vineri, 27 mai 2016

Sfintii inchisorilor: Gheorghe Jimboiu - Un inger in trup


Viata lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine placuta lui Dumnezeu.
El trebuie sa intre, alaturi de Valeriu Gafencu si alti tineri romani morti in inchisoare, in galeria sfintilor romani, care au trait o tinerete sfanta, incununata cu jertfa suprema pentru invierea neamului romanesc, constituind inaltatoare pilda pentru generatiile viitoare. Pr Liviu BranzasRaza din catacomba


Gheorghe este singurul copil al familiei Jimboiu, romani din Oltenia; s-a nascut in localitatea Vela din zona de campie a judetului Dolj. De copil a fost deosebit, cu o structura sufleteasca superioara, calitati cu care avea sa-si impresioneze peste ani camarazii de suferinta.

Cum tatal avea sa plece la Dumnezeu inca in adolescenta sa, Gheorghe Jimboiu ramane singur sprijin al tinerei vaduve care, ca mama iubitoare, s-a ingrijit cum a putut mai bine de educatia fiului ei.

Desi sufletul sau dovedea inclinatii mai degraba spirituale sau artistice - „Avea cele mai deosebite maini pe care le-am vazut la un om: nefiresc de subtiri, cu degete foarte lungi, maini facute anume pentru rugaciune sau pentru un mare pianist” (Fericiti cei ce plangAristide Lefa) - se inscrie la Academia Comerciala din Brasov pentru a-si putea ajuta mama.

In aceasta perioada se apropie de Miscarea Legionara si intra in Fratiile de Cruce pentru „desavarsirea morala si spirituala”.

Realitatea Spirituala - Pelerinaj in Grecia: Sf Efrem cel Nou si Sf. Nectarie

duminică, 22 mai 2016

Parintele Justin Parvu: Să trăiești ca un sfânt, dar să fii acolo unde trebuie să sfințești

Pătrunzând adânc în ținutul Neamțului, până spre trecătorile Ardealului, dincolo de muntele Petru-Vodă, şi pătrunzând, iarăși, tăcerea pădurilor, se ajunge la schitul de lemn întemeiat anul trecut (în 1992 – n. red.), prin „tăria” unui monah. Este părintele Iustin Pârvu, figură de „luptător al minţii”, unul din duhovnicii pe ale cărui rugăciuni s-a ținut vie, zeci de ani, societatea românească răstignită de comunism. Omul care a cunoscut, în cei 16 ani de detenție politică – între care mulți la ocnă – răul condiției umane până în străfundurile sale, nu se mai poate detașa de suferința lumii. În anii ’70 şi ’80, la mănăstirea Bistrița de lângă Piatra Neamț, zeci şi sute de oameni (tot combinatul Săvinești, se spunea) așteptau zilnic să-şi verse durerea şi să-şi regăsească speranța. „În chilia lui, îngropat în popor” (cum îl definea un alt călugăr) – aceasta este imaginea, foarte puţin celebră în înalta societate, a părintelui Iustin, un mare cunoscător, din lăuntru, al societăţii laice. Şi acum, în pustia de la Petru-Vodă, oamenii vin, ziua şi noaptea, să găsească „punctul de sprijin” în durere, cu convingerea că monahul, „aşezându-se” în suferinţa lor, îi poate ajuta, prin darul lui Dumnezeu, să întrevadă fericirea. La Petru-Vodă, tăria duhului a învins tăria pădurii. Aici monahismul este „mai contemporan” societăţii decât noi înşine, vieţuitorii ei, pentru că e mai clar-văzător. Iar speranţa are o „faţă” distinctă: o privire directă în cauza răului, o luciditate din care transpare tensiunea dragostei, adâncă. De aceea, dialogul care urmează este impregnat cu afirmaţii paradoxale – un balans nevăzut între iubire şi dreptate – de rosturi parţiale, aluzive, ale unui adevăr prea intens sau prea dureros pentru a fi complet exprimat.

vineri, 20 mai 2016

Noi presiuni: in Lavra Poceaev ar putea sluji si... schismaticii si uniatii

Consiliul Regional din Ternopol, Ucraina, solicită Președintelui Poroșenko, ca Lavra Poceaev sa fie considerata din nou domeniu național, pentru a permite schismaticilor si uniatilor sa oficieze slujbe in acest sfant lacas, dupa cum aflam din surse proprii, care semnaleaza un raport al Uniunii locale a Jurnalistilor Ortodocsi.

Consiliul Regional al Ternopol a adresat Președintelui ucrainean Poroșenko și Cabinetului de Miniștri al Ucrainei o solicitare, prin care se urmareste ca Lavra Poceaiev sa capete statutul de domeniu național. Cei 54 de membri ai Consiliului, prezenți în sală, au votat în favoarea acestei propuneri.
 Membrii Consiliului Regional din Ternopol au cerut anularea deciziei adoptate în 2003, privind "excluderea din domeniul național a clădirilor istorice și arhitecturale ale Lavrei Adormirii Maicii Domnului, din Poceaev", și transmiterea proprietatii catre stat, pentru ca, in viitor, reprezentanții celorlalte Biserici - ai grupărilor schismatice și uniatilor (greco-catolici) sa aiba posibilitatea sa oficieze slujbe in acest sfant lacas.

Rolul iezuiţilor în Biserica Greco-Catolică

Preluare dupa ASTRADROM

Iezuiţii aveau menirea de a conduce destinele Bisericii Greco-Catolice prin controlul pe care îl aveau asupra ierarhilor uniţi


Prozelitism iezuit în ţările ortodoxe

După trecerea la reformă a unui foarte mare număr de catolici, Biserica Romei se foloseşte de ordinul călugărilor iezuiţi pentru a recupera pe orice căi numărul de credincioşi pierduţi prin reformă. Acest ordin călugăresc a fost înfiinţat în anul 1540 de ofiţerul spaniol Ignaţiu de Loyola care contribuie foarte mult la convertirea unor ortodocşi mai ales prin şcoală şi implicaţii diplomatice. Iezuiţii au lucrat intens la convertirea în masă a ortodocşilor, mai ales acolo unde situaţia politică şi economică îi avantaja.

La început nu s-a recurs la o catolicizare totală a credincioşilor ci s-a folosit o soluţie de compromis. S-au modificat doar unele părţi mai nesesizabile de către populaţie dar s-a păstrat cultul şi ritul ortodox iar treptat au început să se schimbe dogmele şi toate celelalte, scopul final fiind asimilarea în catolicism.

Prima astfel de „unire” a avut loc la Brest (anul 1596) pe teritoriul Belarusiei de azi. O parte a ierarhilor şi nobililor ucrainieni ortodocşi din regatul polon catolic au acceptat unirea cu Roma doar administrativ, fără modificări în dogmă. Această acţiune iezuită a dus la multe tulburări în zonă ajungându-se la martirizări şi confiscări de biserici.

joi, 19 mai 2016

Cum ne dăm seama dacă mustrările de conștiință vin de la diavol?

Preluare dupa doxologia.ro

Ca să-ţi păstrezi pacea totdeauna, trebuie să îți aperi inima de unele mustrări şi de cenzurile interne ale conştiinţei care uneori, deşi par a fi de la Dumnezeu, totuşi vin de la diavol, fiindcă te acuză pentru vreo greşeală.

Din roadele acestor reproşuri vei cunoaşte originea lor.

Pentru că, dacă te smeresc, te fac sârguitor la fapte bune şi dacă nu-ţi răpesc încrederea şi nădejdea în Dumnezeu, primeşte-le ca de la Dumnezeu; iar de te tulbură, te fac mic la suflet, neîncrezător, leneş şi pregetător la bine, fii convins că vin de la diavol. Nu asculta de ele, ci urmează-ți calea și nevoința ta.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 102)

miercuri, 18 mai 2016

Mesajul primit de părinții vatopedini direct de la Maica Domnului

Nu există om fără de păcat. Suntem încercați, zi de zi. Ispitele care vin peste noi sunt, oarecum, asemănătoare. Unul e bețiv, altul desfrânat, altul se mânie și tot așa. Bețivul, om de casă, se uită la desfrânat și îl judecă văzând cum își prăpădește familia. Desfrânatul se uită în familia bețivului și judecă excesul de băutură care distruge familia chiar sub ochii săi. Și bețivul și desfrânatul se uită la mâniosul lăsat de soție pentru că nu îl mai suportă, judecându-l la rândul lor. Astfel, este posibil ca fiecare dintre aceștia să fie expert în observarea defectelor celorlalți, însă nu sunt capabili să privească în propria ogradă, la propriile patimi. Vindecarea patimilor pleacă de la conștientizarea lor. Cu toate astea, între cei trei menționați în scenariul de mai sus, există o formă de diferențiere. Acea formă de diferențiere se numește voința de despătimire. Voința este simbolul excelenței în cazurile de față.

– Dar cum te despătimește voința, părinte?

– Nu voința este cea care te despătimește. Voința și efortul depus sunt cele care îl „obligă” pe Bunul Dumnezeu să ne dea daruri duhovnicești și virtuți. Să luăm exemplul smereniei. Ai cerut vreodată smerenie?

– Am cerut, părinte.

miercuri, 11 mai 2016

Staretul Dionisie de la Colciu: Ca să ai rugăciunea minţii trebuie întâi să-ţi cureţi inima de toate patimile

Rugaciunea minţii e o armă puternică şi sigură de mântuire pe care suntem datori toţi să o avem. Dar eu, unul, n-o am. Ca să ai rugăciunea minţii trebuie întâi să-ţi cureţi inima de toate patimile cele urâte înaintea lui Dumnezeu şi mai cu seamă, cum am spus, de înălţarea minţii. Poţi acuma, dacă ai smerita cugetare şi vine omul şi te ocărăşte, să zici: „într-adevăr, sunt vinovat. Bine mi-a zis ăla care m-o ocârât.” Vine altul şi te pişcă, îţi mai dă şi o palmă, şi zici: „Adevărat, da’ bine mi-a făcut.” Şi atunci vei şti că rugăciunea minţii pe care o ai e întemeiată în minte şi în inimă şi în cuget şi-n toate.

Da’ dacă te îndreptăţeşti, greşeşti; nu trebuie să ne îndreptăţim întru nimic. Vedeţi, când ne ducem şi ne împărtăşim, ce ne zic Sfinţii Părinţi: „Vrei să te împărtăşeşti? Întâi du-te şi te împacă cu acela care te-a nedreptăţit”.

Să zicem că tu nu eşti vinovat deloc, ci duşmanul tău, care-i mai mare şi te-a pedepsit. Cu toate că eşti sfânt înaintea lui Dumnezeu, să te duci tu şi să-i pui metanie, ca să fii cu cugetul în pace.

marți, 3 mai 2016

Parintele Arsenie Boca - Moartea care dobândește Învierea

Preluare dupa Fundatia Arsenie Boca

Aproape n-aș putea spune când s-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească.
Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinațiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită și de noi. Aceasta se petrece în viață prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi- cât abia de rămân zile neumbrite de tristețe- și desăvârșit se biruie prin moarte. Așa se restabilește temelia cea străveche.

Prin moartea pe cruce trupul se purifică și ajunge expresie și mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului- Om, înviat.

Slujba Invierii din Catedrala Episcopala SFANTA TREIME Baia Mare