Inteligenta sau performanta intelectuala sunt determinate de o buna si rapida comunicare inter- si intraemisferica. Oamenii inteligenti, capabili sunt aceia la care puntea interemisferica este foarte bine dezvoltata, sustine dr. Jerre Levy, biopsiholog la Universitatea din Chicago, o autoritate in domeniul dezvoltarii emisferelor cerebrale. El arata ca, pentru dezvoltarea normala a creierului, sunt necesare acele experiente care presupun o angajare simultana a celor doua emisfere pentru a se intari si consolida aceste conexiuni interemisferice. Dar masurarea curentilor cerebrali, pe perioada vizionarii, arata insa o reducere dramatica a comunicarii interemisferice realizate prin puntea interemisferica (corpul calos). Astfel, dr. Levy insista sa li se ofere copiilor posibilitatea de a experimenta un mediu de limba coordonat cu unul vizual, si nu sa fie privati de primul prin vizionarea TV. (Healy, 1990)
“Majoritatea specialistilor in domeniu sustin ca nu trebuie permis ca vizionarea TV sa inlocuiasca jocurile fizice (alergatul, inotul, etc.), lucrul de mana (a construi, a coase, a intreprinde, in general, ceva cu mainile) sau alte activitati prin care cele doua parti ale corpului (stanga-dreapta) si conexiunile corespunzatoare lor din creier invata sa se coordoneze intre ele.” (Healy, 1990)
Dezvoltarea saraca a puntii interemisferice este una dintre cauzele principale ale scaderii capacitatii intelectuale la multi dintre tinerii de astazi, a aparitiei problemelor de invatare si atentiei. Aceasta slaba dezvoltare a comunicarii interemisferice face ca ei sa nu mai poata procesa suficient de rapid informatia pentru a putea desfasura un proces de invatare, pentru a fi atrasi intr-o activitate reflexiva. Ei vor semana tot mai mult cu personajele micului ecran: oameni care doar actioneaza, urmarind anumite scenarii prestabilite sau tipare comportamentale, care se exprima in clisee, care traiesc in deosebi la un nivel emotional si reactioneaza automat, instinctiv, la provocarile lumii inconjuratoare.
Din cauza maturizarii sale tarzii (pana la 14 ani), corpul calos poate fi extrem de vulnerabil in conditiile lipsei exercitiului. Astfel ca, aprecieaza Healy, “in conditiile in care creierul ramane relativ pasiv in timpul copilariei si adolescentei (prin vizionarea TV, jocul pe calculator), va fi mult mai dificil sa-si dezvolte capacitatile intelectuale, mai tarziu, cand aceasta punte este mai putin flexibila”. (Healy, 1990)
Virgiliu Gheorghe - Efectele micului ecran asupra mintii copilului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu