sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Din spatele gratiilor - Demostene Andronescu


marți, 19 ianuarie 2021

Sfantul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului

Parintele nostru intre sfinti Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a nascut Manuel, din Gheorghe si Maria, amandoi din familii credincioase si binecunoscute ale Constantinopolelui, capitala Imperiului Roman si a Patriarhiei Ecumenice a Bisericii Ortodoxe.

In acea vreme, partea rasariteana a Imperiului fusese cucerita de turci, si imparatul Manuil intrase in negocieri cu papa Martin al V-lea, nadajduin sa adune un sinod ecumenic pentru a obtine unirea celor doua biserici, si astfel sa primeasca ajutor militar din partea monarhiilor vest-europene. Aceste negocieri au fost intrerupte, insa, dupa ce imparatul a suferit o criza. Dupa asediul nereusit asupra Constantinopolului din 1422, al sultanului otoman Murad al II-lea, fiul si succesorul imparatului, Ioan VIII Paleologul, a reluat negocierile cu noul papa, Eugenie al IV-lea, si a inceput pregatirile pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului au refuzat participarea la sinod, dar au trimis, siliti,  reprezentanti.

duminică, 17 ianuarie 2021

Norvegia: Creşte numărul deceselor în rândul persoanelor vaccinate. Încă șase bătrâni au murit la scurt timp după vaccinare

Numărul deceselor înregistrate în rândul persoanelor vaccinate anti-covid în Norvegia a crescut, autoritățile anunțând că încă șase bătrâni au murit la scurt timp după vaccinare, informează Bloomberg.
Statistica deceselor înregistrate după vaccinare ajunge la 29, potrivit sursei citate.

După cum a relatat R3Media, Autoritățile norvegiene sunt în alertă, de vineri, după ce 23 de oameni au murit la scurt timp după vaccinarea anti-covid, iar o partea din autopsii au confirmat conexiuni între efectele secundare şi cauza decesului.

vineri, 15 ianuarie 2021

Dacă Eminescu ar fi trăit în aceste zile

Dacă Eminescu ar fi trăit în aceste zile, probabil era numit "conspirationist", naționalist (căci doar românii nu au voie sa fie naționaliști, în adevăratul sens al cuvântului), habotnic si lista poate continua. 

 Așa că, mai ușor cu elogiile, neomarxistilor!

joi, 14 ianuarie 2021

Din viața Sfântului Cuvios Pavel Tebeul

 



Aplicația Stiri Ortodoxe

Am făcut o aplicație prin care sunteți la curent cu știrile-postări de pe bloguri și site-uri ortodoxe. 

Aplicația vă ține la curent cu toate știrile-postări de pe site-uri publicate de bloguri, eparhii, parohii si mitropolii ortodoxe toate puse la un loc. 

Nu mai trebuie să accesați în mod direct paginile web preferate ci doar articolele/postările publicate de la ultima dvs. intrare. Ca sa apara aici, un site sau blog trebuie sa fie pe un server care furnizează serviciul de agregare de știri(RSS), de aceea va rog să-mi semnalați site-urile pe care le accesați în mod frecvent pentru a le insera în aplicație! Link-ul de instalare este urmatorul: 


 Aplicatia este gratuita!

Gheorghe Ciubuc


marți, 12 ianuarie 2021

ȘOC! Diavolul prin gura unei femei posedate, în anul 2018: ”Nenorociților, mai aveți puțin și vă vaccinez pe toți”


O întâmplare reala trimisa de un credincios din lista:

 Mă numesc Alexandru Chiorean, mă mustră conștiința să nu zic ceea ce am pățit în anul 2018 prin luna August în postul Adormirii Maicii Domnului. Am mers la o Mănăstire pentru a ne spovedi, eu, soția și fina noastră. Ajunși la Mănăstire spre seară, am întrebat pe cineva unde este Părintele? Ne-a răspuns că este la trapeză și vine în scurt timp. Noi ne-am așezat în tăcere, în fața chiliei Părintelui unde spovedea pe niște scaune. Menționez că eram în jur de 25-30 de persoane care îl așteptam. S-a așezat o liniște deplină, toți așteptându-l pe Părintele.

duminică, 10 ianuarie 2021

Sfantul Antipa de la Calapodesti

Sfantul Antipa de la Calapodesti s-a nascut in anul 1816, in localitatea Calapodesti, din judetul Bacau, si a trecut la cele vesnice in ziua de 10 ianuarie 1882, la varsta de 66 de ani, in Manastirea Valaam, din Rusia.

"Povatuitor preaintelept al calugarilor si inger pamantesc te-ai aratat, Sfinte Cuvioase Parinte Antipa, infranandu-ti trupul cu nepatimirea si luminand inimile credinciosilor cu stralucirea virtutilor tale. Pentru aceasta, te-ai facut locas preacinstit al Sfantului Duh si in ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, de la Hristos Dumnezeu, pe Care roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila."

Sfantul Antipa de la Calapodesti

Alexandru Luchian, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in anul 1816, in satul Calapodesti, comuna Dealul Morii, din judetul Bacau. In anul 1997, in localitatea Calapodesti a fost infiintata o manastire ortodoxa inchinata Cuviosului Antipa, precum se va numi acesta, dupa calugarie.

vineri, 8 ianuarie 2021

Federația Provita prezintă motivele pentru refuzarea vaccinării cu seruri bazate pe celule de la fetuși umani avortați

 Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România prezintă argumente pentru care vaccinarea cu serurile obținute și din celule de la fetuși umani avortați trebuie refuzată.

Federația Provita, ca organizație susținătoare a principiilor pro viață nu poate accepta vaccinuri care folosesc în elaborarea lor celule de fetuși avortați.

În solicitarea Federației stă ca fundament documentul creat de Dr. Wolfgang Wodarg, doctor in epidemiologie, fost președinte al Comitetului pentru sănătate al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și director al Departamentului de sănătate publică in administrația germană și de Dr. Michael Yeadon, cercetător de prestigiu, licenţiat în biochimie și toxicologie, doctor în farmacologie, fost șef al diviziei de cercetare la Pfizer timp de 17 ani, cunoscător al cercetării şi dezvoltării pentru noile medicamente, document trimis ca petiție către EMA, European Medicines Agency, cu obiecții imperative privind siguranța noilor vaccinuri anti Covid.


miercuri, 6 ianuarie 2021

Minunile ce se petrec în Taina Botezului!

Redăm aici o mărturie cutremurătoare a unui ieromonah athonit, părintele Simeon, care este originar din Peru:

Când era mic, în Peru, mama lui îi spunea:

– Tu, când vei fi mare, vei purta negru. Nu știu ce sunt aceste haine negre. Vei trăi într-un loc, care nu va fi insulă, dar numai cu barca vei merge acolo.

A crescut, a studiat și a cutreierat lumea întreagă. A mers și la Paris, iar acolo a cunoscut un monah ortodox, lucru ce l-a apropiat de Ortodoxie, căci era papistaș.

Live Mănăstirea Sihăstria: Acatistul, Ceasurile și Sfânta Liturghie la Praznicul Botezului Domnului


luni, 4 ianuarie 2021

Călugărul mut

Când eram în Athos, am muncit la o chilie de părinți greci de lângă Mănăstirea Iviron. Acolo era un călugăr bătrân, care zâmbea la toată lumea și era mut. Stătea aplecat la slujbe, cu capul spre pământ. Făcea sute de închinăciuni cu o viteză extraordinară, parcă plutea ridicându-se. 

Noi eram tineri și nu puteam ține pasul la zborul de pocăință al bătrânelului. Egumenul mă pusese la zidit un gard de piatră. Și părintele ăsta, fără să-l rog, venea și îmi aducea pietre la mână, ajutându-mă foarte mult. Îi mulțumeam și zâmbea. Dădea din cap. Odată, la masă, l-am întrebat pe egumen despre bătrânul mut. Mi-a zis: ehei, părintele ăsta e de 40 de ani în chilie. 

La început era foarte mânios și cânta foarte frumos, de se minunau părinții de la Protaton sau Iviru. Într-o zi, părintele s-a mâniat strașnic pe ceilalți frați și a început să-i batjocorească, să-i facă în toate felurile. În noaptea aceea, i s-a arătat Maica Domnului într-un veșmânt ca lumina cerului și i-a pus degetul la gură. De-atunci a muțit. Părul i-a incărunțit intr-o clipă. 

Nu mai poate vorbi nicidecum. Stă doar și zâmbește. Și i-a zis Împărăteasa: dacă nu vei sta în liniște, nu te vei putea mântui. După 4 ani, am trecut iar pe la chilie. Părintele mut se mutase la Domnul. El m-a învățat că mai bine ești mut și te rogi mereu, decât să ai glas și să rănești pe toți din jurul tău.

Text scris de Preot Ioan Istrati

Bătrânul Evmenie se învrednicește să-l vadă pe Cuviosul Nichifor Leprosul ridicat de la pământ în rugăciune


O altă întâmplare minunată, pe care ne-a povestit-o însuși Bătrânul Evmenie, este următoarea:

Într-o dimineață de iarnă, după ce l-a pregătit pe Cuviosul Nichifor și l-a așezat în pat să doarmă, Bătrânul Evmenie s-a îndreptat spre chilia sa. Când a ajuns în chilie, nu își amintea dacă a oprit sau nu soba, motiv pentru care s-a întors la chilia Cuviosului pentru a o opri.

A deschis încetișor ușa, pentru a nu-l trezi și, ce să vadă? Acesta, care era orb și paralizat, se afla în poziție de rugăciune, cu brațele deschise, și, scăldat într-o lumină imaterială, se înălțase la un metru de pat, rugându-se Domnului! „Am închis încetișor ușa”, mi-a spus Bătrânul, „ca să nu stric starea în care se afla, am ieșit afară, am plâns și am zis: «Dumnezeul meu, dar ce mare sfânt mi-ai trimis să slujesc!»”

Vedeți, așadar, cum îi sfințește Dumnezeu pe oamenii Săi, și îi cum preface pe cei bolnavi în sfinți? În cele din urmă, boala făcea parte din planul lui Dumnezeu pentru ca acești oameni să ajungă la sfințenie.

Din cartea Mitropolitul Neofit de Morfu - SFÂNTUL NICHIFOR LEPROSUL ȘI BĂTRÂNUL EVMENIE SARIDAKIS, editura Doxologia

vineri, 1 ianuarie 2021

Cifrele blogului http://vladherman.blogspot.com în 2020

 



Tăierea împrejur cea după trup a Domnului


Implinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.

Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăieşte Sfântul Efrem Şirul: "Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a şi tăiat împrejur ca un om, şi cu sângele Său S-a roşit Pruncul, ca un fiu omenesc şi, durându-L, plângea, precum se cădea firii omeneşti".