- Dacă un cuplu renunţă la păstrarea castităţii înainte de căsătorie?
- Dacă doi renunţă la păstrarea castităţii înainte de căsătorie se numesc cuplu, iar dacă se căsătoresc, se spovedesc, ei devin familie. Asta este acuma problema noastră arzătoare, că folosim cuvântul cuplu pentru doi adunaţi la un loc, cu comportament de oameni căsătoriţi, nefiind cununaţi. Actul în sine este acelaşi, se întâmplă la fel înainte de căsătorie sau după. Problema este dacă noi recunoaştem că unirea noastră o face Dumnezeu! Dacă recunoaştem asta, atunci aceste relaţii au loc după cununie. Este bine aşa, căci şi actul sexual are intimitatea lui. Nenorocirea de astăzi este că nici măcar nu mai există intimitatea lui. Fetele (la Bucureşti, spre exemplu), fetele serioase se plâng că ale lor colege de cameră primesc vizitele băieţilor noaptea şi rămân cu ele în cameră, bineînţeles şi în pat şi atunci se şi culcă cu ele. Atunci înseamnă că actul sexual nici măcar nu mai are intimitate. Este foarte grav, de la ce citim la Rebreanu că a făcut Ion cu Ana în fân, este o mare diferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în căminele studenţeşti. De ce? Pentru că acolo a existat un păcat, dar şi o intimitate, iar aici există tot un păcat, dar şi o lipsă de intimitate. Păcatul tot păcat rămâne, dar avem de-a face cu o amplificare care duce la o denaturare şi mai gravă.
Trăim vremuri dure, dacă reuşiţi să rămâneţi întregi, este bine. Atacurile sunt nemaiîntâlnite, nici nu prea ştim cum să ne apărăm, pentru că suntem luaţi prin surprindere. Noi ştiam să luptăm în trecut pentru că existau nişte precedente, metode de luptă învăţate de la alţii, de la Sfinţii Părinţi, din ce-am mai citit. Acum este altfel. Observaţi că deja foarte multe cărţi care se tipăresc se vând rapid doar dacă ele sunt actualizate ca problematică, dacă nu, nu. Retipărirea aşa, pur şi simplu, nu interesează! Ei zic că nu este sigur că Sfântul Ioan Gură de Aur este actual, dar dacă cineva analizează aspectul păcatului, atunci cartea se vinde rapid pentru că oamenii vor să vadă exemplu imediat şi concret, cum se rezolvă problema aceasta.
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 157-158)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu