Astăzi, Biserica sărbătorește și cinstește pomenirea unui doctor tânăr, a Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon. Încă din pimele secole, Biserica a acordat cinstea cuvenită celor care au primit botezul sângelui și celor care L-au binemărturisit pe Iisus Hristos. După Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, netrupeștile puteri, Înaintemergătorul Ioan și întru tot lăudații Apostoli, așa cum auzim în fiecare zi la otpustul slujbei, Biserica pomenește pe biruitorii slavei cerești, cerându-le mijlocirea pentru ca Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască.
Sfântul Pantelimon suferit martiriul în vremea marii persecuții a lui Dioclețian. În anul 303, bătrânul Dioclețian, împărat al Imperiului Roman de Răsărit, a semnat un decret pentru uciderea creștinilor. Patria Sfântului Pantelimon a fost Nicomidia, unde se afla și palatul lui Dioclețian. Tatăl sfântului, Eustórghios, era păgân, bogat și înalt demnitar al statului. Mama sa, Evoúli, era creștină și ea a fost cea care a semănat primele semințe ale credinței și evlaviei creștine în sufletul copilului ei; aceasta a murit însă de timpuriu, iar copilul a rămas în grija tatălui.
Venind Pantoléon în vârstă, căci Pantoléon a fost primul nume al Sfântului Pantelimon, tatăl lui l-a încredințat doctorului împărătesc, Eufrósinos, pentru a studia alături de acesta medicina. În vremea acesta, Pantoléon l-a cunoscut și pe preotul creștin Ermólaos [prăznuit pe 26 iulie], și împreună cu el a legat o prietenie și o dragoste sfântă. Este un mare lucru, ca la o vârstă tânără și critică, să ai unui povățuitor și pedagog sfânt.





„Smerenia este temelia tuturor virtuţilor evanghelice. Ea este atât de trebuincioasă pentru mântuire, cum este respiraţia pentru viaţa omului. De aceea, tot cel ce vrea să se mântuiască, trebuie să se socotească din toată inima înaintea lui Dumnezeu, ca cel mai de pe urmă între oameni şi pentru orice păcat să se condamne pe sine, iar nu pe alţii”.
Scrierile și sinaxarele rusești păstrează până astăzi în paginile lor o extraordinară poveste de iubire trăită de un cneaz de Murom, pe nume Petru, și o fată săracă, din popor – Fevronia, deveniți sfinți ocrotitori ai familiei și exemple vii ale iubirii care depășește toate greutăţile, biruind însăşi moartea.

