Sfaturi pentru cresterea copiilor

Multi dintre parinti nu acorda însa importanta cuvenita acestei realitati. Nu considera necesara începerea educatiei chiar de la cea mai frageda vârsta. Unii dintre ei, mai ales cei tineri, privesc copilul lor ca pe o jucarie sau ca pe o papusa. Il hranesc, îl adorm, îl mângâie, se joaca cu el, îl cocolosesc, îl pazesc în fel si chip sa nu raceasca sau sa se îmbolnaveasca de altceva,etc. In rest îl lasa sa alerge, sa se joace, sa faca tot ce vrea, numai sa nu îi deranjeze cu plânsul si cu strigatele sale. Si pentru multa vreme nu îsi dau seama ca adoratul lor ''îngeras'', a devenit odata cu trecerea timpului din ce în ce mai încapatânat, mai plângacios, mai alintat, mai neascultator, mai pofticios, tot timpul nemultumit si rautacios. Abia in ultimul ceas li se deschid ochii. Atunci se hotarasc sa se intereseze, în sfârsit, si de educatia copilului lor alintat. Insa, iubiti parinti, acum este deja foarte târziu! Copacelul a crescut!

Tweet

„Cine eşti tu, să-mi fixezi robinete la bucuria pe care o am?…”

Pe vremuri, femeile cu mulţi copii erau privite cu admiraţie şi respect, erau considertate adevărate eroine. Astăzi, când se duce un adevărat „război împotriva populaţiei”, când ni se tot repetă că suntem prea mulţi pentru cât poate duce planeta, femeile cu mulţi copii sunt de multe ori catalogate ca „neinstruite”, „neîngrijite”, „retrograde”, „sectante”, sunt privite ca unele care nu ţin pasul cu vremurile şi, din această pricină, destul de des atacate – atât ele, cât şi copiii lor.

O profesoară şi totodată mamă a şase copii, doamna I. R., ne arată cum a reuşit să învingă aceste mentalităţi.

- Doamnă I., este adevărat că în societatea noastră există o atitudine ostilă faţă de mamele cu mulţi copii?

- Da, am trecut şi eu prin aşa ceva, şi am auzit şi de alte cazuri… De-a lungul vremii s-au adunat probleme – infime, le-aş spune, dar care mi-au îngreunat inima. Prin parcuri, de exemplu, am întâlnit părinţi care nu-şi lăsau copiii să se joace cu ai mei. La fel, probleme au apărut şi la şcoală. Fetiţa îmi spunea: „Mami, prietena mea cea mai bună m-a rugat să ne jucăm în secret, ca nu cumva să afle mama ei! I-a interzis să se joace cu mine, zice că sunt dintr-o familie de ţigani”. Adică în România doar ţiganii pot să aibă copii mulţi?… Iar dacă un român îndrăzneşte lucrul acesta, trebuie neapărat să fie asimilat ţiganilor?…

Tweet