Unitatea Bisericii sta si a stat tot timpul in adevar. Nu intr-o persoana (cum este in catolicism papa), nici in mai multe persoane (ca in protestantism si ecumenism, tinand cont desigur ca ecumenismul este “copilul” protestantismului). Biserica nici macar nu a avut vreodata nevoie de unitate (facuta de oameni), Ea deja avand unitatea in Capul Ei, care este Hristos. Ca institutie divino-umana a lui Hristos,Biserica insasi este izvorul unitatii. Asta inseamna ca unitatea absoluta a oamenilor poate fi obtinuta prin intrarea in Biserica cea Una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca.
Hristos nu a intemeiat Biserica pentru o simpla unitate (a se tine cont ca Hristos nu a intemeiat o religie, cum este la moda azi exprimarea, ci Hristos a intemeiat Biserica. Intemeierea Bisericii este un eveniment unic in istorie pe care doar Hristos l-a realizat. Asta ca dovada in plus ca punerea lui Hristos laolalta cu intemeietorii de religii este o ignoranta crasa), ci pentru insasi unitatea in adevar si iubire si mai ales, pentru indumnezeirea omului prin har. Hristos nici macar nu a predat lectii de “moralitate” (din nou un termen la moda mai ales in ecumenism). Daca se urmaresc cu atentie invataturile Mantuitorului, vom vedea ca nu a invatat trairea morala, ci trairea ecleziala. mult mai inalta, cu un alt scop si alta finalitate.
Daca vor fi citite cu atentie epistolele Sfantului Apostol Pavel, vom descoperi ca orice invatatura a sa era pentru zidirea trupului Bisericii (Ef. 4:16). Marele Apostol leaga perfect oamenii de Hristos si Biserica. Si din acestea deducem ca unitatea nu este scopul de facto al intemeierii Bisericii, ci acea unitate care este bazata pe adevar si iubire si care duce la indumnezeire. De aici realizam ca goana dupa “unitate” a ecumenistilor este necrestina, pentru ca ea cauta finalitatea, fara insa a trece prin adevar. In Biserica ajungem la unitate doar marturisind aceeasi credinta (care trebuie sa fie cea revelata) si lucrand faptele bune pentru a ne desavarsi in iubire. In ecumenism se cauta unitatea pur si simplu, fara a tine cont de esential, ba din contra, negandu-l si hulindu-l. Ca nici Hristos nu a dorit orice fel de unitate in Biserica Sa se vede din cuvintele adresate apostolilor: “Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu……Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (Ioan 15, 16-19). Deci Hristos i-a ales “din lume” si, dupa cum se poate vedea in capitolul 17, versetele 14-21, pentru acestia se roaga sa fie “una” si “sfintiti in adevar”.
In concluzie in Biserica nu conteaza unitatea pur si simplu ci cum se realizeaza aceasta unitate. Si moralitatea nu e mai presus de dogma (dupa cum vor iar sa minta ecumenistii) ci din contra, moralitatea e inexistenta in crestinism. In crestinism avem traire duhovniceasca (care cuprinde si ceea ce astazi e denumit “morala”) care isi are izvorul in dogme, ba mai mult, reprezinta expresia dogmei in viata noastra. Dupa Sfintii Parinti, adevarata traire duhovniceasca nu inseamna altceva decat trairea adevaratei credinte. Iar adevarata unitate inseamna unitatea dogmatica in Biserica lui Hristos.
Nu oamenii fac unitatea Bisericii (prin ecumenism) ci situatia se prezinta invers: Biserica ofera unitatea oamenilor.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu