Sporirea şi creşterea omului în viaţa duhovnicească, mai mult decât prin alte fapte, se face prin smerenie, după cum ne învaţă unul din Sfinţii Părinţi: "Sporirea omului este smerenia, căci pe cât se pogoară cineva în smerenie, pe atât se înalţă în sporire"
Sfântul Ioan Scărarul zice: "Smerenia poate să ierte multe păcate şi fără lucruri, dar lucrurile fără smerenie, dimpotrivă, sunt nefolositoare, şi nu numai atât, ci şi multe rele ne gătesc nouă.
Precum sarea la toată hrana este trebuincioasă, tot astfel şi smerenia, la toate faptele cele bune. Deci, trebuie să ne smerim în minte necontenit, în supărări şi necazuri, căci aceasta, de o vom câştiga, ne face fii ai lui Dumnezeu şi, fără, lucruri bune, ne pune înaintea Lui. Căci fără ea toate lucrurile noastre sunt deşarte. Deci, Dumnezeu vrea schimbarea minţii noastre. În minte ne face buni şi în minte netrebnici. Această singură este de ajuns, chiar fără alt ajutor, să stea înaintea lui Dumnezeu şi să grăiască pentru noi." (Scara, Scolia 39 la Cuv. 25, p. 136)
Sporirea şi creşterea omului în viaţa duhovnivească, mai mult decât prin alte fapte, se face prin smerenie, după cum ne învaţă unul din Sfinţii Părinţi: "Sporirea omului este smerenia, căci pe cât se pogoară cineva în smerenie, pe atât se înalţă în sporire" (Pateric, cap. 10)
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre înviere, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2007, p.313)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu