Pe 20 mai 1990, când încă mai credeam că vor veni vremuri mai bune şi pentru poporul român, noi nefăcând nimic mai mult decât să ne uităm la televizor, bucurându-ne că am scăpat de comunism – aşa ni se părea pe atunci, că am scăpat –, poetul creştin Ioan Alexandru punea o întrebare esenţială pentru viitorul neamului nostru: Cum pot conlucra românii la mântuirea lor în situaţia de acum?
Interlocutorul era poate cel mai mare filozof român al sfârşitului de secol XX, Petre Ţuţea, spirit viu şi cunoscut mărturisitor creştin al închisorilor comuniste. Răspunsul acestuia a fost foarte clar:
„- Simplu, ducându-se la Biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu-i lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic. În Biserică se mântuiesc. Are un instrument de mântuire poporul român că are Biserică şi preoţi. Ce altceva să caute?!”