Pozitia BOR despre crima avortului

În anul 2001, în România s-au înfiinţat Comisia Naţională Consultativă a Bisericii Ortodoxe Române pe Probleme de Bioetică şi, în marile centre universitare, patru Comisii locale de Bioetică. În baza propunerilor acestora, Sfântul Sinod a emis trei documente referitoare la: transplantul de organe, la avort şi la eutanasie. Actele oficiale expun credinţa ortodoxă şi punctul de vedere al Bisericii cu privire la temele anunţate, accentuând următoarele aspecte: atitudinea creştină faţă de viaţă şi moarte; apărarea sensului creştin al demnităţii umane; discernământul şi luciditatea deciziei medicale bazate pe respectul profund faţă de pacient; creşterea responsabilităţii medicale faţă de apărarea vieţii, în condiţiile înmulţirii situaţiilor incerte; pregătirea preoţilor pentru informarea credincioşilor şi îndrumarea lor morală şi duhovnicească în probleme de decizie bioetică. Biserica Ortodoxă Română acceptă transplantul de organe, în anumite limite, cerând ca dacă el se realizează – faptă la care nimeni nu poate să fie obligat – să se facă din dragoste faţă de aproapele, prin obţinerea consimţământului prezumat şi atenţionând asupra situaţiilor incerte cu privire la moartea cerebrală.

Tweet

Avortul, cauza dispariției neamului

Dimineaţă de dimineaţă, holurile spitalelor din România sunt neîncăpătoare pentru tinerele care vin să facă avorturi. Palide şi speriate, ele îşi aşteaptă rândul pentru a omorî fiinţa nevinovată care a prins viaţă în pântecele lor şi care nu se poate apăra singură de instrumentele ucigaşe ale medicilor.

Crima se face mereu la fel: după dilatarea colului până la 2 centimetri, chiureta medicului pătrunde în uter, iar copilul este rupt în bucăţi şi apoi scos afară. O nouă viaţă se sfârşeşte într-un recipient smălţuit. Pentru tinerele mai înstărite, o fiolă de Diazepam injectată în venă asigură un somn adânc, dar trauma post-avort nu se lasă aşteptată. Insomnii, coşmaruri sau vise obsesive, retrăirea dureroasă  a avortului, goliciune sufletească, depresii, sentimente de vinovăţie sau chiar tentative de sinucidere sunt doar câteva din manifestările care apar după avort. Sunt răni adânci, care se pot vindeca doar în sânul Bisericii, prin spovedanie şi pocăinţă sinceră.

Tweet

Despre contracepție cu Părintele Nicolae Tănase

Întrebare: A da naştere unui copil este un lucru minunat, dar în acelaşi timp presupune o mare responsabilitate. Având în vedere acest lucru, dacă totuşi o femeie se simte responsabilă de acest lucru din motive pur obiective (adică lipsa unei ambianţe adecvate creşterii copilului), de ce mijloacele de contracepţie sunt considerate un păcat? Nu credeţi că o fiinţă lipsită de perspective, sortită poate eşecului şi în final nefericirii constituie un păcat mai mare decât cel al contracepţiei?

Răspuns: În primul rând, trebuie să lămurim ce este contracepţie: metoda prin care se opreşte Dumnezeu să sădească sufletul în corpul nou format, care se numeşte zigot, pentru că ştiţi că există şi contraceptive ce nu lasă să se întâmple această unire şi formarea zigotului. Este o opoziţie clară pe care o facem lui Dumnezeu. În cazul acesta noi, bărbaţii, folosim femeia ca pe un obiect şi din starea de egalitate cu bărbatul, din starea ei de fineţe la care a ridicat-o Hristos, noi o coborâm la res vocalis, „lucru vorbitor” sau obiect de plăcere, iar acest lucru nu ne este permis. Femeile ar trebui să se simtă jignite dacă ar folosi contraceptivele.

Deci aceasta este contracepţia. Adică o luptă contra concepţiei. Cine poate să stabilească perspectivele unui om încă nenăscut? Nimeni. Cine poate să stabilească perspectivele unui om deja născut? Poate cineva să stabilească perspectivele unui om deja realizat? Cineva este prim-ministru. Poate cineva să facă aprecieri la adresa perspectivelor lui? Nu. Pentru că nu se ştie ce face până mâine, ce se întâmplă în inima lui, ce se întâmplă în fizicul lui, şi poate nu mai are nicio perspectivă. Are perspectiva morţii. Aşadar, pentru că nu ne putem permite să discutăm despre perspectivele unui om, nu putem face o asemenea afirmaţie.

Tweet

Avortul hormonal: despre metodele contraceptive şi manipularea limbajului medical

Am definit avortul hormonal ca fiind acel avort produs de către metodele contraceptive hormonale (sterilet, injecţie, implanturi intradermice sau pilulă cu progesteron şi/sau estrogen sintetic) în primele 10-14 zile de viaţă a embrionului, înainte de implantarea (nidaţia) acestuia în uter.

Acest termen nu apare în literatura de specialitate. De ce?

Medicina nu recunoaşte sarcina decât după implantarea (nidaţia) embrionului în uter, proces ce are loc la 12-14 zile de la concepţie. Literatura de specialitate afirmă că„ metodele contraceptive de urgenţă (de a doua zi) sunt acele metode care urmăresc prevenirea unei sarcini după un act sexual neprotejat, posibil fertil. Obiectivul ei este prevenirea sarcinii încă din stadiul de implantare”[1] .

Cu toate că Medicina nu recunoaşte sarcina decât după nidaţie când este vorba de efectul contraceptivelor, nu acelaşi lucru se întâmplă când vine vorba de calcularea vârstei sarcinii. În acest caz, medicii obstetricieni calculează vârsta sarciniide la concepţie, adică din prima zi de viaţă a embrionului. În orice definiţie a sarcinii, constatăm că începutul ei  este considerat tot de la momentul concepţiei. Astfel, graviditatea (sau sarcina) este definită ca fiind „starea femeii gravide dinmomentul conceperii fătului şi până la naşterea lui“[2].

Tweet