Avortul, cauza dispariției neamului

Dimineaţă de dimineaţă, holurile spitalelor din România sunt neîncăpătoare pentru tinerele care vin să facă avorturi. Palide şi speriate, ele îşi aşteaptă rândul pentru a omorî fiinţa nevinovată care a prins viaţă în pântecele lor şi care nu se poate apăra singură de instrumentele ucigaşe ale medicilor.

Crima se face mereu la fel: după dilatarea colului până la 2 centimetri, chiureta medicului pătrunde în uter, iar copilul este rupt în bucăţi şi apoi scos afară. O nouă viaţă se sfârşeşte într-un recipient smălţuit. Pentru tinerele mai înstărite, o fiolă de Diazepam injectată în venă asigură un somn adânc, dar trauma post-avort nu se lasă aşteptată. Insomnii, coşmaruri sau vise obsesive, retrăirea dureroasă  a avortului, goliciune sufletească, depresii, sentimente de vinovăţie sau chiar tentative de sinucidere sunt doar câteva din manifestările care apar după avort. Sunt răni adânci, care se pot vindeca doar în sânul Bisericii, prin spovedanie şi pocăinţă sinceră.

Tweet

Jurnal neterminat - pledoarie împotriva avortului

5 octombrie: Astăzi a început viaţa mea. Părinţii mei încă nu ştiu. Sunt mai mică decât un sâmburaş de măr, dar de acum sunt eu însămi, o fiinţă umană.

Şi, deşi sunt atât de puţin formată, e sigur că voi fi o fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri şi ştiu că voi îndrăgi florile.

19 octombrie: Am mai crescut puţin, dar sunt încă prea mică şi nu pot face nimic. Mama face aproape totul pentru mine. Ceea ce este curios este faptul că ea încă nu ştie că mă poartă în pântecele ei şi că mă hrăneşte cu sângele ei.

Tweet