Comparaţia numărului de biserici cu numărul de şcoli şi spitale a fost ridicat la rang de obsesie. Biserica Ortodoxă Română e acuzată că face mai mult profit decât „băieţii deştepţi” din energie sau drumuri şi a devenit vinovatul de serviciu pentru lipsa de fonduri în orice domeniu şi exemplul cel mai folosit pentru „risipa de bani publici”. În dezbaterile de genul „catedrale sau spitale” se folosesc însă tot mai multe acuze şi tot mai puţine argumente. Nimeni nu prezintă problema detaşat de pasiuni, nervi şi dispute, pe bază de istorie, cifre şi rezultate. Dacă dăm la o parte masca „durerii cetăţeneşti”, miturile şi afirmaţiile axiomatice, situaţia e cu totul diferită.
De ani buni, asociaţii, jurnalişti, politicieni, prezintă cu ton grav, afectat de „durere cetăţenească”, o statistică plină de semnificaţie: 18.300 biserici, 4700 şcoli generale, 425 spitale. Sentinţa e rostită cu tonul absolut al unui „Amin”. Iar cetăţenii, prea dezamăgiţi şi plini de lipsuri pentru a avea energia căutării argumentelor, o înghit încet şi, li se conturează tot mai bine în minte ideea că Biserica a ajuns, din salvator, un soi de distrugător. Al educaţiei, sănătăţii, bunăstării lor, până la urmă.
Înainte ca acei care şi-au însuşit ideea „risipei de bani pentru biserici” să arunce cu pietre, precizăm că acest text nu este nici ÎMPOTRIVA organizaţiilor, nici a unei părţi a presei sau clasei politice, nici PENTRU politicienii care dau bani la biserici şi nici măcar pentru partea pământească a instituţiei bisericeşti. Ci, PENTRU adevăr.
Un adevăr pe care l-am înlocuit cu axiome, statistici, dezinformări, confuzii, dezbinări. Şi pentru că un singur Adevăr e absolut, iar acela nu e legat de oameni, noi o să vorbim, pe rând, despre toate celelalte.
Adevărul istoric
E mai simplu. Chiar la finele anului trecut s-au împlinit 150 de ani de la adoptarea, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, din decembrie 1863. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, domnitorii şi alţi ctitori ai unor mănăstiri şi schituri din Ţările Române le-au închinat pe unele dintre ele, împreună cu proprietăţile lor, unor aşezăminte bisericeşti din Răsăritul Ortodox, ca sursă de ajutor pentru creştinii ortodocşi aflaţi îndeosebi sub stăpânire otomană, dar cu obligaţia menţinerii şi dezvoltării vieţii spirituale şi întreţinerii lor.
Prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, s-a soluţionat problema averilor mănăstirilor închinate în afara ţării, dar s-a creat, o altă problemă: Biserica Ortodoxă Română a rămas lipsită de mijloacele sale proprii de întreţinere, cu atât mai mult cu cât preluarea proprietăţilor bisericeşti neînchinate s-a făcut fără niciun fel de despăgubire. Practic, Biserica a devenit dependentă de Stat.
Arhivele mărturisesc o stare tristă şi, din păcate, generalizată, a lucrurilor în care solicitările de ajutoare pentru reparaţii, adeseori minore, dar de strictă necesitate, care nu mai puteau fi realizate din fonduri proprii, erau amânate sau chiar refuzate de Ministerul Cultelor, pe motivul lipsei de fonduri, deşi Statul era beneficiarul secularizării averilor bisericeşti.
O mulţime de biserici ale mănăstirilor secularizate, de mare valoare artistică, au fost lăsate în paragină, iar unele proprietăţi secularizate au fost cumpărate de politicieni influenţi. Iar o mare parte a terenurilor bisericeşti secularizate au fost folosite pentru împroprietărirea ţăranilor, iar unele edificii bisericeşti au devenit şcoli, spitale, sedii administrative, arhive sau penitenciare (ex. Mănăstirea Văcăreşti).
Fostele biserici ale multor mănăstiri secularizate au devenit biserici de mir (de parohie), altele au fost închise sau transformate în depozite. Se poate spune că, organizarea statului modern România s-a făcut în mare parte pe bunurile confiscate de la Biserică.
În ceea ce priveşte salarizarea preoţilor de mir şi a celorlalţi slujitori ai bisericilor, aceasta a fost lăsată, prin Legea comunală din 1 aprilie 1864, pe seama comunelor, deci a primăriilor, apoi a fost promulgată în data de 29 mai 1893, Legea clerului mirean şi a seminariilor. Aceasta prevedea preluarea salarizării preoţilor de la comune de către bugetul de stat, continuată, oarecum, până astăzi.
În concluzie, relaţiile actuale între Statul Român şi culte reflectă în mare parte moştenirea ultimilor 150 de ani de istorie naţională, având originea în reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care au vizat modernizarea României, iar apoi şi asumarea de către Stat a compensării în parte a pierderilor suferite de Biserică prin secularizarea averilor ei.
Adevărul constituţional
E şi mai simplu. Statul trebuie să asigure toate drepturile cetăţenilor săi. Iar cetăţenii au dreptul şi la educaţie, şi la sănătate, şi la libertatea conştiinţei religioase etc. Aceste drepturi nu se exclud, ci se completează. Pentru că numai prin respectarea TUTUROR ne putem declara, cu adevărat, liberi.
Adevărul statistic
Sperând că am lămurit argumentul susţinerii bisericii de către stat, trecem la statistici. Cele mai vehiculate sunt acestea: 18.300 biserici, 4700 şcoli generale, 425 spitale. Ceea ce nu se spune e că 18300 e numărul tuturor bisericilor din ţară şi, de fapt, nici nu sunt toate biserici. Un număr semnificativ de biserici sunt de fapt capele în instituţiile de stat şi în mănăstiri. Capelele sunt camere transformate în biserici, dar care nu au fost construite anume pentru a fi biserici. 322 sunt capele parohiale, 561, în instituţii de stat, 245, capele şi paraclise mănăstireşti. În total, 1.128. Numai în cazul Bisericii Ortodoxe Române.
Ş-apoi, Statul nu a construit singur cele 18300 de biserici: o mare parte sunt construite din donaţii, altele existau de sute de ani, altele au ctitori privaţi. Dacă am împărţi cifra la procentul suportat de Stat în contribuţia lor, numărul ar fi poate de trei ori mai mic. Sau dacă am adăuga că Patriarhia are aproape 800 de aşezăminte social-filantropice menţinute exclusiv din colecte şi fonduri proprii, numai în Patriarhia Română, poate că statisticile îşi schimbă izul. Dar revenim la cifre.
În cele aproximativ 4700 de şcoli generale învaţă aproximativ 2.144.000 de copii cu vârste între 5-15 ani. Adică aproximativ 450 de copii pe şcoală. Cum în România există 72283 săli de clasă în şcolile generale, reiese că există în medie 15 clase pe şcoală şi 30 de elevi într-o clasă. O situaţie mai mult decât normală, care, e în scădere, potrivit ultimului recensământ. Prin comparaţie, în România există o biserică ortodoxă la fiecare 1450 de credincioşi. De 3 ori mai mult decât numărul de copii dintr-o şcoală. În Maramureş există 274 de parohii şi 30 de mănăstiri şi 173 de şcoli cu personalitate juridică, asta înseamnă, însă, că o şcoală cu personalitate juridică poate avea arondate chiar şi 4-5 şcoli. De altfel, Patriarhia arată că şi la nivel naţional numărul şcolilor e de peste peste 20.000.
Pr. Dr. Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului spune că: „Bisericile sunt ridicate şi din fonduri publice, dar şi din banii enoriaşilor. Au fost ajutoare de la stat, dar dacă vorbim de ban public, contribuţia la acest ban public îl au tot credincioşii noştri. De aceea, ce face Primăria Baia Mare sau Consiliul Judeţean e foarte înţelept: alocă anual o anumită sumă pentru ajutorarea cultelor, indiferent de confesiunea din care face parte. Se dă procentual.
Nu sunt multe biserici raportat la numărul de locuitori, şi se vede că tot timpul sunt pline. În Baia Mare, deşi se spune că sunt multe, ar mai fi nevoie de vreo trei cel puţin. Toţi strigă că sunt prea multe biserici, dar că sunt prea multe baruri nu-i problemă. Pe când, aceste biserici sunt tot pentru comunitate. În plus, dacă ai sănătate morală, ai şi celelalte lucruri, asta e important! Dar asta, din păcate, nu se doreşte”.
Adevărul economic
Să începem cu începutul. Plăteşte mai mult un salariat pentru biserică, decât pentru sănătate? Nu. La un salariu mediu brut de 2.200 RON, contribuţia anuală a fiecărui salariat din România pentru sănătate este în medie 1.400 RON. Prin comparaţie, cei 0.2% din impozit, corespunzători procentului din buget alocat către culte, este de doar 80 RON pe an. Adică, un cetăţean plătitor de taxe contribuie cu de 18 ori mai mulţi bani către sănătate. Şi totuşi, biserica ia cei mai mulţi bani?
Naţional Arena costă 234 milioane euro (în lei cam 966 milioane – cam cât s-a dat în 10 ani pentru construcţii de biserici). Banii cheltuiţi de la bugetul de stat pentru salarii de preoţi şi construcţii de biserici sunt de 29 de ori mai puţini decât cei cheltuiţi pe educaţie şi de 15 ori mai puţini decât cei cheltuiţi pentru Ministerul Sănătăţii. Iar salariile personalului clerical pentru anul 2013 (toate cultele, nu doar ortodocşii) au fost de circa 260 milioane lei, adică 60 milioane euro. Salariile medicilor – 200 milioane euro, salariile profesorilor – 1,2 miliarde euro.
Partea haioasă e că sumele plătite de unităţile bisericeşti pentru plata impozitelor şi asigurărilor sociale aferente salariilor personalului deservent sunt aproximativ egale sau depăşesc valoarea contribuţiilor la salarii primite de la bugetul de Stat. Mai mult, din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de Biserică.
Statul nu plăteşte integral nici salariile a 10.000 de călugări şi călugăriţe. Numai stareţul/stareţa şi preotul slujitor din mănăstiri primesc contribuţie de la bugetul de Stat la salariu, adică doar câteva sute de persoane.
Dacă vorbim de Maramureş, Consiliul Judeţean şi Consiliul Local al municipiului Baia Mare alocă anual cam 1 milion de RON pentru culte. Toate cultele.
Dacă împărţim banii alocaţi de o instituţie numai la numărul parohiilor ortodoxe din judeţ, ne dă puţin peste 3000 de lei pentru o parohie sau mănăstire! E o sumă mare?
Pr. Dr. Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului spune că: „Statul dă o parte, indemnizaţie, care nu este nici măcar salariul minim pe economie. Este o indemnizaţie, o subvenţie de la Stat pentru ajutorul salarizării personalului clerical şi neclerical. Şi atunci, pentru a-şi întregi salariul, preotul trebuie să-şi completeze prin contribuţia pe care o acordă credincioşii comunităţii în care activează.
Sunt parohii care sunt declarate misionare, cu număr de credincioşi foarte mic, iar aceştia au tot de la stat o subvenţie mai substanţială, care ajunge până la 80-85%, restul fiind de 60%. Dar acestea sunt puţine, şi cu atât au marele noroc, că acea diferenţă de completare rezolvă problema pe un trimestru sau maxim o jumătate de an. În rest, se descurcă cum pot. Despre sumele care se dau de la Stat trebuie ştiut că, după aceea Statul impozitează salariile preoţilor. Dar se impozitează nu numai după suma primită de la Stat, ci de pe tot salariul. Ori, sumele care se întorc la Stat sunt mai mari decât ceea ce oferă Statul. Dar asupra acestui aspect nimeni nu atrage atenţia. De exemplu, să spunem că pentru Episcopia Maramureşului şi Sătmarului se dau 5 miliarde pe lună pentru salarizarea clerului şi a personalului neclerical. Dar ce se strânge din impozitul după salariul lor integral, CAS şi toate celelalte, merg înapoi mai mult de 5 miliarde. Iar asta e valabil în întreaga ţară.”.
Adevărul social şi filantropic
Statul român nu oferă subvenţii de la bugetul de Stat pentru opera social-filantropică a Bisericii! Biserica alocă la nivel naţional aproape două milioane de Euro pentru susţinerea celor aproximativ 800 de instituţii social-filantropice destinate tuturor categoriilor sociale defavorizate, de care beneficiază în mod constant aproape un milion de români. Banii provin exclusiv din fonduri proprii şi donaţii ale credincioşilor.
Potrivit dării de seamă pe anul trecut a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: „în anul 2013, în urma colectelor organizate de Eparhia noastră (ex. Fondul Filantropia-97.768 lei, Fondul Central Misionar-88.586 lei şi colecta pentru sinistraţi-66.247 lei) s-a adunat suma de 252.601 lei, beneficiind de sprijin financiar sau material un număr de aprox. 4000 de persoane, la care se mai adaugă cele peste 72.000 de porţii de mâncare, oferite de asociaţii parohiale sau mănăstiri. Mai amintim faptul că este în stadiu avansat de amenajare Centrul social – filantropic „Sf. Doctori Cosma şi Damian” din Baia Mare, str. Simion Bărnuţiu nr. 8, unde vor putea fi îngrijite un număr de 40 de persoane vârstnice”.
Adevărul cultural şi spiritual
Până la urmă, singurul care rămâne peste timp. Şi cele care au trecut proba timpului, atât cultural, cât şi arhitectural, au fost tocmai bisericile. Dacă Maramureşul e azi un brand, e în primul rând datorită bisericilor de lemn şi mănăstirilor. Turismul religios e o componentă importantă a turismului judeţean. Şi a culturii, şi a identităţii noastre.
Nu ştiu dacă Ştefan cel Mare o fi avut parte de critici că ridica atâtea mănăstiri în vremuri grele, dacă Matei Basarab n-o fi fost acuzat de risipă pentru monumentul de la Curtea de Argeş şi nici măcar ce părere au avut francezii despre Notre Dame, în condiţiile în care, atunci, Parisul era cam cât Piteştiul. Dar ştiu că peste ani, ele au rămas, nu criticile. Amin!
„Ce este mai dureros e faptul că Biserica este acuzată de toate relele societăţii. Poate că este şi o politică de a deturna atenţia oamenilor de la lucrurile reale şi problemele reale ale societăţii noastre româneşti, şi atunci, trebuie să se găsească un ţap ispăşitor. Pot să spun că în general banii care au fost daţi bisericilor, fie construcţii, fie că sunt ca o parte a salarizării preoţilor, sunt aproape o sumă nesemnificativă raportat la bugetul unui an la nivel naţional. Ori, dacă facem o comparaţie, putem să vedem că în general banii care au fost alocaţi Bisericii au fost şi folosiţi cu multă chibzuinţă. Cu bani puţini s-au realizat multe lucruri. S-au finalizat sute de biserici, s-au făcut aşezăminte sociale şi alte lucruri pozitive, tot pentru societatea românească. Dar acestea nimeni nu doreşte să le recunoască. Dacă am lua un model financiar de comparaţie, atunci putem să spunem, dând exemplul nostru local, cu Catedrala noastră Episcopală (din Baia Mare), că până în prezent s-a cheltuit cu această Catedrală, până la nivelul la care poate fi văzută, o sumă care este sub un kilometru de autostradă, contractată de către Stat în ţara noastră. Şi atunci, nu ştiu dacă putem să vorbim de Biserică, ca instituţia din cauza căreia nu sunt spitale, aşezăminte sociale etc.”
Pr. Dr. Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului
Opera filantropică a Bisericii: 80.000.000 lei
În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române funcţionează în prezent 784 de instituţii şi servicii sociale. În anul 2013 au beneficiat de asistenţă socială de specialitate 22 945 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, 4 920 persoane cu dizabilităţi, 15 086 persoane vârstnice, 13 110 victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităţilor naturale, şomeri şi 5 650 persoane din alte categorii sociale defavorizate.
Anul trecut, eparhiile Patriarhiei Române, prin birourile social-filantropice, au acordat peste 152.000 de ajutoare financiare directe în valoare de aproape 18.000.000 lei şi aproximativ 420.000 de ajutoare materiale, în valoare de peste 15.000.000 lei. Familiile şi persoanele afectate de inundaţiile din luna septembrie 2013 au fost ajutate cu peste 1.500.000 lei şi bunuri materiale în valoare de aproape 500.000 mii lei. Pentru susţinerea activităţilor social-filantropice în anul 2013, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit suma de 80.828.191 lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu