adaos şi fără nicio ştirbire! Toate celelalte biserici au adăugat ceva sau au ştirbit ceva. Noi l-am păstrat întreg! Conservatori? Dacă vreţi, conservatori! Fundamentalişti? Bine, dacă vreţi, fundamentalişti! Păi Iisus Hristos a fost primul fundamentalist. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi. Scurt pe doi! Nu încape discuţie! Şi noi la fel. Nu avem certitudinea că cei de alte confesiuni se mântuiesc. Dar noi o avem pe a noastră şi ne este de ajuns. Că suntem în Biserica cea Adevarată, că suntem în interiorul Adevărului lui Hristos, că dragostea dintre fraţi nu este completă şi adevărata decât în interiorul Adevarului! Iar Adevarul Cine este? Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Mergem pe Calea Adevărului, trăim întru Adevăr şi aşteptăm Viaţa veşnică, tot în interiorul acestui Adevăr.
Pe cine să așteptăm mai mult: pe „moșul” sau pe Sfântul Nicolae?
Să fii sănătos este un cadou nemaipomenit; să ai părinții pe lângă tine, de asemenea; să te rogi, să mergi la Biserică este o mângâiere nespusă.
Vin sărbătorile de iarnă! Feerie, milioane de luminițe sclipitoare în bezna nopții, brăduți împodobiți, daruri și dăruitori, colinde și urători pe la casele gospodarilor. Tablou obișnuit de sfârșit de an, totuși mereu proaspăt, așteptat cu nerăbdare, mai ales dacă din Cer se va slobozi omătul mult poftit de cei mici. Iernile, cu precădere în preajma Crăciunului, au un farmec deosebit. Înveșmântate în alb, capătă ceva din plăsmuirea și magia basmelor. Clipa de început a acestui spectacol extraordinar o constituie, fără îndoială, ziua în care îl proslăvim pe Sfântul Ierarh Nicolae. Însă, la fel ca în cazul sărbătorilor pascale, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția și lucrarea duhovnicească de la sensurile profunde, mântuitoare, ale sărbătorilor de Iarnă, înlocuindu-le cu felurite surogate ademenitoare.
Vin sărbătorile de iarnă! Feerie, milioane de luminițe sclipitoare în bezna nopții, brăduți împodobiți, daruri și dăruitori, colinde și urători pe la casele gospodarilor. Tablou obișnuit de sfârșit de an, totuși mereu proaspăt, așteptat cu nerăbdare, mai ales dacă din Cer se va slobozi omătul mult poftit de cei mici. Iernile, cu precădere în preajma Crăciunului, au un farmec deosebit. Înveșmântate în alb, capătă ceva din plăsmuirea și magia basmelor. Clipa de început a acestui spectacol extraordinar o constituie, fără îndoială, ziua în care îl proslăvim pe Sfântul Ierarh Nicolae. Însă, la fel ca în cazul sărbătorilor pascale, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția și lucrarea duhovnicească de la sensurile profunde, mântuitoare, ale sărbătorilor de Iarnă, înlocuindu-le cu felurite surogate ademenitoare.
miercuri, 5 decembrie 2012
Din dosarele Securitatii: Scrisorile Parintelui Ilie Cleopa catre Parintele Arsenie Boca
In dosarul de urmărire informativă care i s-a intocmit părintelui Arsenie Boca in perioada 1943-1989 [1], printre alte mărturii documentare de mare valoare se află două scrisori, în original, bătute la maşină şi semnate de părintele Ilie Cleopa. Epistolele, pe care le redăm mai jos, au fost trimise părintelui Arsenie Boca, duhovnicul Mănăstirii Prislop între 1949-1959. Prezenţa lor in dosar dovedeşte faptul că acestea niciodată nu au ajuns la destinatar, ci au fost interceptate de către Securitate, aşa cum s-a intâmplat cu altele trimise de credincioşii care mergeau in pelerinaj la aşezământul nicodimian.
Conţinutul acestor mărturii arată o comunicare care exista intre cele două oaze de spiritualitate din Romania supusă de comunism: in Moldova era Mănăstirea Slatina, al cărei stareţ era părintele Cleopa, cu o comunitate formată din trăitori de inaltă ţinută duhovnicească, care de altfel vieţuiau după rânduiala Sf. Teodor Studitul [2], şi in Ardeal, mănăstirea construită de Cuviosul Nicodim de la Tismana şi care reprezenta un etalon religios pentru neinsetaţii izvorului spiritual.
Conţinutul acestor mărturii arată o comunicare care exista intre cele două oaze de spiritualitate din Romania supusă de comunism: in Moldova era Mănăstirea Slatina, al cărei stareţ era părintele Cleopa, cu o comunitate formată din trăitori de inaltă ţinută duhovnicească, care de altfel vieţuiau după rânduiala Sf. Teodor Studitul [2], şi in Ardeal, mănăstirea construită de Cuviosul Nicodim de la Tismana şi care reprezenta un etalon religios pentru neinsetaţii izvorului spiritual.
marți, 4 decembrie 2012
Sfantul Nicolae Velimirovici: "Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat"
Preotului Karan,
Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.
Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune Sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.
„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l:5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100:1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29:27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5:22; 12:31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4:17).
Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.
Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune Sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.
„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l:5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100:1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29:27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5:22; 12:31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4:17).
Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.
duminică, 2 decembrie 2012
Cele patru ispite ale omului din vremea mortii
Fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea mortii! Spaima va fi mare, caci satana, cum se arata în Razboiul nevazut, toata viata lupta sa ne duca prin pacat la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da atâta lupta ca în vremea mortii.
Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii:
a. întâi este razboiul împotriva credintei;
Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii:
a. întâi este razboiul împotriva credintei;
b. al doilea, împotriva nadejdii;
c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;
d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina.
c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;
d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina.
sâmbătă, 1 decembrie 2012
Patriarhul Pavel al Serbiei: "Omul mândru nu este în stare să facă bine nimănui. El socoteşte că Dumnezeu îi este dator lui şi nu invers"
Se trezeşte foarte devreme. Şi, când toţi dorm, slujeşte Dumnezeiasca Liturghie, se roagă pentru poporul său. În inima lui este loc pentru patria lui întreagă. Este mic de statură, dar uriaş în duh. Pe umerii săi firavi poartă povara întregii naţiuni. Oamenii spun: „Acesta este îngerul nostru, care ne acoperă şi ne ocroteşte!”
Întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe s-a născut pe 11 septembrie 1914 în Slavonia, purtând numele de mirean Goiko Stoicevici. La vârsta de 32 de ani primeşte tunderea în monahism, la Mănăstirea Bunavestire din Clisura Ovciar – Kablar (în apropiere de oraşul Ciaciak). Viitorul patriarh al Serbiei fusese adus de părintele Iulian la Mănăstirea Buneivestiri de la Mănăstirea Sfintei Treimi, unde vieţuise o perioadă de timp înainte ca frate. În ajunul Buneivestiri a anului 1946, Goiko Stoicevici devine monahul Pavel. El este al 44-lea păstor al Bisericii Sârbe, de la Sfântul Sava încoace. Patriarhul Pavel şi-a închinat întreaga viaţă Bisericii, este vestit şi iubit în popor pentru smerenia sa.
Patriarhul a petrecut 33 de ani în Kosovo şi Metohia, ca episcop al Raşkăi şi Prizrenului, şi acesta este unul din principalele motive pentru care rămâne strâns legat de acest odor sfânt al ţinuturilor sârbeşti.
- Preafericirea voastră, să începem cu începutul vieţii voastre pământeşti. Povestiţi-ne despre Goiko Stoicevici, despre Slavonia, despre satul Cucianţi şi despre copilarie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)