Sfintele Paști în catacombele minei Baia Sprie, anul 1954 - mărturisirea Părintelui Justin Pârvu

În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb. Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună.

Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei.

Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând.

Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului.

Tweet

Părintele Justin: „Să nu risipim turma!” Controlul total şi închisoarea invizibilă

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?

Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Tweet

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – Biografia unei biruinţe

Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.

Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica.

Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în August 44.

Tweet

Parintele Amfilohie Brânză, in revista Familia Ortodoxă, despre Justin Pârvu: "O candelă în întunericul acestui veac"

Ieromonahul Amfilohie (Brânză), Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Diaconeşti

„Ne simţeam şi noi datori să suferim împreună cu el”

- Părinte Amfilohie, ce v-a impresionat cel mai mult la Părintele Iustin?

- Faptul că el a căutat să transpună credinţa în faptă, să o trăiască în modul în care Scriptura ne cere să biruim lumea. A fost un om care a biruit lumea cu puterea credinţei în Hristos. În preajma lui am simţit o putere duhovnicească deosebită, care trezea în om conştiinţa că nu poate trăi fără un ideal. Întotdeauna îţi puneai probleme esenţiale de viaţă în dialogul cu Părintele Iustin: Ce urmăreşti? Unde eşti? Către ce te îndrepţi? Şi asta l-a făcut să fie pentru noi, şi pentru întreaga Biserică, un mare animator, care s-a silit să pună în tiparele marilor înfăptuiri puterea credinţei. A fost omul care a înţeles revigorarea neamului şi a societăţii (care se află astăzi într-un haos şi un dezechilibru evident) prin faptele credinţei.

Tweet

In Memoriam Parintele Justin Parvu - Duhovnicul Neamului

Tweet

Parintele Justin Parvu s-a mutat la Domnul

duminică, 16 iunie 2013 23:03

La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Petruvoda.ro

Tweet

Parintele Justin Parvu: "Creştinii adevăraţi nu se tulbură atunci când sunt osândiţi şi calomniaţi"

Dar prin martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi. Cu cât sunt mai mult denigraţi şi osândiți şi după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în faţa poporului nostru. Ei sunt oricum canonizaţi nu numai prin evlavia poporului român, ci şi a altor popoare ortodoxe. 

Creştinii adevăraţi nu se tulbură atunci când sunt osândiţi şi calomniaţi, ci se bucură pentru că se aseamănă Mântuitorului Hristos aşa cum zice foarte frumos şi Sf. Serafim de Sarov: „O, dacă, ai ştii – spuse Părintele – de câtă bucurie, de câtă dulceaţă se împărtășesc sufletele drepţilor în cer, atunci ai fi gata ca în această viaţă trecătoare să pătimești orice necaz, persecuţie sau calomnie, cu mulţumire şi recunoștință”[1].


[1] Ierom. Serafim Rose şi S.A. Nilus, Sfântul Serafim de Sarov, Povăţuiri duhovniceşti, Editura Axioma, 2012.

interviu realizat de Monahia Fotini, 30 ianuarie 2013, apărut în revista ATITUDINI, nr. 27

Tweet

Părintele Justin Pârvu în apărarea lui Valeriu Gafencu

Reporter: Aţi văzut acum că comunitatea evreiască este indignată de faptul ca primăria oraşului Târgu Ocna i-a acordat cetățenia de onoare lui Valeriu Gafencu…

Justin Pârvu: Nu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui. Cum pot fi acuzaţi aceşti tineri de antisemitism când tocmai Valeriu Gafencu a salvat un evreu, ştiţi foarte bine, pe Wurmbrand?… Şi tocmai un evreu, Nicolae Steinhardt, îl numeşte sfântul închisorilor. Legionarii au luptat împotriva socialismului, iar hitlerismul era tot un soi de socialism, nu era compatibil cu învăţătura legionară.

 Germanii ar fi vrut să pună mâna pe această mișcare ca să o compromită şi ca să poată ei cuceri pe români şi apoi mai departe, dar nu au reuşit. Ce legătură să aibă tinerii legionari, care puneau credinţa mai presus de orice ideologie şi stăpânire lumească, cu fascismul, care era pentru ei un păgânism? La fascişti a prins mai bine catolicismul cu ramurile lui, dar în niciun caz ortodoxia. Pentru evrei, gestul lui Gafencu de a-l salva pe Wurmbrand a fost mai degrabă o slăbiciune şi o dezonoare că s-a lăsat salvat de un creştin, fiindcă pentru evrei noi suntem spurcaţi.

Fragment din interviul realizat de Monahia Fotini, 30 ianuarie 2013, apărut în revista ATITUDINI, nr. 27

Tweet

Schitul de la Râpa Robilor

Monumentul ,,Calvarul Aiudului” e ridicat în cinstea şi spre veşnica pomenire a martirilor prigoanei comuniste dintre 1947 1964. De câţiva ani, în coasta lui veghează şi se roagă o mică obşte de tinere maici şi surori, care prefac „Râpa Robilor” într un loc de popas duhovnicesc şi de vrednicie mărturisitoare. Aici foştii deţinuţi politici, câţi au mai rămas în viaţă, vin în pelerinaj cel puţin o dată pe an, aducându ne aminte de măreţia şi bogăţia sufletească a unei alte Românii, încă vie sub aluviunile istoriei recente şi încă dătătoare de speranţe pentru ziua de mâine. Aiudul este, până la urmă, conştiinţa noastră mai bună.

Crucea neamului

Monumentul are în partea de sus şapte cruci îngemănate, ce simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut o martirii, iar crucea cea mare de deasupra reprezintă ,,crucea neamului“ pe care ei au dus o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate, fiecare având câte o gaură ce reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, ochi care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru români.

Tweet

Parintele Amfilohie Branza despre Parintele Justin Parvu: "Ne-a schimbat traiectoria de viata cu 180 de grade"

“- Gratia Lungu Constantineanu: Pe Parintele Iustin cand si in ce imprejurare l-ati cunoscut?

- Parintele Amfilohie: In anul 1991, pe cand eram frate incepator in Manastirea Sihastria - Neamt. Parintele Ioanichie Balan, duhovnicul meu de atunci, m-a luat impreuna cu alti trei ucenici si mi-a zis: „Ionica, hai sa cunosti un staret cu viata sfanta, care a suferit ani grei prin puscarii”… Asa am ajuns prima data la Manastirea Petru Voda.

- Ce impresie v-a facut atunci Parintele Iustin? Era pentru prima data cand il intalneati.

- Ne-a dat peste cap toata conceptia noastra de viata monahala!

- Cum asa?

- Va spun, dar sa nu va smintiti! Stiti cum eram noi atunci in Sihastria? Majoritatea tinerilor aveam cate un sac cu pesmeti la chilie, gata sa fugim la padure, speriati ca „trebuie sa inceapa prigoana“, ca „vin mormonii din America peste noi” si ca „incepe sfarsitul lumii”. Asta era starea de spirit printre frati in Sihastria prin anii ’91-’92.

Tweet

Reportaj despre Parintele Justin Parvu (VIDEO)

Tweet

Parintele Justin Parvu: "Patriotismul este dragostea şi respectul față de înaintaşii noştri, voievozi, eroi şi martiri"

Tinerii noştri sunt încurajați să plece din țară în lumea întreagă, şi în special cei care au capacități mai înalte, astfel încât țara aceasta să rămână a nimănui. Şi ajungem la scopul pe care duşmanii acestui neam îl urmăresc de zeci de ani: să nu existe o rezistență în zona asta balcanică. Apoi, de unde să mai fie vlagă de român, dacă bieții sunt crescuți la televizor şi calculator, sleiți de puteri sufleteşti şi fără un ideal sau o conştiință puternică? De vină sunt şi profesorii care nu cultivă în sufletul elevului sentimente nobile, sentimente patriotice. 

Pentru că în fond ce este patriotismul? Patriotismul este dragostea şi respectul față de înaintaşii noştri, voievozi, eroi şi martiri care şi-au dat viața pentru a ne oferi nouă o Românie puternică. Nu, acum schimbă istoria din manualele şcolare şi îl îndobitoceşte ca să nu mai ştie românul de unde vine şi încotro se duce. 

Ce respect să mai aibă românii față de înaintaşii lor, dacă ei nu au respect nici măcar față de părinții lor, acceptând să fie scoase din buletinele de identitate numele părinților. De altfel s-a ajuns la un punct foarte înaintat al globalizării. La ora actuală, putem spune că Europa este o moscovie peste tot, comunism.

Fragment din interviul aparut in nr. 17 al Revistei Atitudini

Tweet

Interviu: Andrei Barbos, despre documentarul „Fericiti cei prigoniti” si Justin Parvu (FOTO)

Directorul Casei de Cultura din Baia Sprie, Andrei Barbos, a vorbit despre documentarul „Fericiti cei prigoniti” pe care l-a realizat in urma cu un an, creatie care ii are in centru pe Valeriu Gafencu si Justin Parvu, arhimandritul Manastirii Petru Voda, doua figuri care au indurat ani grei de prigoana in temnitele comuniste. De altfel, Valeriu Gafencu a trecut in lumea cealalta chiar din inchisoare, nu inainte de a-l salva de la moarte pe evreul Richard Wurmbrand, cedandu-i acestuia medicamentele primite pentru a se trata.

Ce ne puteti spune despre acest documentar? Cand l-ati realizat?

La initiativa domnului Ioan Chertitie, in toamna anului 2011, impreuna cu Ioan Teglas am inchegat o echipa pentru realizarea unui documentar ce avea in atentie doua personalitati de anvergura ale istoriei nationale recente: Valeriu Gafencu si Justin Parvu. Tema era o veritabila provocare, mai ales ca ma pasiona istoria acestei epoci intunecate, avand deja la baza o lectura minimala. Mii de pagini, o adevarata literatura consacrata, ce reprezentau marturii cutremuratoare ale unui sistem de represiune dus pana la dezumanizare, trebuiau asumate si transpuse intr-un scenariu. Putini dintre noi am fi dispusi astazi la sacrificiu pentru onoare si patrie, iata un argument suficient de solid pentru a readuce in atentie repere morale semnificative.

Asadar, avand la indemana documentarea si initiativa domnului Ioan Chertitie, pe directorul de imagine Ioan Teglas, am inchegat un scenariu si am regizat documentarul „Fericiti cei prigoniti”, avandu-l ca erou pe parintele Justin Parvu. Celebrul personaj Valeriu Gafencu, prin anvergura personalitatii sale, face obiectul altor documentari realizate la Targu Ocna. Spre bucuria tuturor, in prima saptamana a lui Februarie 2012, in pragul aniversarii celor 92 de ani ai arhimandritului Justin Parvu, filmul era vizionat la Manastirea Petru Voda din Neamt.

Ce doriti sa transmiteti prin acest documentar?

Parintele Justin Parvu, ultimul mare marturisitor, ne-a purtat prin cenusa imperiului intunecat al temnitelor comuniste, realizand astfel un document pentru o lume care are dreptul sa stie, dar nu are voie sa uite. „Daca nu judecam sistemul, daca nu avem o reactie hotarata, nu facem decat sa adormim vigilenta tuturor, orice dictatura poate reveni intr-o societate ca a noastra”, marturisea parintele Iustin. Intr-un interviu realizat de poetul Adrian a lui Gheorghe se punea intrebarea: De ce vorbiti asa de incet despre acea perioada? Parintele Justin raspunde: Ca sa n-o trezesc! Intre anii 1949-1964 altarele se mutasera in temnite.

Ce impresie v-a facut parintele Justin Parvu?

V-as raspunde printr-un paragraf din filmul nostru, ca impresie ce apartine unuia dintre camarazii sai de suferinta, preotul M. Lungeanu: „Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la parintele Justin a fost smerenia si finetea duhovniceasca (…) primea cu bucurie orice incercare, trecea cu sufletul usor peste orice ispita. Exemplul personal a fost multora model in mijlocul suferintelor”. Langa acest duhovnic redescoperi oaza de liniste sufleteasca si inaltare spirituala. Maicuta Fotini, cea care ne-a fost gazda si indrumatoare in demersul nostru, m-a surprins nu doar prin seninatatea chipului si generozitatea debordanta, ci, mai ales prin forta ideilor si pilda de viata personala, fiind cea care a abandonat studiile de filosofie pentru a trai in preajma parintelui Justin.

Ce inseamna el pentru Romania si ce ar trebui sa faca Romania pentru el, acum, la aceasta varsta si dupa atatea suferinte?

Parintele Justin Parvu isi impleteste destinul cu cel al neamului romanesc, luminand ca un far al dreptei credinte, in mijlocul furtunii, la iluminarea constiintei nationale. Acum reprezinta ultimul mare marturisitor al unei generatii de sacrificiu, care s-a jertfit in temnitele comuniste din Aiud, Gherla, Pitesti, Sighet, Canal. Mass-media ar trebui sa renunte la promovarea falselor valori, reprezentate de o intreaga fauna de nulitati si sa impuna astfel de repere ale onoarei si atasamentului fata de valorile neamului romanesc. Iata de ce, nu mi-am permis sa abordez acest subiect sensibil intr-un interviu sau reportaj de duzina, prin care chiar reporterul sa confiste ori sa diminueze anvergura eroului nostru.

De ce nu se vorbeste mai mult pe canalele media despre suferintele acestor martiri ai neamului romanesc?

Se spune ca in intunericul constiintei se repereaza greu valorile morale. Prin urmare trezirea constiintei o pot face doar oamenii competenti la toate nivelurile societatii. Implicit sau mai ales jurnalistii. Cat priveste deriva mass-media, cea care manipuleaza optiunile noastre, merita sa dezbateti in spatii ample fenomenul, ce este zugravit impecabil de eseistul Andrei Plesu in editorialul „Stiri de vacanta” din aceste zile.

Ce reactii ati avut dupa marturiile din documentar? 

Desi a trecut un an de la realizarea sa, nu cred ca veti fi surprins sa va spun ca nimeni „nu a vazut, nu a auzit, nu stie nimic” despre filmul nostru. Desi el este distribuit de catre detinatorul drepturilor de autor, Fundatia Justin Parvu, prin pangarele bisericilor si unele librarii din tara. Ioan Ianolide spunea ca „nu facem literatura, ci trezirea de constiinte”, asadar, nici noi nu avem pretentia sa fim laudati pe prima pagina a vreunui ziar, pentru vreo pretinsa opera ci, doar sa se stie ca am incercat astfel sa evocam marturii ale terorii comuniste si ale sacrificiului martirilor acestui neam. Parintele Justin Parvu sustinea ca „generatia martiriului comunist n-a despartit niciodata idealul national de credinta in Dumnezeu”. Documentarul a fost conceput in trei episoade de televiziune si nu este exclus ca intr-o zi sa fie difuzat ca memorial al sfintilor inchisorilor. Doamne-ajuta!

Vlad HERMAN
  

Tweet

Lectie despre Neamul Romanesc – Parintele Iustin Parvu

Romanul s-a identificat foarte bine cu Ortodoxia, Ortodoxia circula in sangele romanului nostru. Dupa cum spuneau si marii nostrii scriitori nationalisti, pe care acum vor sa ii desfiinteze – Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu – asa spuneau – ca nu exista roman catolic. Asa cum zicea Nae Ionescu ca a fi roman inseamna a fi ortodox, dupa cum animalul cal este si patruped.

Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare – ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat sa sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta – la ei asta face parte din lumea poeziilor. Insa, credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile. Acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul.

Romanul trebuie sa iasa din indolenta in care se afla astazi si, daca a reusit ceva comunismul, acesta este: sa-l faca nepasator fata de valorile Bisericii si ale neamului sau, plictisit de a mai lupta pentru biruinta neamului sau.

Tweet

Parintele Justin Parvu: Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău

"Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care să guverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu bi­necuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: cu harul lui Dumnezeu, „din mila lui Dumnezeu Domn al acestei țări…”, și cu voința națiunii.

 O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.”

Parintele Iustin Parvu

Tweet

Ziua Parintelui Justin Parvu - 90 de ani - Fotografii si cant la Petru Voda

Tweet

Parintele Justin Parvu: "Care este mai tare în mitocănii acela guvernează, adică cel care are banul să îl poată corupe pe cel sărac"

Părinte, acum când situația economi­că și politică a țării e foarte bulver­santă, ce nădejde politică mai putem avea azi, când lipsește un conducător cu o linie politică echilibrată și care să îi pese de țară și de popor mai mult decât de propriul lui scaun?

Toate stăpânirile acestea noi so­cotim că sunt de la Dumnezeu, și avem datoria să ne supunem. Dar sunt stăpâniri dinafară care intră înăuntrul poporului, sărind peste gard, stăpâniri care intră pe ușa democratică a unui popor, care se impun prin modul lor de a guverna și nu sunt impuși dinafară. Care este mai tare în mitocănii acela guvernează, adică cel care are banul să îl poată corupe pe cel sărac. Se ajunge să cumperi conștiința omului cu un kg. de făină și orez și jumătate de litru de ulei. Acesta este politicianul compromis și care se degradează în fața unui popor. Cu ce încredere poți să îi acorzi unui astfel de politician casa și averea unui stat? Cel care acordă votul de încredere unui astfel de politician nu este ca un nebun care își dă foc la propria casă? De aceea noi nu mai ieșim din această sta­re de mizerie. Pentru această mizerie nu e de vină doar Europa și pute­rile lumii, ci în primul rând se datorează lipsei noastre de administrare internă. Pentru că Europa nu vine la mine la primărie să mă controleze ce am lucrat eu într-o lună de zile și cum am asfaltat drumul.

Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care săguverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu bi­necuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: cu harul lui Dumnezeu, „din mila lui Dumnezeu Domn al acestei țări…”, și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.

Tweet

Parintele Justin Parvu: "Preotul din fata altarului nu vorbeste nimic; talmaceste acolo un fragment evanghelic si incolo nimic"

Parinte, am dori sa ne spuneti un cuvant despre modul in care sa putem distinge invataturile bune de invataturile mincinoase in aceste vremuri inselatoare de azi. Au mai fost asa inselari si rataciri?

Cand a intrat in Europa dihonia asta rasariteana, comunismul, terenul era foarte propice pentru introducerea greselilor si ereziilor si ratacirilor. Pentru ca peste Nistru si peste Prut au trecut mereu, val dupa val, vesti despre toata fericirea asta bolsevica. La noi in tara a prins foarte putin, pentru ca noi nu am avut oameni care sa cultive comunismul, care nu au avut orientari spre astfel de lucruri. Noi eram deja orientati spre ce avem de facut, pentru ca imediat dupa primul razboi mondial am avut oameni care au consolidat cultura si viata bisericeasca. Apoi a venit curentul acesta al Occidentului hitlerismul, si din Italia Mussolini, astfel incat s-a format unghiul acesta al mortii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comunismul. Hitlerismul nu era altceva decat un comunism nationalist in favoarea Germaniei. Noi stim ca Germania avea planul sa se extinda in Balcani cu toata forta lor politica si economica; tanjeau dupa petrolul si graul din Balcani. In aceste momente grele pentru noi de a ne pastra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a inceput prin manastirea Vladimiresti si a continuat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte pozitiv asupra crestinatatii noastre. In pofida tuturor controverselor, inceputul maicii Veronica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a depasit ea ispitele si greutatile de mai tarziu. Apoi a venit vremea lui Petrache Lupu care a fost compromis de Carol al II-lea, si care mai mult a compromis decat sa ajute viata Bisericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Romania noastra. In timpul acesta la

Tweet