sâmbătă, 30 aprilie 2016

A aparut cartea "Parintele Isaia Tugurlan - Un Cuvios de pe fila de Pateric"

La Editura Ortodoxia a aparut cartea "Parintele Isaia Tugurlan - Un Cuvios de pe fila de Pateric", scrisa de Parintele Constantin Catana de la Manastirea Varatic si coordonata de Vlad Herman

Părintele Isaia a cultivat mai deschis și mai profund farmecul vieții monahale în tăria Cuvântului lui Dumnezeu și-n tăria Cuvintelor Sfinților, conturând în văzduh, de sub zidurile reci ale mănăstirii, diversitatea tărâmului celor ce sporesc tainele universului de sub directa oblăduire a lui Dumnezeu Cuvântul. Părintele Isaia a știut să se desprindă de tină și să se înalțe, prin dragoste christică, în lumea spirituală. Inima smeritului slujitor, Părintele Isaia, a ars în contemplație și “râuri de apă vie au curs dintr-însa”.

Așa a fost Părintele Isaia: nu a gândit altfel de cum a vorbit, nu a vorbit altfel de cum a gândit, căci vorbirea cu două înțelesuri este cursa morții. Cuvântul său nu a fost mincinos, nici deșert, ci întemeiat pe faptă…

Preot Stavrofor Constantin Catana, Mănăstirea Văratic

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, un lăcaş îmbrăcat în veşmânt de Înviere

Este singurul sfânt lăcaş din Capitală cu hramul „Învierea Domnului“, unicat în ţară prin adăpostirea copiei, adusă din Sfântul Munte, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromiţa, sub al cărei acoperământ sălăşluiesc moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. 

Sunt aproape doi ani de când acest paraclis există, fiind construit lângă şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, şi deja conştiinţa bucureştenilor îl percepe ca spaţiu cu o puternică încărcătură liturgică, dar şi ca „biserică ce odihneşte suferinţele oamenilor, prin implicarea activă a credincioşilor voluntari în viaţa semenilor mâncaţi de urâciunea singurătăţii, a sărăciei, a neputinţei, a bolii“, fapt confirmat de arhimandritul Ciprian Grădinaru, slujitor şi duhovnic la paraclisul patriarhal. 

Firul istoriei recente a bisericuţei coboară în timp nu mai departe de luna august a anului 2011. Era o zi toridă când s-a turnat temelia paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a prins rădăcini în cugetul arhimandritului Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Mănăstirii Sihăstria, care a primit binecuvântarea de a se ocupa de bunul mers al lucrărilor de zidire a noului lăcaş, dar şi a sufletelor celor care nu au întârziat să răspundă chemării credinţei. 

Slujba Învierii - Schitul Laku 2015


Lumina Sfanta a venit si in acest an la Ierusalim


vineri, 29 aprilie 2016

Sf. Nicolae Velimirovici – Despre cele 5 rani ale lui Iisus

Din scrisorile misionare ale Sfantului Nicolae Velimirovici

“Îmi scrii că ai auzit de la femeile bătrâne un „basm” despre cele cinci răni ale lui Iisus, şi întrebi cum a luat naştere acest basm. Vai, fiică, citeşte Noul Testament! Vai, sârbilor, nu vă faceţi de ruşine înaintea cerului şi pământului prin necunoaşterea credinţei voastre!Lăsaţi deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi până ce veţi învăţa mai întâi ceea ce e mai important şi mai mântuitor. Mai întâi vine cunoaşterea credinţei, şi după aceea toate celelalte învăţături. (…)

Iar cele cinci răni ale lui Iisus nu sunt vorbe, ci o realitate înfricoşătoare. Ca atare, ele trebuie cunoscute chiar mai bine decât cuvintele.

marți, 26 aprilie 2016

MESAJ

CU CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE ÎNVIEREA DOMNULUI, ŢIN SĂ-MI CER IERTARE TUTUROR CELOR PE CARE I-AM SUPĂRAT ÎN VREUN FEL SAU ALTUL DE-A LUNGUL TIMPULUI - FIE CĂ AU FOST RUDE, APROPIAŢI SAU ALŢI NECUNOSCUŢI! REGRET FIECARE RĂU PE CARE VI L-AM PRICINUIT!

Vlad Herman

Sfantul Sinod al BISERICII ORTODOXE BULGARE: “In afara de Sfanta Biserica Ortodoxa nu exista alte Biserici, ci doar eretici”

“In afara de Sfanta Biserica Ortodoxa nu exista alte Biserici, ci doar eretici, iar a numi orice altceva „biserica” nu este, din punct de vedere spiritual, dogmatic si canonic, decat o mare greseala.”

“Sfanta Biserica Ortodoxa, care e Una si Unica, n-a pierdut niciodata unitatea in credinta si partasia Duhului Sfant si va dura pana la sfarsitul vremurilor. Domnul a spus ca “portile iadului nu o vor birui””

Printre alte puncte, documentul aprobat de Sfantul Sinod subliniaza ca „slava Domnului”, Biserica Ortodoxa Bulgara a parasit Consiliul Mondial al Bisericilor din 1998.

In 2007, intr-un interviu televizat dat a scurta vreme dupa ce a devenit Mitropolit, Nikolai a fost intrebat ce parere are despre papa.

“Daca credinta sa este diferita de cea Ortodoxa atunci canoanele Bisericii ne spun ca e eretic” a fost raspunsul sau.

Sursa: SACCSIV

joi, 21 aprilie 2016

Spovedania omului lăuntric - Părintele Arsenie Boca

La spovedanie nu trebuie să spui acele păcate de care ai fost dezlegat la spovedaniile anterioare și pe care nu le-ai mai repetat, altminterea ar însemna că nu ai încredere în puterea Tainei săvârşite prin spovedanie. Nu trebuie să-ţi aminteşti de persoana cu care ai fost în clipa săvârşirii păcatului, ci să te osândeşti numai pe tine.

Cei care se mărturisesc şi spun păcatul numai pe jumătate şi restul nu, cei care nu iau hotărârea de a spune tot păcatul, aceştia sunt cu un picior la duhovnic şi cu altul la păcat. Tu ai venit să te pocăieşti, şi totuşi nu te căieşti de păcate, fiindcă nu ştii să te pocăieşti cum trebuie, adică îţi aduci aminte de păcate în chip rece şi indiferent. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai important ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate, nu ai recunoscut şi nu ţi-ai notat că nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul lui Dumnezeu şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă.

În aceste patru păcate intră toată prăpastia de răutăţi şi toată corupţia noastră sufletească. În esenţă, ele sunt rădăcinile principale din care răsar toate vlăstarele căderilor noastre în păcate.

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 64-65 via Doxologia

Împărtășania împlinește nevoile fiecărui suflet

Precum dragostea a fost pricina pogorârii Sale pe pământ și S-a dat în mâinile păcătoşilor, asemenea dragostea Îl face de vine în lume în chipul acestei Taine şi Se dă în aceleaşi mâini, și Se face drepţilor întărire, iar păcătoşilor curăţire şi iertare.

Iar dragostea ta şi dorinţa se va aprinde mai mult, gândindu-te pe de altă parte şi socotind nemărginita milostivire ce o are Stăpânul către păcătoşi, pentru că aceasta l-a făcut de s-a pogorât din Cer pe pământ şi s-a îmbrăcat cu trupul nostru, şi s-a omorât pe Cruce pentru noi. Şi nu numai acestea, dar ca să nu ne lipsim de Dânsul, ci să rămână cu noi totdeauna, după mântuitoarea Sa moarte ne-a lăsat în locul Său această Taină în care se cuprinde acest Mântuitor al nostru şi Stăpân. Şi ne-a lăsat-o ca să afle în tot ceasul, cei care au trebuinţă de tămăduire, ușa deschisă şi să alerge la doctorie ca să se tămăduiască.

miercuri, 20 aprilie 2016

Conferinta Virgiliu Gheorghe - Societatea de maine sub dictatura unui nou comunism


Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh, iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică

Preluare dupa Graiul Ortodox

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos Karyés,

11/24 August 2013

Nr. Prot. F.2/32/2410

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos face cunoscut faptul că zvonul lansat de o parte a presei bisericești despre o așa-zisă trimitere a unei invitații către Papa Romei pentru ca acesta să viziteze Sfântul Munte este complet neîntemeiat și mincinos. Ne exprimăm surprinderea față de difuzarea unor astfel de știri fără cea mai mică verificare a lor, și mai ales de către presa bisericească.

Conștiința dogmatică, păstrată dintotdeauna neschimbată, a Sfântului Munte, acest chivot de tradiții ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru. Adresându-ne către tot omul bine intenționat, îl rugăm părintește și frățește să nu dea crezare unei astfel de “știri” rău intenționate, ci atitudinii responsabile a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos.

Părintele Sofronie Saharov: Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora…

Preluare dupa manastireasuruceni.md

În compania acelor care vă primesc, aleşii lui Dumnezeu care va întâmpina şi va accepta să-i slujiţi, consideraţi-vă, dincolo de orice, nevrednici şi onoraţi. Atunci viaţa voastră se va schimba. În schimb, dacă veţi judeca pe alţii pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul.

Tot ceea ce dobândiţi în luptele voastre interioare se reflectă în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva oricărei patimi care provoacă în voi gândurile critice cu privire la aproapele!

luni, 18 aprilie 2016

duminică, 17 aprilie 2016

Viaţa Parintelui Arsenie Boca, propus pentru a fi canonizat, este cercetată de o comisie teologică mitropolitană

O comisie specială va cerceta viaţa şi activitatea călugărului Arsenie Boca, pentru care au demarat procedurile în vederea canonizării. Prima şedinţă de lucru a acesteia a avut loc la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoara.

Episcopia Devei şi Hunedoarei a găzduit, sâmbătă, prima şedinţă de lucru a comisiei teologice mitropolitane speciale care cercetează viaţa şi activitatea părintelui Arsenie Boca, au informat reprezentanţii instituţiei. Episcopia confirmă, astfel, demersurile în vederea canonizării duhovnicului care a slujit în anii 1940 la Mănăstirea Brâncoveanu şi la Mănăstirea Prislop.

Arsenie Boca (1910 – 1989) este considerat una dintre personalităţi ale românilor, în ultimul secol. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. La mănăstirea Prislop ajung săptămânal zeci de mii de pelerini, pentru a se ruga la mormântul călugărului.

sursa: adevarul.ro