vineri, 8 martie 2013

Care este sarbatoarea femeii crestine?

Crestinismul sarbatoreste femeia intr-un mod smerit, asa cum se cade. De fapt nici nu e normal sa existe o sarbatoare diferentiata pe sexe, ca din moment ce exista o sarbatoare a femeii, logic ar fi sa existe si o sarbatoare a barbatului, dar aceasta nu este.

 De aceea credem ca femeia este subapreciata atunci cand i se inchina o zi anume, ca una ce are nevoie de celebrare pentru a-si asigura conditia de om. Crestinismul nu sarbatoreste firea umana, ci cinsteste nevointele laudabile ale sfintilor, indiferent de sex. Calendarul bisericesc este plin de cinstiri ale sfintelor femei, mucenite sau cuvioase, dupa nevointele lor. Dar exista o zi anume, prin care Biserica cinsteste femeile impreuna, si anume ziua mironositelor, Duminica mironositelor, zi in care sunt slavite toate sfintele femei care L-au urmat pe Mantuitorul, unele chiar pana la Cruce, cum e cazul Sfintei Mironosite Maria Magdalena.

joi, 7 martie 2013

Moisei, mănăstirea oblăduită de duhul sihaştrilor

Mănăstirea Moisei, din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, respiră şi astăzi în ritmul timpului mitic. Nicăieri în spaţiul românesc, strămoşii şi moşii nu sunt mai unchiaşi şi mai mătuşi, în sens spiritual, ca în Moiseiul secolului XXI. Veacurile s-au topit, amalgamându-se cu evenimente cu tot într-un şuvoi ca o combustie din care se hrăneşte viaţa, istoria înseşi. Şi-n această lume în lume, călugărul aduce din ancestral în prezent ordinea, rugăciunea şi nevoirea, ca unelte cu care omul se curăţă la inimă pentru a se înfăţişa Domnului în chipul lui adamic.   

Eu cred că istoria Mănăstirii Moisei trebuie ascultată de la  părintele protosinghel Teofil Pop, stareţul aşezământului, din două motive: pentru că sfinţia sa poartă în exprimare inflexiunile graiului tainic al locului, aşa cum vine el din începuturi, şi pentru că părintele s-a aşezat cu slujirea proprie şi cu cea a obştei la capătul timpurilor ce curg, în linie dreaptă, dinspre veacul al XIII-lea sau al XIV-lea spre azi. În răstimp, pe la Secătura Popească, pe Dealul Popii sau la Sălaşul Popeasca, prin Muntele Măgura, s-au nevoit în post şi rugăciune aprinsă sfinţi părinţi isihaşti. Chipuri îngereşti care, atunci când plecau la Domnul, îşi înfăşurau trupurile în coajă de molid, lipită la capete cu răşină, încredinţându-şi-le pământului aproape de bisericuţa acoperită de muşchi. Doar duhul lor a rămas să vegheze din ceruri lucrarea fraţilor din veac.

Gheorghe Vâlcea, tâmplarul Părintelui ARSENIE BOCA: "Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani"

Material aparut in revista Formula AS

I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

"Să-mi faci crucea"

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul". Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: "Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.

Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase. Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa, au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu - "Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".

Transformarea relaţiei sexuale într-un fel de sport sau divertisment

Cum de a ajuns omenirea să fie prinsă în această uriaşă criză a sănătăţii mentale pe care o presupune consumul de pornografie? Cum de a ajuns omul să se comporte mai rău decât oricare dintre animale? Răspunsul este simplu: A fost convins încetul cu încetul că nu este decât un animal mai evoluat şi, ca atare, trebuie să renunţe la valorile sale morale şi spirituale care îl definesc ca om, îmbrăţişând cu toată puterea consecinţele satisfacerii instinctului sexual.

Sensul profund al sentimentului de dragoste a fost înlocuit dedorinţa sexuală, ataşamentul sufletesc a fost substituit de exacerbarea excitaţiei şi a plăcerii sexuale şi, în consecinţă, viaţa de familie a fost înlocuită cu o viaţă sexuală complet liberalizată. Într-adevăr, instinctul de reproducere este extrem de important pentru existenţa lumii vii, căci prin el devine posibilă perpetuarea speciilor. De legile sale nu poate face abstracţie nici un animal, chiar dacă anumite condiţii de existenţă nu-i permit întotdeauna să se reproducă. Şi la om acest instinct este unul dintre cele mai puternice, suficient ca să-i marcheze viaţa. Insă spre deosebire de animale, omul poate să-l ignore pentru atingerea unui ideal mai înalt sau a unui sentiment mai puternic cum ar fi, spre exemplu, dragostea.

luni, 4 martie 2013

IN PREMIERA: Mii de preoţi şi credincioşi martiri, condamnaţi pentru credinţă, au fost ucişi în închisorile comuniste

Cea mai premiată producţie a Antenei 3, emisiunea de anchete şi reportaje – "În Premieră cu Carmen Avram"– a revenit duminică, 3 martie, cu un nou sezon.

Echipa emisiunii "În Premieră" a prezentat un reportaj referitor la tăcerea suspectă care învăluie un subiect delicat: miile de preoţi şi de credincioşi martiri ucişi în închisorile comuniste.

sâmbătă, 2 martie 2013

Virgiliu Gheorghe: "Fidelitatea, copiii multi, viata religioasa, timpul petrecut impreuna salveaza familia"

-Cine salveaza pana la urma familia? De fapt, intrebarea mea ar fi ca o concluzie la ceea ce am discutat. Care este la ora actuala cel mai mare dusman al familiei, si cine salveaza pana la urma familia?

- Fidelitatea, copiii multi, viata religioasa, timpul petrecut impreuna, acestea sunt [cele care salveaza familia]. Sunt lucruri foarte simple si foarte practice pe care omul modern nu le mai ia in considerare, si cand le intelege este prea tarziu. 

De exemplu, am cunoscut oameni care, dupa prima ruptura, s-au intros la Biserica - stiti ca, omul cand are necazuri vine, mai mult se indreapta catre Biserica - si au descoperit alte sensuri ale vietii lor. Nu se poate sa traiesti conectat la o cultura a erotismului si sa fi satisfacut de viata de familie, pentru ca acea cultura presupune altceva.

Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic și autorul cărților ""Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor", "Știinta si razboiul sfarsitului lumii. Fata nevazuta a televiziunii", "Efectele televiziunii asupra mintii umane" și "Pornografia, maladia secolului XXI".

Fragment din emisiunea Universul Credinței, difuzata pe TVR 1, 24 februarie 2013

Civilizatia lumii moderne - O cultura a caderii

Merge vorba, și merge bine despre civilizația lumii moderne cum că ar fi o cultură a căderii. Se pare că atletismul acesta în căutarea fericirii printre lucrurile materiale a acaparat generații întregi de oameni lipsiți de simplitatea și fericirea omului cumpătat, echilibrat și fericit. Dar nimeni nu vine să ne învețe cu forța cu privire la modul în care să ne trăim viața. „Regizorul” de serviciu știe să programeze pe fiecare în parte la cursa nemiloasă a alergării către cele materiale și ale deșertăciunii. De pildă în mijlocul lumii acesteia încă mai viețuiesc oameni simpli care știu să-și ierarhizeze prioritățile „căutând mai întâi Împărăția Cerurilor știind că toate celelalte i se vor adăuga„ prin milostivirea lui Dumnezeu și în ciuda diavolului, căci așa ne zice Domnul:„Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.” (Mt.6, 34).

S-AU TREZIT - Mitropolitul Ardealului: Preoţii ortodocşi riscă pedepse administrative dacă oficiază slujbe în Biserica de Gheaţă

Cununia şi botezul sunt interzise pentru creştini ortodocşi în singura biserică de gheaţă din România situată la peste 2.000 de metri altitudine, în masivul Făgăraş, la Bâlea Lac (Judeţul Sibiu), iar preoţii riscă pedepse administrative în cazul în care continuă să oficieze asemenea slujbe, a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza.

Nori negri deasupra României

Pe 20 mai 1990, când încă mai credeam că vor veni vremuri mai bune şi pentru poporul român, noi nefăcând nimic mai mult decât să ne uităm la televizor, bucurându-ne că am scăpat de comunism – aşa ni se părea pe atunci, că am scăpat –, poetul creştin Ioan Alexandru punea o întrebare esenţială pentru viitorul neamului nostru: Cum pot conlucra românii la mântuirea lor în situaţia de acum?

Interlocutorul era poate cel mai mare filozof român al sfârşitului de secol XX, Petre Ţuţea, spirit viu şi cunoscut mărturisitor creştin al închisorilor comuniste. Răspunsul acestuia a fost foarte clar:

„- Simplu, ducându-se la Biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu-i lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic. În Biserică se mântuiesc. Are un instrument de mântuire poporul român că are Biserică şi preoţi. Ce altceva să caute?!”

Mănăstirea Sădinca, Sibiu (FOTO)


vineri, 1 martie 2013

Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!

                           Nu pentru-o lopatã de rumenã pâine,
                           nu pentru pãtule, nu pentru pogoane,
                           ci pentru vãzduhul tãu liber de mâine,
                           ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

                           Pentru sângele neamului tãu curs prin santuri,
                           pentru cântecul tãu tintuit în piroane,
                           pentru lacrima soarelui tãu, pus în lanturi,
                           ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

                           Nu pentru mânia scrâsnitã'n mãsele,
                           ci ca s'aduni chiuind pe tãpsane
                           o claie de cer si-o cãciula de stele,
                           ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

Părintele Arsenie Boca, pictat la mănăstirea Sădinca