marți, 11 iulie 2017

12 iulie - Praznuirea Sfantului Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. Stareţul Paisie s-a născut în Farasa Capadociei - Asia Mică, la 25 iulie 1924. A intrat în obştea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte Athos în 1953, iar în anul următor a fost făcut rasofor, primind numele Averchie. În 1956, a plecat la Mănăstirea Filotheu, urmând ca la 3 martie 1957 să fie făcut stavrofor, primind schima mică şi luând numele Paisie. În 1958 se mută la Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului, la Stomio - Koniţa, unde a rămas până în 1962, când a plecat în peninsula Sinai şi a locuit la Chilia Sfinţilor Galaction şi Epistimia. 

În 1964, a revenit la Sfântul Munte şi s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinţilor Arhangheli. A primit schima mare la 11 ianuarie 1966. De numele său este legată şi istoria Mănăstirii Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul din Suroti, căreia i-a pus temeliile de zid şi cele duhovniceşti. Pe la sfârşitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) şi s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră.

sâmbătă, 8 iulie 2017

Dr. Dimitrie Avdeev: Care este cauza întristării?

După cum afirmă Sfinţii Părinţi, întristarea vine atunci când o patimă nu s-a văzut satisfăcută: de pildă, când omul nu a primit suma de bani pe care o voia, când simţămintele i-au fost respinse de aleasa inimii lui, când nu a fost avansat la serviciu de multă vreme s.a.m.d.
Patimile păcătoase sunt legate între ele şi se influenţează între ele. Astfel, trufia şi slava deşartă sunt „susţinute” de lăcomia pântecelui şi de curvie, iar toate aceste patimi sunt în acelaşi timp legate de iubirea de bani. Rezultatele acestei „tovarăşii” sunt: mânia, întristarea, trândăvirea — vorbind metaforic, sindromul „corăbiilor înecate”. Trândăvirea, întristarea îl pândesc pe cel ce n-a dobândit credinţa tare în Dumnezeu. 
Aceste patimi stăpânesc adeseori în sufletul celor care, lepădând Cerescul, s-au lipit cu tărie de pământesc. Altfel spus, la temelia sa adâncă depresia nevrotică este urmare a necredinţei în mântuitoarea purtare de grijă a lui Dumnezeu. În atare caz, necazurile şi suferinţele sunt pentru om ceva respingător, absolut inutil. La drept vorbind, aceasta este urmarea logică a filosofiei hedonismului, a vieţii „după propriul plac”, spre care năzuiesc foarte mulţi oameni.

Dragostea dintre părinți – temelia educației copiilor

Cum v-aţi educat copiii? Aţi aplicat vreo metodă de pedeapsă?
E simplu să educi copiii dacă în familie mămica îl iubeşte pe tăticul, iar tăticul pe mămica, dacă părinţii nu îşi spun niciodată unul altuia vreun cuvânt grosolan, iar copiii văd în casă numai dragoste şi tandreţe. Iar în familie va fi o asemenea atmosferă dacă în inimile părinţilor este Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Dragoste.
Copiii noştri nu au avut televizor, şi a fost bine aşa. Acum, strănepotul meu se uită la desene animate. Ce vede el acolo? Ce aude? Ce comportament îşi însuşeşte? Eroii desenelor animate sar şi se agită tot timpul, iar copilul copiază toate acestea, este influenţat de maniera în care vorbesc ei, şi atunci apar probleme în educaţie: în faţa ochilor copilului este nu numai exemplul pozitiv al părinţilor, ci şi cel negativ al poveştilor de la televizor.
* Interviu cu Natalia Nikolaevna Sokolova, autorea cărții „Sub acoperământul Celui Preaînalt”. Natalia Nikolaevna Pestova (după căsătorie Sokolova) s-a născut în anul 1925, în familia cunoscutului chimist și scriitor rus Nikolai Pestov. Viața Nataliei Nikolaevna este familia ei: ea este soție de preot ortodox, mamă a cinci copii, bunică și străbunică. Toți fiii ei au devenit clerici: unul episcop, alți doi - protoierei; cele două fiice dirijează coruri bisericești.

Grupul psaltic al Mănăstirii Diaconești


miercuri, 5 iulie 2017

Despre educația copiilor


Sfantul Valeriu Gafencu: "E vremea să ne smerim adânc, să ne ocupăm de problemele cu adevărat importante"

Să mergeţi pe cărarea cea spinoasă, prin suferinţele pe care le îndură creştinul iubitor de adevăr. (…) Vreau să ştiţi că vremurile acestea pentru mine le socotesc o încercare şi le privesc ca pe o stare de ispăşire: cu sufletul senin şi plin de pace, cu bucurie tainică şi cu multă nădejde. Vreau să ştiţi că sunt fericit. Vremurile acestea sunt adeverirea drumului pe care ani şi ani în urmă l-am mărturisit. 

Aceasta îmi este o bucurie atât de adâncă, încât pot spune că privesc moartea cu multă împăcare lăuntrică şi cu nădejdea fericirii viitoare. Îmi doresc zile multe pentru ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să mă pregătesc sufleteşte. Toată dragostea sufletului meu.

– Credeţi voi că eu am abandonat lupta, credeţi voi că eu nu vă înţeleg? Dar oare trebuie să murim ca nişte proşti? Nu aşteaptă ei prilejul să ne lovească? Ce avem deci de făcut? Să intrăm de bună voie în gura porcilor turbaţi!? Ori să folosim timpul acesta de osândă pentru a ne salva sufletele şi vieţile? E vremea să ne smerim adânc, să ne ocupăm de problemele cu adevărat importante, să ne curăţim pentru a fi vrednici de Hristos.

Valeriu Gafencu, Penitenciarul Aiud, 19 mai 1946

duminică, 25 iunie 2017

Sfantul Ioan Gura de Aur despre rugaciunea inimii

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Buzele lui Hristos, luminătorul lumii întregi, învăţătorul ecumenic (cel a toată lumea)“, scrie despre rugăciunea lui Iisus următoarea povaţă, care îi priveşte, în chip cel mai apropiat, pe monahi, care are însă însemnătate şi pentru mireni: „Vă rog pe voi, fraţilor, să nu părăsiţi niciodată pravila de rugăciune, sau să o nesocotiţi; căci eu am auzit cândva pe părinţii care ziceau: ce fel de monah este acesta, dacă el nesocoteşte pravila sau o calcă pe ea? Însă el trebuie, de mănâncă sau bea, de şade acasă sau călătoreşte, sau altceva de face, neîncetat să strige: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!“ ca această pomenire a numelui Domnului nostru Iisus Hristos să-l aţâţe la război împotriva vrăjmaşului. Prin această pomenire, sufletul care se sileşte pe sine spre acest lucru, poate să afle în sine totul, şi cele rele şi cele bune; mai întâi are el de văzut înlăuntru, în inima sa cele rele, iar mai pe urmă şi pe cele bune. Pomenirea aceasta are să pună în mişcare pe balaurul şi tot pomenirea aceasta are să-l şi smerească. Pomenirea aceasta poate să pună în mişcare toată puterea vrăjmaşului din inimă şi pomenirea aceasta o poate birui şi dezrădăcina pe ea, încetul cu încetul; numele Domnului Iisus Hristos, coborând întru adâncul inimii va smeri pe balaurul care stăpâneşte pajiştile inimii, iar pe suflet îl va mântui şi-l va face viu. Însă neîncetat să petreci cu numele Domnului Iisus, ca să înghită inima pe Domnul şi Domnul pe inimă şi vor fi doi într-una. Însă lucrarea aceasta nu este lucrarea unei sau două zile, ci a multor ani şi a unui timp îndelungat, căci se cere o mare nevoinţă şi de mulţi ani ca să fie izgonit vrăjmaşul şi să se sălăşluiască Hristos“ (Filocalia, vol. 5, p. 369).

Sfântul Inochentie al Moscovei: Cum putem dobândi Duhul Sfânt?

Conform învățăturii Sfintei Scripturi și experienței marilor sfinți ai Bisericii, cele mai cunoscute și eficiente mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh sunt următoarele:

Inima curată și trupul neprihănit
Smerenia
Ascultarea glasului lui Dumnezeu
Rugăciunea
Lepădarea de sine în viaţa de zi cu zi
Citirea și ascultarea Sfintei Scripturi
Tainele Bisericii și, în special, Sfânta Împărtășanie

Fiecare suflet credincios se poate umple de Duh Sfânt, dacă se curățește de păcat, dacă se eliberează de iubirea de sine și dacă se vindecă de patima mândriei. Sfântul Duh este întotdeauna prezent în jurul nostru și dorește să se sălășluiască întru noi. Însă faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid tare de piatră, iar păcatele noastre, ca niște paznici sălbatici, Îl alungă pe Sfântul Duh departe de noi și nu-L lasă să se apropie.

vineri, 23 iunie 2017

Fericita Pelaghia. Ucenica Sfantului Serafim de Sarov. Viata unei sfinte nebune pentru Hristos

 - Fericita Pelaghia. Ucenica Sfantului Serafim de Sarov.Viata unei sfinte nebune pentru Hristos -

Sfanta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfantul Serafim de Sarov a indreptat‑o pe calea nevointelor tainice si mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neindoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfintenie rar, aflat dincolo de intelegerea omeneasca. Sarcina incredintata ei de Sfantul Serafim si indeplinita fara preget, pana la capat, a fost aceea de a purta de grija „orfanelor” lui de la Diveevo. Din intalnirea ei cu o alta vestita nebuna pentru Hristos – Sfanta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscuta sub numele de Pasa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu si‑a putut lasa fiicele duhovnicesti nici macar inainte de plecarea sa de pe pamant „pentru a ramane fara nici o grija, ca Pasa” –, caci ar fi incalcat astfel grav porunca „batiuskai Serafim”.

Cartea de fata – captivanta pana la ultima fila – ne introduce intr‑o lume in care virtutile si asprele nevointe duhovnicesti sunt ascunse cu strasnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi pazite astfel mai bine de slava desarta. Dupa cum cititorul poate constata din multimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roaga Cuvioasei Pelaghia nu raman nicicand lipsiti de mangaiere si de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.

A fost canonizata in anul 2004; pomenirea ei se savarseste pe 30 ianuarie, precum si pe 8 iulie, cand este praznuit soborul sfintelor din Diveevo. 

joi, 22 iunie 2017

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 50, dedicată Părintelui Justin Pârvu

 Revista Crestin-ortodoxa ATITUDINI nr. 50 coperta fata
-ortodoxa ATITUDINI nr. 50 coperta spate
A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 50, dedicată Părintelui Justin Pârvu
Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de
email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR


Editorial: SCRISOARE CĂTRE NEAMUL MEU „SĂ VĂ FEREASCĂ DUMNEZEU SĂ MĂ FAC ȘI EU ANTISEMIT!“
de Monahia Ecaterina Fermo
8 DIN RELATĂRILE MAICII STAREȚE JUSTINA BUJOR DESPRE VIEȚUIREA MINUNATĂ A PĂRINTELUI JUSTIN
16 PĂRINTELE JUSTIN, AȘA CUM L-AM CUNOSCUT EU
de Monahia Fotini

miercuri, 21 iunie 2017

Asociația Foștilor Deținuți Politici se arată „indignată de pretențiile aberante ale Institutului Elie Wiesel” și denunță „încercarea sa de a ne lăsa fără mari personalități ale vieții culturale din România”

Continuă să sosească reacțiile la decizia Institutului „Elie Wiesel” de a soma - prin intermediul Ministerului de Interne -, mai multe instituții pentru a schimba numele unor străzi, școli sau pentru a elimina anumite monumente, care poartă numele sau sunt dedicate unor foști deținuți politici. 

Un comunicat important a venit din partea Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportați (AFDPD), organizație condusă de domnul Octav Bjoza. AFDPD se arată nemulțumită de acțiunile Institutului și nu înțelege care sunt „crimele” care i se impută unui Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr, mai ales că aceștia au fost condamnați pe motive politice de așa-zisele Tribunale ale Poporului, înființate de comuniști.

Plânge Icoana Cuvioasei Parascheva de la Biserica Târgului Târgoviste


marți, 20 iunie 2017

Martirii temnițelor comuniste sărbătoriți la Poarta Albă, de ziua Sfinților Români


O minune din zilele noastre

„Bucură-te, cea plină de har Portăriţă, care deschizi credincioşilor porţile Raiului”, spune una din heretisirile aduse Maicii Domnului în acatistul închinat icoanei ei „Portăriţa”. În tradiţia rusă, icoanelor făcătoare de minuni li se spune „icoane rugate”, icoane înaintea cărora credincioşii şi-au vărsat toată energia lăuntrică cerând ajutor şi mângâiere sau aducând laudă şi mulţumire. Iar Dumnezeu, Care „unde voieşte, biruieşte rânduiala firii şi cele mai presus de om lucrează”, îşi revarsă, în schimb, prin aceste „ferestre către Cer”, energia nezidită – harul Său cel sfinţitor, tămăduitor şi îndumnezeitor, pentru rugăciunile Celei ce are către El „îndrăzneală de maică”. (R.H.)
Icoana făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului „Portăriţa” se găseşte în Sfântul Munte, la Mănăstirea Iviru. Potrivit tradiţiei, a fost pictată de Apostolul Luca. În al 9-lea veac, icoana se afla în posesia unei văduve ce trăia în Niceea. Această cetate din Asia Mică nu a mai dăinuit până astăzi, dar la vremea ei a găzduit două Sinoade Ecumenice – Întâiul Sinod, la care s-au alcătuit primele opt articole ale Crezului, şi al Şaptelea Sinod, care a restabilit cinstirea icoanelor după o îndelungată luptă cu erezia iconoclasmului, care punea pe picior de egalitate închinarea la icoane cu închinarea la „chipuri cioplite”, la idoli.