Se afișează postările cu eticheta parintele arsenie boca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parintele arsenie boca. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Parintele Arsenie Boca: "Neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu, îşi strică mintea cu părerile lor"

Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor, dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi), fiindcă au păcate. 

Iisus nu a avut nici un păcat şi, cu toate acestea, ce puţini L-au ascultat! Este un cerc vicios, în care se încurcă sufletul multora, a prea multor oameni: cercul rătăcirilor. Aceştia, din anumite “mo tive”, nu vor să asculte de preoţii Bisericii. Drept aceea, neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu, îşi strică mintea cu părerile lor. 

Aşa se cufundă în păcate, din neascultare. Omul se întunecă dinspre adevăr şi ia rătăcirea de bună. Unii se trezesc că au trăit în rătăcire. Vrăjmaşul, de care prin amăgire au ascultat, nevrând să-i piardă din gheare, le pune înainte neputinţele oamenilor, ale slujitorilor legali ai Bisericii, acoperindu-le darurile şi harurile. Şi aşa îi duce de minte, să-şi facă singuri “credinţa”, care trece peste taina pocăinţei, administrată valid exclusiv prin preoţi şi arhierei, indiferent de neajunsul lor de oameni.

Parintele Arsenie Boca

vineri, 7 noiembrie 2014

Cuvinte ale Parintelui Arsenie Boca

• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.
• Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.
• Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.
• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.
• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.
• Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.
• Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.
• Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.
• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
• Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
• De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.
• Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.
• Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.
• Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Parintele Arsenie Boca despre relaţiile sexuale în timpul sarcinii


Totuşi, nu mă pot abţine de a pomeni un lucru care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii şi chipurile, circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

“Copiii - scolari sa se culce la ora 10″

Un coleg de serviciu, Radu C., s-a dus la Parintele Arsenie Boca pentru ca avea mari probleme cu sotia lui, fiind foarte nervoasa. Si i-a spus Parintelui Arsenie ca nu stie ce sa mai faca cu ea. Parintele îi spune:
- Ma, câti copii aveti?
- Unul Parinte, ca viata îi grea si nu am cu ce sa-i cresc.
- Ma, nu unu-doi, ci patru-cinci copii sa ai ma, ai înteles?!
Omul a plecat suparat fara sa spuna un cuvânt, si când a ajuns în dreptul usii bisericii sa dea sa iasa afara, Parintele i-a strigat tare:
- Lasa ma copiii sa vina, nu unu-doi, ci patru-­cinci ma, ca daca nu va înnebuni, ma. Sa tii minte ce ti-am spus!
Desigur ca acest avertisment l-a îngrozit. Ajuns acasa, i-a spus nevestei ce i-a spus Parintele. Astazi, au cinci copii, iar sotia lui este cât se poate de linistita, de calma, se înteleg foarte bine si au si cu ce sa îi hraneasca pe copii. Au tot ce le trebuie. (Bogdan Juncu - Fagaras)

Sfaturi si îndemnuri ale Parintelui Arsenie:

- Parul pe ochi la baieti si fete le strica si mintea.
- Copiii - scolari sa se culce la ora 10 (22) seara si sa se scoale la ora 5 dimineata, ca sa poata învata. Si sa se fereasca de prieteniile rele. [numai în timpul somnului dintre orele 22-24 organismul uman produce un hormon de crestere si refacere a celulelor. Când dormim în afara acestor ore, celulele (si organismul întreg) se odihnesc, dar nu se repara, nu se refac. Rezultatul: cei ce nu dorm între 22-24, îmbatrânesc mai repede si nu au detenta (spontaneitate) fizica si mentala]
- Examenele se iau mai usor în stare de înfrânare, de castitate, pentru ca se convertesc mai usor energiile în inteligenta. Se stie ca marii savanti îsi convertesc, endocrin, energia lor aproape total si nu au avut nevoie de femeie.

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

vineri, 17 august 2012

Povestea zilei: “Nici un ceas din 1990″

Parintele Arsenie Boca a vrut sa fie înmormântat la Manastirea Sâmbata, iar parintele Veniamin, care a fost staret, a acceptat acest lucru, dar nu de la început. Când s-a hotarât, Parintele i-a spus: “Acum e prea târziu. Sa ma înmormânteze la Prislop, ca e manastire saraca“- stia ca va veni multa lume în pelerinaj.

Unul din cei care au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus ca atunci când sapau groapa Parintelui, a aparut pe cer un nor alb, ca o ceata, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au vazut au spus ca a fost duhul lui Enoh în Parintele Arsenie. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Odata, am ajuns la manastire la Prislop si nu avea cine sa acopere cu sindrila acoperisul portii. Era numai meseriasul, domnul Vâlcea, care a facut si crucea Parintelui Arsenie, dupa cum i-a spus Parintele. Când a scris pe cruce anul mortii “1989″ i-a zis Parintelui Arsenie: “Nu grabim?”, si Parintele a zis: “Nici un ceas din 1990″.

Sfaturi si îndemnuri ale Parintele Arsenie:

- Rar sa gasesti un om care sa dea sens religios mortii, adica s-o astepte cu bucurie, ca pe-o izbavire sigura din împaratia pacatului.

- Împliniti-mi dorintele, sfaturile minime si va schimba Dumnezeu situatiile, problemele voastre, fara sa fiu eu prezent, caci Dumnezeu e Cel ce le schimba.

“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

miercuri, 25 iulie 2012

Parintele Arsenie Boca - Despre cele doua duhuri

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i „binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!Ştiţi, sunt şerpi care sug vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.

Nu vă lăsaţi încărcaţi de păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui Dumnezeu.

Asta este prezenţa Sfântului Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană. În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari de azi.

Pr. Arsenie Boca - Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul