luni, 2 noiembrie 2020

Mircea Pușcașu: O NOUĂ ZI ÎN MINUNATA LUME NOUĂ

 Ce vremuri incredibile! Asistăm la criminalizarea stării de boală și dezincriminarea terorismului de stat și global (căci ce este teroarea nejustificată răspândită de autorități și presă, pentru o boală care are rata de vindecare /supraviețuire de 99.75% ?). Ba chiar există federații medicale care cer autoînvinovățindu-se) anularea malpraxisului pe timpul pandemiei, recunoscând in acest fel că au făcut malpraxis și cerând dreptul la alte acte asemenea !!

Desigur, vor fi și țapi ispășitori sacrificați pe altarele justiției oarbe și surde, in special trepăduși mici și mijlocii, iar bibanii de la Davos ONU sau OMS vor culege doar crema centralizării politice și digitale a puterii globale de după The Great Reset. Acum vedem in lucru o schemă globală de socializare (/descentralizare) a responsabilității, o schemă de tip piramidal (OMS către guverne, guvernare către prefecți, inspectori, directori, cetățeni sau chiar către copiii de școală). Urmează prăbușirea economiei globale, haos general, poate vreun război.

Oricum vinovatul vei fi tu. Azi vezi doar începutul. Dacă cetățeanul nu a purtat mască la duș, nu mai contează protocoalele eronate ale OMS (raportări eronate, interzicerea autopsiilor, antivirale mai rele decât Covidul însuși etc), nu mai contează matrapazlâcurile tătarilor arafatici și cercelopați, nici lipsa măsurilor simple și ieftine pentru profilaxia cazurilor grave (e. g. suplimentarea vitaminei D3 la vulnerabili), nu mai contează nimic. Decât faptul că cetățenii insubordonați nu poartă mască când se plimbă singuri prin parc.

A, da, mai contează ceva. Indicele de 3 la mie. Chiar dacă el e total irelevant (matematic și epidemiologic) pentru că numărul de teste nu este același in fiecare zi, nici măcar in fiecare săptămână. E ca și cum ai avea pretenția să afli densitatea de pești dintr-un lac pescuind azi cu o undiță și maine cu zece, săptămâna viitoare cu 5, iar concluzia să fie raportată la suprafața lacului 😂.

Este evident că acest indice este făcut exact pentru a putea controla parțial rezultatele rotind potențiometrul care crește numărul testelor rt-pcr (și ele cu 30% erori fals pozitive).

Vor meseriașii de la centru să te țină la carceră și cu botnița in aer liber (unde e evident că diluția virionilor tinde spre infinit)? No problemo: cresc numărul testelor cu 20-30%, la fel cresc și șansele să găsească fragmente de ARN de Sars-Cov-2 in nasul oamenilor testați (fragmente despre care nu au nicio informație dacă sunt infectante, dacă au capsidă sau dacă sunt doar niște fragmente inofesive pe care le elimină pacientul care a avut Covid acum două luni).

Dacă ar fi fost onești și i-ar fi interesat evoluția pandemiei, atunci ar fi făcut un indice care se raporta la mia de teste făcute (nu la numărul populației, care este fix!).

Eu personal cred că este reală o ușoară creștere a incidenției Covid19, fapt care se datorează în totalitate caracterului sezonier (ca la gripe) al virusului.

Însă creșterea incidentei NU este dublată de creșterea numărului morților DE covid, nici de creșterea formelor grave (care ar necesita ATI), asta arată graficele reale, iar motivele ar putea fi multiple, de la introducerea de tratamente eficiente care previn formele grave (dexametazonă, anticoagulante, vitamine C, D etc), la imunizarea naturală extinsă a populației (anticorpi, celule T, celule mieloide), până la posibilitatea diminuării virulenței virusului ca urmare a unor mutații (totuși vorbim despre un virus ARN).

Ai avut Covid în martie? Ai imunitate? Ești sănătos tun? Nu-i nimic, dacă prefectul județului tău are ordin de la arafați, te pune să porți mască și când mergi singur pe stradă! Mască dintr-aia despre care există studii că nu are nicio eficiență nici in spitale sau săli de operație. Și patrulează poliția locală după oameni liberi pe străzii marilor orașe de zici că au anihilat toate rețetele de trafic de copii și femei, iar acum ce a rămas mai grav sunt oamenii fără masca supunerii pe figură. Ionesco, Orwell, Huxley și Zamiantin sunt invidioși pe tâmpiții ce guvernează azi pentru îndrăzneala imaginației lor distopice.

Eu sunt din vechea normalitate și țin să nu închei fără să vă reamintesc că este o datorie de conștiință de spus tuturor că regulile, hotărârile și legile idioate NU trebuie respectate. Dacă le respecți devii și tu treptat idiot. Pe guvernanți, nu-i mai poate nimeni demult bănui de inteligență sau cinste, și-au pierdut definitiv prezumția de bune intenții.

Deci fiți liberi, senini, bucurați-vă de viață, gândiți cu mintea voastră, devoalați minciunile, ieșiți din turma fricii!

Mircea Pușcașu (text preluat de pe pagina sa de Facebook)


Introdu e-mailul pentru abonare:

Un comentariu: