“Tine-te, mentine-te constient in neincetata prezenta a lui Dumnezeu. Astfel, altfel iti savarsesti datoriile, altele iti sunt cuvintele si mai ales roadele.’
“Dobandeste-ti practic o mai buna incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu, ca El iti simplifica o multitudine de griji care tocmai de El atarna si nu de tine. Singurul lucru e sa te intrebi adesea: ce vrea Dumnezeu cu acestea? din silinta de a talcui cat mai bine vointa lui Dumnezeu. de a intelege cat mai limpede ce vrea El sa faca sau sa se faca. Sa nu iei cu usurinta indrumarea aceasta, de a lasa toate in seama lui Dumnezeu, si sa te formezi (sau sa te diformezi) lasator sau delasator.’
“Sa ai puterea si ingeniozitatea organizarii simple a lucrurilor, care prin neoranduiala lor se fac complicate, Lucrurile puse si mentinute in ordine sunt simple si odihnesc.”
“Citeste asimiland, nu simplu citind – ca nu-i vorba de-a implini o norma, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeste traind, nu memorizand. A citi traind, bucurandu-te de frumusetea unei idei, te construieste constient si subconstient, iar timpul scoate cele sadite acolo asa, candva, ca pe ale tale. Ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai citit aceea iti apartine cu adevarat; aceea ai asimilat. Deci nu te indrum de-a citi ca sa-ti incarci memoria, aceasta e bibliografie si slava desarta; ci de a creste sufletul si pe aripile artei mantuirii.”
“Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om: asa va avea de toate, pe cand, daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si a vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.
Dumnezeu nu Se lasa expropriat.”
“Fii intotdeauna cu Dumnezeu daca vrei ca El sa fie cu tine.”
“Domnul da si Isi revarsa darurile Sale cu indurare celui ce primeste cu o smerita recunostinta; iar de la cel nerecunoscator i se va lua si ceea ce i se pare ca are.”
“Lauda-L pe Dumnezeu si vei primi sigur lauda de la El.”
“Cine Il uita pe Dumnezeu pe acela si Dumnezeu il va uita cu mila Sa.”
“A venit bunastarea, multumeste-I lui Dumnezeu si bunastarea iti va fi puternica. A sosit nenorocirea, multumeste-I lui Dumnezeu si nenorocirea se va curma. Slava lui Dumnezeu pentru toate.”
“Fie prin munti, fie prin vai, ma las purtat de mana nevazuta a Providentei, numai sa ma duca in patria cea de sus.”
“O, daca ne-am folosi de cartile Sfintei Scripturi, asa incat propria noastra inima sa devina o carte scrisa in Duhul lui Dumnezeu”
“Omul cu constiinta curata sufera, dar pacea sufletului sau este netulburata.”
“Dupa cum nu poti opri vantul, tot asa nu poti opri gandurile rele. (…)
Asa cum nu tii o scorpie in san, tot asa sa nu tii un gand rau in inima ta.’
“Cine traieste rau aceluia rau ii va fi. Cine face raul tocmai pe acela il va ajunge raul.”
“Un om cu buna constiinta poate sa se imprieteneasca cu oricine, iar cel rau se chinuieste si nu are liniste nici in singuratate.”
“Cine saraceste pentru Dumnezeu dobandeste o comoara care nu se imputineaza. In masura in care omul taie de la sine mangaierile acestei lumi, in aceeasi masura se invredniceste de bucuria lui Dumnezeu intru Duhul Sfant. Cu cat esti mai departe de lume, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.”
“Lepadarea de sine nu se realizeaza dintr-o data sau o data pentru totdeauna, ci trebuie timp si rabdare: timp, pentru deprindere si rabdare, pentru greutatea ei. Rabdare trebuie sa avem mai intai cu noi insine, ca sa nu cadem in intristare; apoi trebuie sa aiba si altii rabdare cu noi pana deprindem desavarsit lepadarea de sine.
Daca invatam practic lepadarea de sine si sporeste dragostea in inima noastra, rabdarea inceteaza de a mai avea insusirea negativa de necaz si se schimba in bucurie. “Cu toata intristarea mea, sunt covarsit de bucurie,”(IICor.7,4) Cand avem lepadarea de sine si dragostea, ocara se face ca lauda si lauda ca ocara.”
“Viata duhovniceasca are multe greutati de invins, mai ales din partea mandriei. Patima importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrazniciei, neascultarea, grairea impotriva, mutrele, posomorarea, groaza de umilinta, toate acestea sunt forme in care se dezvolta si se inmulteste mandria in suflet.
Mandria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de fatarnicii, de racire a dragostei si de umplere a sufletului de rautate. Sub influenta acestei patimi, mintea aluneca pe panta nebuniei.
Ce e de facut? In momente de limpezime de minte, ca sunt, sa ne dam seama ca la mijloc e o patima, un duh rau, care ne trage de minte cu o logica foarte stransa, ca sa ne scoata afara din ascultarea lui Hristos.
Sa ne dam seama ca mai avem ceva in noi neatins de “logica” aceasta: constiinta. Deci sa ascultam constiinta si nu dreptatea noastra, sa cautam ca mai este Cineva Care ne-ar mai putea ajuta sa ajungem la liniste. Daca intinzi mainile dupa ajutor, vei fi ajutat, caci “Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.” Asa incepe smerita cugetare care normalizeaza mintea. Smerita cugetare e inceputul smereniei. Aceasta nu e o virtute a firii sau expresia neputintei, ci izvorul smereniei, e Harul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din carti, nici de la ingeri, ci “De la Mine va invatati ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre.”(Matei 11,29)
Suntem in furtuna cu sufletul numai atata vreme cat traim la suprafata, la expresia cea mai dinafara a vietii duhovnicesti. Cand insa ne mai adancim sufletele acolo unde ne asteapta Hristos de la Sfantul Botez sau de la orice Taina a Bisericii, primim cuvantul Lui care imprastie furtuna. El este izvorul smereniei care reechilibreaza sufletul de bantuielile mandriei. De la aceasta experienta, incepem sa iubim crucea lui Hristos si crucea noastra, cu firea primim si credem ca taierea voii proprii e, intr-un cuvant, curatirea de patimi.”
“Odata, candva, omul se ascunsese de Dumnezeu, cel putin asa a crezut ca se poate ascunde. De atunci, omul nu-L mai vede pe Dumnezeu, pentru ca L-a alungat de la sine, L-a scos din inima sa. Noi, insa, fara El, nu suntem in situatia normala, suferim lipsa Lui.
Dar acum Dumnezeu S-a facut Om si S-a aratat noua. De acum, El poate fi gasit, inca e ascuns, nu prea departe de noi: in Tainele Sale, in Biserica Sa si in constiinta noastra, si in toate nevointele pentru El.
Dar, pana nu-L cauti zbuciumat, ostenit, pagubit, pacatos, jefuit, rastignit, nu-L gasesti, ca si cand n-ar fi.
Lenea, traiul tihnit in lumea aceasta, placerea, slava nu-L vor gasi niciodata; cel putin cu toba de ocari. Pe calea multumirii de sine, pe calea slavei desarte, pe calea iluziilor, nu te vei intalni cu Dumnezeu niciodata. Dar te vei intalni cu El pe calea tuturor umilintelor, mai ales cele pentru El; ca primele spurca inima si intuneca ochiul, iar cele de al doilea curatesc inima si lumineaza ochiul care L-ar vedea.
El ii iubeste pe toti, pe toti cei ce-L iubesc pe El si fac din cuvintele Lui viata din viata lor. La acestia, vine si petrece intr-insii dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, dupa cum Insusi a zis (Ioan 14,23).
Cand Dumnezeu locuieste intr-un om, omul acela se vede mai pacatos decat toti oamenii si mai prejos decat toata faptura si pe toti mai buni decat el. La realitatea aceasta il aduce lumina dumnezeiasca pe om. De aici incepe lumina curata si vederea de Dumnezeu.
Staruind in nevointe, tinem pe Dumnezeu cu noi; El e cel ce ne ajuta din masura in masura si intru aceasta ramane cu noi.
Sunt si in vremea noastra oameni care Il cauta pe Dumnezeu. Noi nici nu-L cautam si nici nu-L pierdem, nu-L vedem si nu ne vede… (credem noi). Ce impacare usuratica. Noua ne ajunge viata noastra, alta valoare nu cautam sa-i dam.
Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul nostru este, dar noi suntem in imparatia patimilor si nici macar nu pricepem asta. In noi, nu-s hotarari, nu-i cautare. Tanjim, drept, doar spre ofilire nu spre regenerare.
In noi e prea putina viata, fiindca Hristos nu traieste intru noi ca sa ne-o imbogateasca, ci noi de noi ne traim zilele de pe o zi pe alta, sterse, cenusii, fara vreo raza.
Noi nu-L gasim pe Dumnezeu, fiindca nu ne obsedeaza acest lucru, suntem multumiti in mizeria noastra, in haina noastra de carne, si n-am jurat moarte acestui fel banal de a fi.
Noi nu-L vedem pe Dumnezeu, pentru ca nu suntem curati cu inima de catre cele din lume si de catre noi insine si nu-L vedem, pentru ca-L despartim de neasemanata-I cruce, ce o are de purtat nevazut printre noi si in locul nostru, pana la sfarsitul veacului acesta.
Firea noastra se zguduie si refuza crucea lui Hristos, din toate fibrele ei. De aceea, noua ni se arata hristosi mincinosi. Acestia sunt pe masura priceperii noastre… Vedem doar pe cei cu care ne asemanam.
Dumnezeu este odihna sufletului nostru in dar si Dumnezeu in sufletul nostru Se odihneste. El e Acela Care-i face pe Sfinti icoanele Sale intre oameni. Graiul lor e simplu, cum numai Dumnezeu stie sa vorbeasca lucrurile Sale de pe celalalt taram – asa ne vorbi unul pentru care Dumnezeu S-a legat sa taca.”
Parintele Arsenie Boca - Despre îndumnezeirea omului prin har, volumul I
Cuvant Ortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu