Daca Iulia Ionescu ar fi fugit de acasa cu un baiat, insarcinata si gata sa faca un avort fara sa ezite, ar fi fost absolut normal. Daca simte insa o chemare sa vietuiasca precum ingerii intr-o lume ce aduce din ce in ce mai mult cu iadul si daca alege sa isi aduca propria viata ca jertfa curata pe care sa o aseze la picioarele Domnului, iata ca gestul ei da nastere unui scandal national.
Daca s-ar fi prostituat pentru un IPhone sau pentru un lantisor de aur toata lumea ar fi ridicat din umeri ca si cum asta ar fi absolut normal, n-ar fi nici prima nici ultima. Dar nu ii poate fi iertat faptul ca alege sa si le vanda, desprinzandu-se total de tot ceea ce este lumesc, desi nu i-o fi fost poate nici ei usor sa se desparta de darul primit dupa atatea eforturi, cand a intrat la liceu. Le-a vandut insa fara sa ezite, sfidand o lume in care parca doar banii mai au voce. Le-a dat fara sa ii para rau, pentru ca ea indrazneste sa pretuiasca alte lucruri.
Ceea ce nu ii este iertat intr-o lume in care totul pare sa se invarta in jurul materialului si in care orice suflet pare a avea pretul sau. Ei bine, al Iuliei n-are! dar nu, asta nu ii poate fi iertat. Nici de media, nici de atacatorii furibunzi ce fac din nou spume la gura, nici de toti cei fara chip carora nu le vine sa creada ca un astfel de suflet curat mai poate tasni, asa din senin, aducandu-ne aminte, desi toti se chinuie sa ne faca sa uitam, ca ii avem ca inaintasi pe Brancoveanu – care si-a jertfit TOTI fiii pentru credinta ( pai astia l-ar fi internat azi la Spitalul 9) pe Stefan cel Mare si Sfant, pe Neagoe Basarab, pe toti domnitorii ai caror mame, sotii, fiice au murit fiind monahii. Iuliei nu i se poate ierta ca ne reaminteste cu ochii ei mari si curati si cu inima ei gata de jertfa ca pe ei ii avem ca inaintasi si ca nu ne tragem din maimute botoxate, dansatoare din buric. Nu i se poate ierta ca prin gestul ei ne mustra poate constiintele adormite ce ne intreaba daca nu ar trebui sa ne invrednicim si noi sa ii urmam pe toti barbatii vajnici care ne-au lasat mostenire o tara si care numai cu ajutorul credintei si al lui Dumnezeu au reusit sa faca minuni pentru ca noi sa ne putem numi astazi romani. chiar daca in fata puhoaielor de navalitori, teoretic nu aveam nici o sansa. Dar la Dumnezeu – la Dumnezeul Iuliei- toate sunt cu putinta.
Insa nu, Iuliei nu ii poate fi iertat gestul acesta nebunesc de a Il iubi, mai presus de orice, pe Domnul.
Asa cum nu ii este iertat ca a ales sa se raporteze la Sfanta Parascheva care si-a dat toate hainele saracilor si a fugit de acasa cand era doar un copil sau la Sfanta Alexandra care a renuntat la un Imperiu pentru credinta… Nu, Iuliei nu ii poate fi iertat ca si si-a cautat inspiratie in vietile sfintilor in loc sa urmeze literal sfaturile din revistele pentru adolescenti ce abunda in sfaturi pentru sex, sex in grup, metode contraceptive si tot felul de alte pacate frumos ambalate.
Cum sa te inspiri din Pateric intr-o lume in care normalul inseamna tabloidele? in cazul fericit in care nu sunt chiar revistele porno… Desi adolescentii de azi ar da multor adulti lectii. Dar asta este, desigur, absolut normal. Se numeste evolutie, civilizatie, open minded ness. Cine are nevoie de Dumnezeu cand exista Madonna?! Sau MasterCard?!
Nu, nu e normal ca Iulia sa aiba duhovnic, normal e sa se sfatuiasca doar cu colegele de liceu mult mai experimentate. Care si-au inceput viata sexuala la cat? La 10 ani?
Nu, nu e normal sa se gandeasca la mantuire, ar trebui sa fie preocupata doar de mese, fesieri, gene false, unghii false, cum sa isi cucereasca vreun coleg…eventual mai deprinzand vreo noua miscare lasciva de la vreo alta fata care are deja un arsenal intreg de trucuri picante care fac momentele petrecute in doi – sau mai multi, ca asa e cool- mult mai placute.
Nu, nu e normal ca Iulia sa isi doreasca sa traiasca in curatie intr-o lume in care imagini obscene ne invadeaza furibunde de peste tot.
Nu, nu e normal ca Iulia sa se gandeasca la post intr-o societate consumista si nu, nu,nu, sub nici o forma nu se poate ca un om educat sa se calugareasca. De parca Pr. Steinhardt ar fi fost vacar, Pr. Rafail Noica ar fi fost analfabet, Pr Daniil Sandu Tudor n-ar fi fost unul dintre cei mai bogati, educati, sarmanti barbati ai Romaniei inainte de a realiza ca totul in lume este desertaciune, de parca Pr Arsenie Papaciocnu ar fi fost primar, de parca Maica Siluana nu ar fi fost profesoara de filosofie… De parca degeaba a regretat Imparatul Constantin Cel Mare ca nu s-a facut monah… Si atatea alte cazuri, pe care n-are sens sa le enumar… Caci nu, nu, nu, monahismul este pentru tampiti sau pentru ratati. Si atat! Caci de nimic nu-i este mai frica vrajmasului decat de rugaciunile de noapte ale maicilor si calugarilor si pustnicilor nestiuti – doar ele mai tin Romania sa nu se prabuseasca.
Dar iata ca din mlastina unei societati in care se depun atat de multe eforturi pentru spalarea creierelor, pentru distrugerea oricaror repere, pentru anilhilarea a tot ceea ce este mai sfant in om, radacini, credinta, identitate, pentru nimicirea sistematica a tot ceea ce ne da forta… Si ne-a dat de cand suntem pe aceste pamanturi… Iata ca mai tasneste cate un suflet pur, cu aspiratii de a trai ingereste! si sa nadajduim ca nu e singurul….
Si nu intamplator ne-a trimis-o Dumnezeu acum pe Iulia sa ne avertizeze sa ne rugam. Nu intamplator s-a facut atata valva! Si nu ar trebui sa lasam chipul de inger al Iuliei sa se stearga prea usor din inimile noastre. Sa il tinem acolo, ca reper de credinta, curaj, iubire pentru Domnul, singurul de la care ne poate veni salvarea. Caci nu o chemi nici pe Madonna si nici MasterCardul nu iti este de nici un folos cand avionul incepe sa se zguduie, cand pamantul incepe sa se cutremure, cand te chinuie boala sau cand frica mortii incepe sa iti dea tarcoale.
Am citit undeva ca “Fiica risipitoare s-a intors acasa.” Fiica risipitoare fiind, chipurile, Iulia. Dar mi-e teama ca Iulia a fost mereu acasa. Mi-e teama ca noi, toti ceilalti, poftim, mai mult sau mai putin, la roscovele pe care ni le flutura altii pe la nas in timp ce se straduiesc din greu sa ne faca sa credem ca locul nostru este aici, nu aproape de Tatal Nostru. Nu, ni se tot spune ca aici trebuie de fapt sa ramanem, aici am fost dintotdeauna, asa e normal …sa stam sa ingrijim cuminti, docili, total spalati pe creier, cu inimi innoroite de patimi si cu suflete inraite de patimi si ura, porcii!
Asa sa fie oare?
Dar parca se aud din ce in ce mai multe glasuri de suflete care s-au cam saturat de roscove… Care isi amintesc, incet, incet, ca sunt copii de Imparat!
Multumim, Iulia. Sa ne rugam!
P.S
Si o incurajare venind parca de dincolo de timp…
“Spune, dragă prietenă, celor ce ne îmbie să râvnim la mai multe libertăţi, că ne mulţumim, pentru o clipă, cu partea care ne e dată şi de nu ne-o fi trasă îndărăt şi aceasta de la noi, ne vom ruga pentru cei din dreapta şi cei din stânga, ne vom ruga cu fapta, ne vom ruga cu intrarea noastră mai blândă în aprigul veac, ne vom ruga cu văzduhul nostru încă nepoluat şi cu măicuţele de la Suceviţa.” - Constantin NOICA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu