luni, 23 martie 2020

Parintele Arsenie Boca: "Deci cată vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfanta Impărtăşanie, Satana n-are putere"

Deci cată vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfanta Impărtăşanie, Satana n-are putere. Il opreşte Dumnezeu. Dar cand oamenii se vor intuneca la minte aşa de tare incat vor impiedeca Sfanta Liturghie, cu toată voia lor vrand necredinţă, in zilele acelea va inceta şi Jertfa cea de-a pururi, şi va incepe uraciunea pustiirii, precum zice la:

Daniil 12:

Şi din vremea cand va inceta Jertfa cea de-a pururi şi va incepe uraciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile.

E vremea de trei ani şi jumătate, in care va propovădui Ilie, cel mai manios prooroc, şi va vesti cele şapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu – cele de pe urmă – cu care se va sfarşi mania lui Dumnezeu. Va fi o vreme de stramtoare, cum n-a mai fost de la inceputul lumii, nici nu va mai fi. In zilele acelea:

Daniil 12:

Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi.

Toţi cei fărădelege nu vor pricepe, ci numai cei inţelepţi vor inţelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire). Cei fărădelege huliră pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-şi muşcau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocăit, zice Apocalipsa.
La plinirea acelei vremi de pe urmă, cand răutatea va fi desăvarşit coaptă, va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mantuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a creştinilor, va fi primejdie de moarte proorocului adevărat; căci oamenii fărădelegii il vor ucide ca pe Ioan Botezătorul, care era in duhul şi puterea lui Ilie, la cea dintai venire. Dar tocmai cand protivnicii Atotputernicului credeau că omorand şi pe cel din urmă prooroc, in sfarşit “au terminat cu Dumnezeu”, iată că invie Ilie…

Iudeii şi-au dau seama de nebunia potrivniciei lor şi de inşelarea Antihristului şi, cu infricoşare şi cutremur mare, se intorc şi primesc pe Iisus Hristos-Dumnezeu, după cum mărturiseşte despre ei Scriptura.

Proorocul mincinos, Antihristul, prin duhul său necurat cu care lucră şi se ţine, răscoală pe toţi impăraţii lumii să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, in valea lui Iosafat, la cel de pe urmă război şi la cea mai mare vărsare de sange de pe pămant.

din Parintele Arsenie Boca, “Cararea Imparatiei”, Episcopia Ortodoxa Romana a Aradului, Deva, 2006

Introdu e-mailul pentru abonare:

Un comentariu:

  1. “Pedeapsă cum nu a mai fost va veni peste noi, de nu împlinim CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU cerut României și nu ne întoarcem la EL, de nu ne pocăim.
    JUDECATA e aproape, e pe drum!!!”
    Părintele Pantelimon Munteanu de la Mănăstirea Turnu(judeţul Prahova)

    https://ro.scribd.com/document/334990623/Parintele-Pantelimon-de-la-Turnu-despre-Parintele-Arsenie-Boca-si-Misiunea-Romaniei-la-cea-de-a-Doua-Venire-a-Lui-IISUS

    RăspundețiȘtergere