Tatal meu povesteste ca într-o duminica dimineata a pornit, împreuna cu înca cineva, spre manastirea Sâmbata de Sus, cu bicicletele; însa drumul este lung si greu din satul sau natal, Hârseni. Plecasera si cam târziu de cum procedau de obicei si sperau sa ajunga macar la predica. Din satul Lisa, urcusul fiind si mai greu, aveau tendinta de a renunta, însa simteau un îndemn sa se sileasca înca. Parintele terminase Sfânta Liturghie si le spusese oamenilor ca o sa mai întârzie cu predica caci trebuie sa mai ajunga cineva de pe drum. De abia dupa ce au ajuns, a început predica. Bunica, care era de fata la slujba, s-a mirat mult când a vazut pe cine a asteptat Parintele cu predica.
Tot tatal meu povesteste,ca a fost de fata când s-a întors de pe front un tânar, pe care-l spovedise Parintele cu o luna înainte de a pleca si îi spusese sa vina la împartasit dupa o luna de la întoarcerea de pe front. Marturiseste ca avea mantaua toata ciuruita de gloante si din buzunarul de la piept a scos un glont pe care i l-a aratat Parintelui si i-a spus ca se oprise acolo. Parintele i-a raspuns: “Dumnezeu nu se lasa împuscat de gloante!”(Maica Adriana Serb - Schitul Cornet)
“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu