Eram în luna noiembrie a anului 2000. Fiica mea era însărcinată în ultima lună şi se pregătea de naştere. Avea însă să treacă printr-o mare cumpănă. Sarcina se pare că era cu probleme. A născut un băieţel prin cezariană, dar fiica mea nu s-a mai trezit, a intrat în comă (...). Medicii nu îi mai dădeau şanse şi voiau să o deconecteze de la aparte. Eu însă m-am opus, pentru că nu îmi pierdusem nădejdea în Dumnezeu.
Era vineri când fiica mea fusese declarată de medici în moarte clinică. Am hotărât cu soţul meu să mergem la mai multe mănăstiri, cerând rugăciunile preoţilor şi călugărilor. Duminică seară ajungem şi la Petru Vodă. După 4 ore de aşteptare, ne vine şi nouă rândul să intrăm la Părintele. Părintele ne-a privit îndelung şi ne-a zis cu durere în ochi:
A scris pomelnicul, s-a rugat câteva minute, apoi, uitându-se într-o parte, ne-a spus:
„Mergeţi acasă, fiica voastră îşi va reveni încet, încet”.
Şi într-adevăr aşa a fost. A doua zi, seara, fiica mea a ieşit din comă, spre uimirea medicilor care recunoşteau că este o minune. Şi, după cum spusese Părintele, fata mea şi-a revenit în timp, încet încet, cu ajutorul lui Dumnezeu şi rugăciunile Părintelui Justin.
Acum sunt bucuroasă şi dau slavă lui Dumnezeu că nepotul meu, Andrei, are o mamă sănătoasă, care i-a oferit şi îi oferă o educaţie aleasă.
Mulţumim, Părinte!
(Monica, Tg. Neamţ) http://atitudini.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu