luni, 11 februarie 2013

Schitul de la Râpa Robilor

Monumentul ,,Calvarul Aiudului” e ridicat în cinstea şi spre veşnica pomenire a martirilor prigoanei comuniste dintre 1947 1964. De câţiva ani, în coasta lui veghează şi se roagă o mică obşte de tinere maici şi surori, care prefac „Râpa Robilor” într un loc de popas duhovnicesc şi de vrednicie mărturisitoare. Aici foştii deţinuţi politici, câţi au mai rămas în viaţă, vin în pelerinaj cel puţin o dată pe an, aducându ne aminte de măreţia şi bogăţia sufletească a unei alte Românii, încă vie sub aluviunile istoriei recente şi încă dătătoare de speranţe pentru ziua de mâine. Aiudul este, până la urmă, conştiinţa noastră mai bună.

Crucea neamului

Monumentul are în partea de sus şapte cruci îngemănate, ce simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut o martirii, iar crucea cea mare de deasupra reprezintă ,,crucea neamului“ pe care ei au dus o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate, fiecare având câte o gaură ce reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, ochi care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru români.
În interiorul monumentului, pe pereţii paraclisului, de a lungul treptelor care conduc spre Sf. Altar, străjuiesc plăci de marmură albă pe care sunt înscrise nume ale deţinuţilor martirizaţi la Aiud şi în alte temniţe comuniste; pentru cei executaţi în închisoare, în faţa numelor s a trecut litera ,,e”. Numele au fost luate din arhivele închisorii. Listele sunt incomplete, mai sunt probabil încă foarte mulţi care au murit fără ca oamenii să le cunoască numele, dar care sunt cunoscuţi lui Dumnezeu.

Deţinuţilor li s a reproşat că au fost ,,trădători de ţară”, ,,legionari”, ,,duşmani ai poporului”, ,,bandiţi” etc., dar de fapt au fost prigoniţi, arestaţi, chinuiţi psihic şi fizic, iar unii chiar ucişi pentru mărturisirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, torţionarii nu au reuşit să le zdruncine credinţa.

Pământ sfinţit prin jertfă

,,Râpa Robilor” a fost un cimitir fără morminte şi cruci, pentru a nu fi identificat niciodată vreunul dintre cei ce au zăcut colo. Părintele Iustin Pârvu, fost deţinut politic, mărturiseşte următoarele: ,,La Piteşti, Aiud, Gherla, dacă dai cu târnacopul, la câţiva centrimetri sub pământ, dai de oseminte sfinte, frumoase, galbene. E semnul sfinţeniei, fiindcă au ajuns acolo, în acele cimitire, neştiute, prin suferinţă, prin jertfă”.

Moaştele muceniciei româneşti se află în osuarul Monumentului din Aiud. Aici, în osuar, orice pelerin, închinător sau nu, poate vedea o infimă parte din suferinţa celor morţi în închisoare. Se pot vedea cranii în care se bătuseră cuie scurte, şi altele bătute cu ranga până la deformare incredibilă, şi oase rupte, vindecate prost, provocând dureri de neimaginat. Au fost găsite şi cranii tăiate cu circularul încă din timpul vieţii.
Prin aceste groaznice chinuri se poate observa că martirajul contemporan n a fost deloc mai prejos de martirajul primilor creştini. Însă lucrul cel mai important pentru viata creştină este de a deveni conştient de faptul că omul aparţine nu numai unui plan social, ci şi unuia duhovnicesc, plan în care îşi găseşte libertatea prin care se poate mântui. Dar regimul comunist avea intenţia anulării depline a libertăţii umane. Acest regim ateu se baza pe o ordine tiranică.

 Dar libertatea e atât exterioară, cât şi interioară, omul putând fi liber în interior chiar şi atunci când e pus în lanţuri şi chinuit, aşa cum s a întâmplat cu mucenicii perioadei comuniste. Din toată suferinţa trăită de cei ucişi, dar şi de supravieţuitorii închisorilor comuniste, se poate observa în mod clar că Biserica Ortodoxă Română a fost persecutată pe scara cea mai largă. Din circa 2500 de preoţi vârâţi în închisori, circa 1800 au fost ortodocşi. Dacă au fost şi slujitori ai Bisericii care au cedat în anumite împrejurări mai dificile, asta nu înseamnă că a cedat întreaga Biserică!

Pentru aceasta stau mărturie cei morţi pentru dreapta credinţă, precum Valeriu Gafencu (,,sfântul închisorilor”), ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor (iniţiatorul ,,Rugului Aprins”), Mircea Vulcănescu şi mulţi alţii, dar şi supravieţuitori ai temniţelor de statura duhovnicească a Părintelui Iustin Pârvu, a Părintelui Arsenie Papacioc, a Părintelui Dumitru Stăniloae, a Părintelui Gheorghe Calciu, a Părintelui Ilie Lăcătuşu (ale cărui oseminte binemirositoare se află întregi la Bucureşti, putând fi văzute oricând) etc.

Loc de mânăstire/ pentru pomenire...

Spre cinstirea acestor martiri, ştiuţi şi neştiuţi, mausoleul de la Aiud a fost sfinţit ca biserică de către Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania (la rândul său fost deţinut politic), iar în imediata sa vecinătate, la iniţiativa Părintelui Iustin Pârvu, s a întemeiat un schit de maici veghetoare, al cărui duhovnic este Părintele Augustin.
În fiecare an, de Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), supravieţuitori ai temniţelor sau urmaşi ai celor prigoniţi se adună să i cinstească împreună pe cei ucişi în gulagul românesc.

În plus, anul acesta, în ziua de luni 17 noiembrie, la Schitul “Înălţarea Sfintei Cruci”, după Sf. Liturghie, s a oficiat pentru prima oară aici un parastas pentru Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, mort muceniceşte în temniţa Aiudului în urmă cu 46 de ani, fără a se şti unde a fost îngropat. Liturghia si parastasul au fost oficiate în mausoleul biserică de către un sobor de 12 preoţi, în prezenţa a aproximativ 200 de credincioşi. A fost evocată personalitatea Părintelui Daniil, îndeosebi de către teologul Danion Vasile şi Părintele Augustin, iar cu acest prilej a fost lansat şi volumul intitulat Din temniţe spre sinaxare (apărut la Ed. Egumeniţa şi binecuvântat de P. S. Justinian Chira), inaugurându se astfel campania cu acelaşi nume, dedicată dreptei cinstiri şi eventualei canonizări a unor martiri ai închisorilor comuniste din România.

În acest nou loc de popas duhovnicesc s au întâlnit în duh, pe 17 noiembrie, morţii şi viii, arzând nemistuit pe Rugul Aprins al neamului românesc. Fie ca această comuniune tainică să redevină dimensiune curentă şi firească a vieţii româneşti.

Autor: Anca Budău - „Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului român”

Interviu aparut in revista Lumea Credintei, anul VI, nr. 12 (65) Decembrie 2008

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu