Minuni: Sfantul Nectarie impotrivindu-se unei amagiri

Dintotdeauna, Dumnezeu a binecuvântat pamantul cu flori nepretuite, pentru ca in toate timpurile au existat oameni purtatori de Dumnezeu, care au stralucit si i-au calauzit pe semenii lor spre calea mântuirii. Dintotdeauna au existat sfinti, dar mi se pare ca niciodata nu au fost atât de multi care sa fie asa de apropiati de oameni, cum se intâmpla in zilele noastre. Poate ca raul s-a inmultit atât de mult incât si Dumnezeu a trebuit sa inmulteasca numarul adevaratilor Săi slujitori de pe pamânt, pentru ca, prin mijiocirea si prin ajutorul lor, oamenii sa mai fie pasuiti.

Este uimitor cat de multi sfinti, veniti din diverse colturi ale ortodoxiei, au trait sau traiesc inca in zilele noastre. Pentru mine, care sunt o persoana tânara, crescuta si educata dupa toate canoanele societatii moderne, a fost un soc atunci când, din intâmplare, am ajuns sa citesc o cartulie despre câteva dintre minunile Sfântului Nectarie din Eghina. Pur si simplu nu pricepeam cum este posibil ca Dumnezeu sa Isi mai indrepte si in veacul nostru privirea inspre noi, si inca intr-un chip atât de minunat.

De când am citit acea cartulie, am inceput sa o port cu mine tot timpul atunci când calatoream mai departe, pentru ca simteam oarecum ca nu sunt singura daca o am la mine. Intr-o zi, am intrat pe internet, asa cum se obisnuieste printre tineri, din curiozitatea de a discuta cu persoane din Grecia, pentru ca iubesc foarte mult tara aceasta. Am intrat in vorba cu un grec din Australia, pe nume Dimitris Christakis, care avea atunci 46 de ani si care intrase si el pentru prima data pe internet. Cum am inceput sa vorbim, mi-a spus direct ca are cancer la pancreas si ca i-au facut operatie, iar sansele sa traiasca sunt de 50%. Am ramas socata, pentru ca nu mai avusesem niciodata de-a face cu o persoana practic pe moarte. Aducându-mi aminte de faptul ca Sfântul Nectarie i-a vindecat pe multi de cancer si netrecandu-mi altceva prin minte in acel moment, l-am intrebat:

" -Tu ai auzit de Sfântul Nectarie? "

El mi-a raspuns atunci pe un ton brusc inviorat:

" - Cum sa nu, daca el este protectorul familiei mele... "

Dupa ce am discutat ore in sir, am mers acasa, unde, aflandu-ma sub puternica impresie a dramei acestui om, care incepuse deja sa isi pregateasca cele trebuincioase pentru inmormântare, si având in minte exemplul minunilor savârsite de Sfântul Nectarie, care parca aranjase aceasta intâlnire, m-am gandit ca trebuie sa fac ceva. Ca un om de stiinta mai degraba decat ca un credincios, am analizat ce anume se cerea pentru ca Dumnezeu sa Se milostiveasca si sa faca minunea. Am observat ca este nevoie mai ales de doua lucruri: de rugaciune staruitoare si de credinta nestramutata. Cu rugaciunea staruitoare a fost mai usor. Desi eram in timpul examenelor, atunci cand ma opream din invatat, il rugam continuu pe Sfantul Nectarie sa aiba mila de noi. Iar, pentru ca sa nu uit de rugaciune, mi-am lipit chiar pe pereti foi de hârtie pe care scrisesem: ,"Sfinte Nectarie, videca-l pe Dimitris". Cu credinta nestramutata a fost mai greu, pentru ca nu o prea aveam. Vazand ca nu progresez, in disperare de cauza, am aplicat o metoda mai dura. Am pus pe jos scoici si faceam Paraclisul Sfantului cu genunchii pe ele. Astfel, incet-incet, credinta a inceput sa creasca si eram deja plina de nadejde.

Pentru ca durerea provocata de scoici sa treaca, era nevoie de mai multe zile din momentul in care incetam sa le mai folosesc. Intr-o seara, insa, dupa ce am facut din nou rugaciune pe scoici, fiindca obosisem si ma dureau destul de tare genunchii, rn-am intins pe pat ca sa ma odihnesc. Am atipit cam o jumatate de ceas si, cand m-am trezit, nu mai aveam nici urma de durere, desi, in mod normal, durerea ar fi trebuit sa treaca in câteva zile. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori.

Pentru mine, acesta a fost un semn ca Sfântul Nectarie asculta rugaciunile noastre, cu atât mai mult cu cat insusi Dimitris - caruia deja ii ziceam tata, pentru ca ma atasasem mult de el si pentru ca eu insami eram fara parinti - imi spusese ca i s-a intâmplat si lui o asemenea minune. El si sotia sa, Vera, merg o data la câtiva ani in Grecia, in insula Eghina, pentru a se inchina la moastele Sfântului Nectarie. Cu ceva ani in urma, odata ajuns in Eghina, Dimitris a hotarât sa nu mearga cu autobuzul pâna la manastire, ci, ca semn de multumire si de iubire fata de Sfânt, s-a descaltat si a mers pe jos. Dupa cum povesteste el, desi era ceva de mers, parca ar fi avut aripi la picioare si parca pe drum nu erau pietre si tepi, ci catifea. Si asa a rânduit Sfântul Nectarie, care ii rasplateste si ii mângâie pe cei care il iubesc, de a ajuns la manastire inaintea autobuzului. Dar, pentru ca mersese descult, picioarele ii erau pline de rani. Dupa ce s-a instalat intr-o camera, s-a culcat pentru vreo doua ore, iar, când s-a trezit, pe picioare nu mai avea nici urma de rana sau de umflatura.

Astfel, m-am incredintat ca Sfantul Nectarie ne era aproape. In acelasi timp, pe cat puteam, cautam sa il incurajez pe tata si sa ii cresc nadejdea ca se va vindeca. El imi spusese ca, atunci cand era in spital, inainte si dupa operatie, simtea prezenta Sfantului deasupra patului sau. Iar eu, pentru a-l scoate din starea in care se afla, il luam repede si ii spuneam :

" - Tu chiar crezi ca nu o sa te vindeci? Atunci de ce venea Sfântul Nectarie la tine la spital? Numai ca sa-ti tina de urât?... "

Asa a trecut o perioada de timp si, intr-o seara, in vreme ce stateam in genunchi si citeam Paraclisul Sfântutui Nectarie, care era la sfârsitul cartuliei cu minuni pe care am amintit-o, pe când tineam cartea in mâna, am simtit la un moment dat nevoia sa ma opresc din rugaciune si am inchis ochii. Cat timp am tinut ochii inchisi, cartea s-a deschis in alta parte, iar, in momentul in care i-am deschis din nou, privirea mi-a cazut pe urmatoarele cuvinte care se gaseau in carte: "Nu te nelinisti, copila mea, parintele tau se va face bine in curând". Nu stiam ce sa cred. Se putea sa fie de Ia Sfant sau se putea sa fie numai o ispita. Nu am spus nimanui, dar am asteptat sa vad ce avea sa se intâmple. In zilele urmatoare, tata a mers la analize. Am asteptat rezultatul cu destul de mult calm, pentru ca, in sufletul meu, simteam ca nu se putea sa nu fie bine. In ziua in care stiam ca avea sa primeasca rezultatele, m-am dus la internet ca sa aflu ce s-a intamplat. L-am intrebat cu sufletul la gura ce anume i-au spus medicii, iar el mi-a raspuns:

"- Mi-au zis ca o sa mor."

Dintr-o data, am inceput sa tremur cu toata fiinta mea dar, imediat, el a inceput sa rada si mi-a spus ca a glumit si ca doctorii i-au spus de fapt ca tumoarea a dat inapoi si ca nu mai este nici un pericol.

M-am bucurat, fireste, dar socul prin care trecusem imi intepenise parca simturile. Noaptea care a urmat a fost pentru mine ingrozitoare. Desi dormeam, parca eram totusi treaza si ma zvarcoleam de parca sufletul meu nu avea aer. La un moment dat, m-am trezit, dar nu puteam sa-mi revin din senzatia de sufocare a sufletului, de parca serpi nevazuti se incolacisera in jurul meu si nu ma lasau sa respir. Atunci, mi-am adus aminte de o minune a Sfântului Nectarie cu un om care a trecut printr-o situatie asemanatoare de chin sufletesc, dar, luând ulei de la candela Sfântului, pe care il pastra in casa, si facând cu el semnul crucii pe piept, si-a revenit. M-am dus atunci la candela, care, de când l-am cunoscut pe tata, arde neincetat la icoana Sfântului, si, chiar daca in ea era ulei obisnuit mi-am inmuiat degetul in ulei si mi-am facut semnul crucii pe piept, fara sa sper prea mult ca acest lucru imi va aduce vreo alinare. Dar ma inselasem, pentru ca, imediat, toata senzatia de rau a disparut si am adormit linistita.

In acele clipe nu am inteles care a fost rostul acestei din urma minuni, dar, mai apoi, mi-am dat seama ca ea a avut menirea de a confirma faptul ca vindecarea tatalui meu nu a fost o ,"minune" a stiintei, ci o minune adevarata a Sfântului iubirii, care nu isi intoarce fata de la nici un om care il cheama cu credinta si cu dragoste.

Pentru mine, minunea savârsita de Sfântul Nectarie a fost dubla, pentru ca un om a fost salvat de la moarte, dar, mai mult decât atât, prin puterea si prin grija lui Dumnezeu, am dobândit parinti adevarati, prin care m-am nascut din nou.

Parintele Nectarie, care - alaturi de Maica Domnului, pe care o consider mama mea din cer - a devenit tatal meu din cer, este de atunci in permanenta prezent in sufletul si in inima mea. S-a intâmplat sa ma mai ocroteasca in mod simtit.

Cu vreo doi ani in urma, in timpul verii, pentru ca petreceam foarte mult timp la internet vorbind cu tata, am cunoscut (tot pe internet) un baiat grec, pe nume Nikos Papadopoulos, care mi-a placut. Si el m-a placut pe mine si, dupa o vreme, a hotarât sa vina cu masina in România ca sa ma cunoasca si, eventual, sa merg apoi si eu in Grecia. Totul parea sa fie in regula. Aveam chiar si binecuvântarea tatei. Insa, pe internet multe se pot ascunde si nu am avut de unde sa ne dam seama cã baiatul era de fapt insurat. Aceasta aveam insa sa o aflam mai târziu.

Intre timp, intr-o zi anume, baiatul s-a urcat in masina si a pornit spre România. Eu am stat si l-am asteptat si l-am tot asteptat, insa, nu numai ca nu a venit, dar nici nu a mai dat vreun semn de viata. Nu am stiut ce sa cred, dar mi-am vazut in continuare de viata mea. Intr-o zi insa, intrând din nou pe internet, l-am gasit. Era acasa la el, dar parea foarte tulburat si agitat. L-am intrebat insistent ce se petrecuse de fapt. La inceput, nu a vrut sa imi zica nimic, dar, pâna la urma, mi-a spus ca este casatorit si mi-a povestit tot ce i s-a intâmplat.

Din ceea ce mi-a spus el, in ziua hotarâta s-a urcat in masina ca sa plece spre Iasi sa ma cunoasca, fara a avea nici o mustrarea de cuget pentru faptul ca era casatorit. A strabatut fara nici o problema Grecia si Bulgaria, dar, din momentul in care a intrat pe teritoriul României, a inceput sa se simta foarte tulburat. Cu cat inainta mai mult, cu atât se simtea mai rau. A reusit sa treaca de Bucuresti dar, cand a ajuns la Crasna, nu a mai putut inainta si a facut cale intoarsa.

Tulburarea care il cuprinsese era atât de mare, incat abia daca mai vedea soseaua pe care mergea. A trecut inapoi prin Bulgaria si a ajuns in Salonic, de unde trebuia sa mearga spre vest, pentru a ajunge in Corfu, unde locuia. Insa, fara sa isi dea seama ce face, in loc sa mearga spre vest, a luat drumul care ducea spre Atena, adica spre sud. Pe drumul dintre Salonic si Atena, nu a mai fost stapân pe faptele sale. Avea senzatia ca altcineva ii tine volanul si ca masina merge incotro vrea ea. Atunci când a ajuns la Atena (drumul dintre Salonic si Atena este de mai multe sute de kilometri), a oprit masina si s-a intrebat ce cauta el acolo. Noapte find, a privit prin parbriz pentru ca sa vada unde anume se afla. Atunci, ochii sai au intâlnit ochii mari si blânzi ai unui calugar batrân, imbracat intr-o rasa ponosita si cu scufie pe cap, care l-a fixat pentru ceva vreme. In acele clipe, fara sa-si dea seama in ce fel, gândul i s-a luminat. Stia de ce se afla in Atena: pentru ca sa mearga in Eghina (insula Eghina se afla in apropierea Atenei). A luat atunci un vapor si s-a indreptat in graba spre insula unde se aflau moastele Sfântului Nectarie. Cum a ajuns sa se inchine la ele, a simtit dintr-o data ca tulburarea il paraseste dupa care s-a intors acasa linistit.

Oamenii nu Ii pot niciodata multumi cu adevarat lui Dumnezeu pentru multele daruri si pentru purtarea Sa de grija fata de noi. Insa, in neputinta mea, eu m-am gândit sa-i multumesc Sfântului Nectarie vorbind despre el si altora, pentru ca si semenii mei sa se impartaseasca din darurile minunate pe care Dumnezeu le-a gatit celor care, in lumea aceasta vânduta celui rau, se straduiesc sa nu se departeze de El. Il iubesc pe Sfântul Nectarie ca pe un tata, iar el imi este mereu aproape, chiar si in chip simtit.

Intr-o zi, dupa ce am aflat ca in Iasi se zideste o biserica cu hramul Sfântului Nectarie, am mers si eu acolo la slujba. In biserica slujea un singur preot. Insa, atunci când acesta a iesit cu Sfintele Daruri, m-am ridicat dintr-o data pe vârfuri pentru ca sa-l vad si pe celalalt preot care slujea. Nu l-am vazut, desigur, pentru ca nu exista un al doilea preot, dar, pentru câteva momente, am avut senzatia puternica a prezentei Sfântului Nectarie ca preot slujitor in acea biserica.

Intr-o alta zi, mergeam pe o strada din apropierea bisericii de care am amintit, dar fara sa-mi dau seama ca voi ajunge pe langa ea. Cum mergeam gândindu-ma la ale mele, dintr-o data am simtit coborând asupra mea o senzatie puternica de pace si de iubire. Nu stiam de unde vine aceasta, dar am privit in jur si am vazut ca ma aflam chiar lânga biserica.

Sa dea Dumnezeu ca acest Sfânt, care i-a iubit atât de mult pe oameni, incât s-a lasat umilit si calcat in picioare de ei numai ca sa-i poata ajuta, sa se milostiveasca si asupra românilor si sa verse de-a pururea harul sau si peste noi.

Elena Cristescu, sfantulnectarie.ro

Tweet

Introdu e-mailul pentru abonare: